Două persoane au decedat în urma producerii unui accident rutier, în această dimineață, puțin după ora 6:00. Poliția rutieră ne informează că, un conducător auto în vârstă de 21 de ani, din comuna Căpușu Mare, care se deplasa în direcția municipiului Cluj-Napoca a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule care îl preceda, iar ulterior autoturismul acestuia a pătruns pe sensul opus de mers, unde a avut loc un impact cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 59 de ani, din comuna Gilău.
Două autospeciale și două echipaje SMURD au intervenit în această dimineață pentru a gestiona o situație de urgență generată de accidentul rutier grav produs la ieșirea din localitatea Căpușu Mare spre localitatea Gilău.
Pompieri sosiți la fața locului au găsit un autoturism și o autoutilitară avariate, în care se aflau încarcerați șoferii celor două autovehicule.
Ambii bărbați, în vârstă de aproximativ 40 respectiv 20 de ani, erau stop cardiorespirator.
Pompierii au acționat de urgență cu echipamentele hidraulice, pentru a asigura accesul la cele două victime și pentru a efectua extragerea acestora fără agravarea leziunilor suferite.
Salvatorii au început imediat manevrele de resuscitare pentru ambele persoane, însă, din păcate, după mai bine de o oră de eforturi, s-a constatat că nu au putut readuce semnalele vitale pentru aceștia.
La fața locului se mai afla un ansamblu de autovehicule, respectiv autoturism și remorcă, care fusese acroșat în accident, însă ocupanții nu au solicitat consult medical.
Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind negativ.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.