O autospecială și două echipaje SMURD au intervenit în cursul nopții trecute pentru a gestiona o situație de urgență generată în urma ieșirii în afara părții carosabile a unui autoturism, în apropiere de localitatea Băișoara.
Pompierii au fost alertați în jurul orei 1.20, iar în momentul sosirii la fața locului au găsit un autoturism căzut într-o râpă cu o adâncime de cca 3 m, în care se aflau două persoane care prezentau traumatisme la nivelul picioarelor și care necesitau extragerea cu echipamentele speciale.
Astfel, salvatorii au acționat imediat pentru a evalua și a scoate cele două persoane din autoturism și a le aduce la nivelul părții carosabile, astfel încât să poată primi asistență medicală în ambulanțele dislocate la locul evenimentului. Cei doi tineri au fost transportați la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate.
La fața locului au mai fost consultați alți doi tineri, dintre care unul a fost transportat la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate.
Patru tineri răniți azi-noapte, după ce au ajuns într-o râpă, cu autoturismul
Tools
Typography
- Smaller Small Medium Big Bigger
- Default Helvetica Segoe Georgia Times
- Reading Mode
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.