Polițiștii au fost sesizați în jurul orei 16.05 referitor la o coliziune produsă între un autoturism și un camion pe DN1 E60.
Din primele date, conducătorul unui autoturism, de 43 de ani, din Cluj-Napoca, care se deplasa din direcția Turda spre Cluj-Napoca ar fi pătruns pe constrasens, intrând în coliziune cu un camion, condus din direcția opusă de către un bărbat de 33 de ani, din Mociu.
În urma impactului, autoturismul a fost proiectat cu fața spre direcția de deplasare a camionului.
O autospecială pentru intervenție rapidă și comandă, o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD au intervenit pentru a gestiona o situație de urgență rezultată în urma unui accident rutier produs la ieșire din localitatea Feleacu spre Vâlcele.
Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 16.10, iar la fața locului au găsit un autocamion și un autoturism avariate, iar în cel din urmă se afla un bărbat, de cca 40 de ani, blocat înăuntru. Acesta era în stare de conștiență, era cooperant și cu suspiciuni de traumatisme multiple.
Pompierii au intervenit cu echipamentele de descarcerare pentru a desface portiera contorsionată a autoturismului și l-au extras folosind echipamentele speciale, astfel încât să nu-i agraveze leziunile suferite. Acesta a fost preluat de către echipajul SMURD și a fost transportat la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.
De asemenea, conducătorul camionului a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.