La data de 2 martie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii, cu sprijinul polițiștilor Biroului de Investigații Criminale Vulcan și a polițiștilor serviciilor criminalistice Cluj și Hunedoara, au pus în executare patru mandate de percheziții domiciliare, în municipiul Vulcan, din județul Hunedoara, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Cu ocazia perchezițiilor desfășurate au fost găsite și ridicate în vederea continuării cercetărilor telefoane mobile, înscrisuri cu valoare probatorie și un dispozitiv pentru prepararea substanțelor psihotrope.
Din cercetări a reieșit faptul că la data de 4 februarie a.c., o femeie de 70 de ani ar fi fost indusă în eroare, sub pretextul unui accident, respectiv o cădere de la înălțime a unei persoane apropiate, fiindu-i solicitați 1.200 de euro, care ar fi fost necesari unei intervenții chirurgicale.
În urma probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat în vârstă de 23 de ani, din municipiul Vulcan.
Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciilor pentru Acțiuni Speciale Cluj, Hunedoara și Gorj.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.