În luna septembrie a.c., prioritățile operative ale polițiștilor din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări au vizat controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a cetățenilor străini, precum și combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate. Au fost desfășurate peste 3.000 de activități specifice de control, fiind depistați aproximativ 500 de cetățeni străini în situații ilegale.
În perioada 1 - 30 septembrie a.c., poliţiştii de imigrări au organizat, la nivel naţional, 3.042 activități specifice de control, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale şi a muncii nedeclarate a cetăţenilor străini, cu efective proprii şi în colaborare cu structuri cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, precum şi cu specialişti din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă.
Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 1.280 de sancţiuni contravenţionale, cetăţenilor străini şi angajatorilor, pentru nerespectarea prevederilor legale privind regimul juridic al străinilor şi angajarea în muncă a acestora.
De asemenea, în cadrul activităţilor desfăşurate au fost depistaţi 481 de cetăţeni străini cu şedere ilegală.
Totodată, în perioada de referință, pentru 445 de persoane au fost emise decizii de returnare, cu termen de plecare voluntară de pe teritoriul României, iar 102 persoane au fost îndepărtate sub escortă.
Controlul permanent asupra respectării legalităţii şederii în România a străinilor, combaterea migraţiei ilegale şi a muncii nedeclarate, asigurarea accesului neîngrădit la procedura de azil rămân activitățile prioritare ale poliţiştilor de imigrări, care contribuie la creşterea gradului de siguranţă al cetăţeanului.
De asemenea, în perioada de referință, polițiștii de imigrări au eliberat 12.437 de avize de angajare în muncă, pentru diferite categorii de lucrători.
Dintre acestea, 12.199 au fost eliberate pentru lucrătorii permanenți, 63 pentru lucrătorii înalt calificați, 157 pentru cei detaşați, 17 pentru lucrătorii ICT (persoană transferată în cadrul aceleiaşi companii) și un aviz pentru un lucrător sezonier.
Dacă aveți cetățenia unui stat din afara Uniunii Europene, Spațiului Economic European sau Confederaţiei Elveţiene și doriți să munciți în România trebuie să găsiți un angajator, iar dacă acesta decide să vă angajeze, va întreprinde demersurile necesare pentru obținerea unui aviz de angajare.
Mai multe informaţii în acest domeniu puteţi găsi accesând următorul link:
https://igi.mai.gov.ro/obtinerea-avizului/.
În România puteți fi angajat la un singur angajator, persoană fizică sau juridică, care a obținut un aviz de angajare, în condițiile legii.
Cererea pentru eliberarea avizului de angajare/detașare se depune de către angajator/beneficiarul prestării de servicii, la oricare dintre formațiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări.
Pentru eficientizarea procesului de preluare a cererilor Inspectoratul General pentru Imigrări oferă celor interesați posibilitatea transmiterii online a cererii și a documentelor necesare.
Informații suplimentare găsiți accesând următorul link: https://portaligi.mai.gov.ro/portaligi/informatii/tutoriale.
Exemple:
La data de 8 septembrie a.c., polițiștii de imigrări din Galați au depistat cu şedere ilegală 4 cetăţeni străini din Republica Moldova, cu vârste cuprinse între 21 şi 25 de ani, în urma unei acțiuni pe linia prevenirii şi combaterii şederii şi muncii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă.
În urma verificărilor s-a constatat faptul că persoanele în cauză au intrat legal în țara noastră însă, la expirarea dreptului de şedere nu au părăsit teritoriul României şi nici nu au întreprins demersurile legale pentru prelungirea acestui drept.
Având în vedere cele constatate, polițiștii de imigrări au sancționat contravențional cei patru cetățeni străini cu amendă în valoare totală de 2.100 lei.
De asemenea, pe numele lor au fost emise decizii de returnare, prin care sunt obligați să părăsească voluntar teritoriul României în cel mult 15 zile, în conformitate cu prevederile OUG nr.194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
***
Poliţiştii Biroului pentru Imigrări al Judeţului Hunedoara au desfășurat, în perioada 19 - 22 septembrie a.c., mai multe acţiuni şi controale în cooperare cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor, pe raza de competenţă.
Astfel, în cadrul acţiunilor întreprinse au fost depistaţi 8 cetăţeni străini, cu vârste cuprinse între 23 și 56 de ani, toți bărbați, din Nepal și Sri-Lanka, care desfășurau activități lucrative, fără forme legale. Dintre aceștia, patru se aflau cu ședere ilegală pe teritoriul României, iar în cazul celorlalți patru cetățeni străini a fost luată măsura revocării dreptului de ședere.
Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au emis pe numele cetățenilor străini decizii de returnare cu termen de plecare voluntară de 30 de zile de pe teritoriul țării noastre.
De asemenea, reprezentanţii societăţii comerciale au fost invitați să se prezinte la sediul biroului pentru imigrări, în vederea finalizării controlului și luarea măsurilor legale care se impun.
***
Poliţiştii Biroului pentru Imigrări al Judeţului Satu Mare au efectuat la data de 27 septembrie a.c., o acţiune în cooperare cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Satu Mare, pe linia prevenirii și combaterii muncii nedeclarate a cetățenilor străini, pe raza de competență.
În cadrul acțiunii au fost depistați 10 cetățeni din Bangladesh, cu vârste cuprinse între 24 și 28 de ani, care desfăşurau activităţi lucrative fără forme legale la o societate comercială din județul Satu Mare.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.