Polițiștii rutieri clujeni, sub coordonarea Serviciului Rutier au demarat în aceasta dimineață o actiune amplă de verificare a legalitătii transportului de persoane.
Verificările au fost desfășurate la nivelul întregului judet, în intervalul orar 06.00-10.00, participând și reprezentanți ISCTR, urmărindu-se impunerea disciplinei rutiere, respectarea normelor legale, a celor privind traseului şi graficul de circulaţie, dar si a capacităţii maxime de ocupare a autovehiculelor.
De asemenea, controalele au vizat deținerea documentelor necesare efectuării transportului public, valabilitatea inspecţiei tehnice periodice a autovehiculului, precum şi depistarea acelor conducători de autovehicule care pun în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic sau a pasagerilor, aflându-se sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
În intervalul în care au acționat, polițiștii au controlat în trafic 177 de autovehicule și 29 de mijloace de transport elevi.
Au fost înregistrate diverse abateri de la normele legale, fiind aplicate în total 31 de sancțiuni contravenționale, privind conducerea unui autovehicul fără diagramă, nerespectarea de către conducătorul auto a obligației de a emite bilete, nerespectarea perioadele de conducere, a pauzelor și perioadei de odihnă, dar și alte abateri prevăzute de OUG 195/2002.
Au fost reținute 5 permise de conducere și un certificat de înmatriculare.
În urma unei alte situații constatate pe DN1C, în localitatea Livada, unui conducător auto care efectua transport public de persoane i-a fost suspendat dreptul de a conduce vehicule pentru 30 de zile, fiind sancționat cu amendă în valoare de 580 de lei, pentru conducere agresivă.
Acțiunile polițiștilor pentru asigurarea unui climat rutier sigur, prevenirea evenimentelor rutiere și responsabilizarea participanților la trafic vor continua și în perioada următoare.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.