În data de 13 iulie a.c., în jurul orei 13.40, polițiștii Biroului Rutier Turda au oprit în trafic pentru verificări un autoturism condus pe strada Petru Maior, din municipiul Turda, de către un bărbat de 37 de ani, din același municipiu.
Bărbatul a fost testat cu aparatul pentru detectarea substanțelor psihoactive, fiind indicată prezența acestora, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru a-i fi recoltate mostre biologice.
La aceeași dată, în jurul orei 21.40, polițiștii Biroului Rutier Turda, au oprit un autoturism pe strada Câmpiei din municipiul Turda, la volanul căruia se afla un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din același municipiu.
În urma testării cu aparatul pentru detectarea substanțelor psihoactive a fost indicat rezultat pozitiv, bărbatul fiind condus la o unitate medicală pentru a-i fi recoltate mostre biologice.
În ambele cazuri au fost demarate cercetări sub aspectul infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.