Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj și ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Mureș, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a 3 persoane bănuite de trafic de droguri de risc și trafic de droguri de mare risc.
Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada octombrie – noiembrie 2023, doi dintre bănuiți ar fi procurat, deținut și comercializat, în mod repetat, droguri de mare risc (MDMA, amfetamină, 3-CMC), către consumatori din județele Cluj, Mureș și Suceava.
De asemenea, în luna octombrie 2023, ar fi comercializat (două acte materiale) pentru 11.000 de lei, 303 comprimate ecstasy şi aproximativ 50 de grame de substanță conținând amfetamină şi cofeină (droguri de mare risc).
Cu privire la cel de-al treilea bănuit, s-a reținut că, împreună cu primul, la data de 9 noiembrie 2023, ar fi deținut și transportat peste 1 kilogram de canabis și 100 de comprimate ecstasy, destinate comercializării, pentru 23.000 de lei, fiind prinși în flagrant delict în municipiul Cluj-Napoca.
Ulterior, au fost puse în aplicare mandate de percheziție domiciliară, în județul Mureș, la locuințele bănuiților, fiind descoperite și ridicate aproximativ 100 de grame de cristal (3-CMC), 120 de grame de substanță care conține amfetamină și cofeină, 203 comprimate ecstasy, 377 de grame rezină de canabis, 200 de grame de canabis, precum și alte mijloace de probă.
Astfel, la data de 10 noiembrie a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea celor 3 bănuiți, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și trafic de droguri de mare risc, ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți, din cadrul Tribunalului Cluj, dispunând arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română și de Biroul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Cluj – Serviciul Criminalistic și Serviciului pentru Acțiuni Speciale, jandarmilor grupărilor mobile de jandarmi Cluj-Napoca și Mureș și Direcției Regionale Vamale Cluj.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.