03
Ma, Dec
4 New Articles

POLIȚIA
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 

Este cunoscut faptul că tineri teribiliști și inconștienți din municipiile învecinate Turda și Câmpia Turzii se întrec cu mașinile pe străzile din zonă, mai ales la adăpostul nopții, când circulația este mai rară și se preseupune că sunt mai grau de despistat de poliție.

Că nu este așa o dovedesc polițiștii din Turda, care, în sfârșit, au întocmit un dosar penal ce vizează fapta de participare în calitate de conducător de vehicul la întreceri neautorizate pe drumurile publice, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Din activitățile informativ-operative, polițiștii au constatat, pe 9 noiembrie 2023, că doi tineri de 18, respectiv 20 de ani, din Câmpia Turzii și Turda, ar fi participat în calitate de conducători auto la întrecere de vehicule neautorizată, desfășurată în zona Calea Victoriei din municipiul Turda.

În continuare, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul infracțiunii menționate mai sus.

Este de notorietate publică faptul că atât drifturi cât și curse ilegale de mașini se produc atât în parcările supermarketurilor turdene, dar și pe străzile din Băile Sărate și chiar pe drumul Turda-Câmpia Turzii.

Așa că, și prin cazul relatat aici, poliția demonstrează că, dacă se vrea stoparea acestor evenimente care, uneori, se sfârșesc tragic, se poate!

 

 

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh