Salina Turda, în parteneriat cu colecționarii, istoric Laura Ionescu și Zoli Mladzi, organizează expoziția de icoane pe sticlă ”Porți de rai”. Expoziția, deschisă de luni, 22, până vineri, 26 aprilie, în holul de la intrarea în salină, cuprinde icoane pe sticlă realizate de Vasile I. Bunea (Școala de la Nicula), din colecția ”istoric Laura Ionescu și Zoli Mladzi. Expoziția se va putea vizita în cadrul programului de funcționare al Salinei din Turda.
Cu ocazia vernisării expoziției, eveniment ce va avea loc joi, 25 aprilie, de la ora 17, la salină, corul Armonia, al Casei de Cultură din Turda, condus de către profesorul de muzică preot Sebastian Zăhan, va susține un program artistic. La acesta își va da concursul și profesoara Elena Lungu (pian).
Cu acest prilej, invitatul special al serii, preot Sebastian Zăhan va vorbi despre iconografia ortodoxă și despre semnificația săptămânii premergătoare Paștelor.