21
Joi, Noi
5 New Articles

Salina Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

În cele două luni care premerg sezonul turistic, Salina Turda a înregistrat o creștere atât a numărului de vizitatori cât și a sumelor încasate din activitatea turistică desfășurată de obiectivul turdean.salina turda

Ca demers jurnalistic, am dorit să comparăm cu obiectivitate, perioada aprilie-mai a anului 2018 cu aceeași perioadă a anului 2019. Noua conducere dă dovadă de mult mai multă transparență decât precedenta și ne-a răspuns prompt solicitării depuse în baza Legii 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public.

Informațiile furnizate de oficialii Salinei Turda relevă faptul că, în luna aprilie a anului 2018, Salina Turda a înregistrat un număr de 57.713 turiști, iar, comparativ, în aceeași lună a anului curent s-a înregistrat o creștere de aproape 9%, atingându-se cifra de 63.011 turiști. Adică peste 5000 de turiști în plus în aprilie 2019 față de aceeași perioadă a anului precedent!

Același fenomen este verificabil și pentru luna mai. Creșterea este vizibilă și față de luna mai 2018, când la Salina Turda au venit 61.485 turiști, în mai 2019 înregistrându-se 62.313 de vizitatori ai celui mai important obiectiv turistic din zonă. Iar sezonul estival nici nu a început, în timp ce vremea instabilă din luna lui florar nu a fost una îmbietoare pentru călătorii și turism.

Cifrele arată și mai interesant în privința încasărilor:

  • aprilie 2018 - 1.848.128,30 lei față de aprilie 2019 - 1.989.675,36 lei
  • mai 2018 - 1.916.131,61 lei față de mai 2019 - 2.475.301,73

Trebuie să arătăm că pe luna mai 2019, creșterea încasărilor vine nu doar pe creșterea numărului de turiști care au intrat în Salina ci și pe majorarea tarifelor cu 30%, decizie luată de noua conducere a societății. Dar acest fapt nu diminuează cu nimic realitatea, care indică un trend ascendent al fluxului de vizitatori. Flux care, cu siguranță, va crește și mai mult după modernizările planificate și anunțate de actuala conducere, care ar deschide publicului Mina Iosif, cunoscută și sub numele de Sala Ecourilor. Proiectul există, studiul de fezabilitate este finalizat iar ministrul Mediului, Grațiela Leocadia Vasilescu, a dat asigurări, în timpul vizitei efectuate la Turda în urma cu circa o lună, că va sprijini din toate puterile proiectul Salinei Turda și va încerca să identifice și posibilități de finanțare, împreună cu Primăria Turda.

Salina Turda este unul dintre cele mai importante obiective turistice ale României și cel mai important motor în dezvoltarea turismului la nivel local. Sute de mii de turiști din toată lumea vizitează Salina Turda, aceasta fiind considerată unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din lume.

Pin It