14
Lun, Oct
5 New Articles

Sport/Timp liber
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

handbalEchipa de seniori a ACS Potaissa Turda și, prin ea, sportul de performanță la Turda, pare să fi fost salvată de efortul conjugat a mai multor politicieni, chiar din partide opuse. Cei trei care s-au implicat mai mult au fost senatorul Alexandru Cordoș, primarul Tudor Ștefănie,  președintele PSD Turda, Cristian Matei, dar și consilierii Cristian Felezeu (PNL), Sorin Bichiș (PD-L), Lucian Varo (PP DD).

Am reușit să obținem, cu senatorul Alexandru Cordoș, vârf de lance în demersurile de la București, un aviz în sensul practicii unitare de care se pot prevala cluburile în ceea ce privește sportul profesionist. Practic acest lucru ne asigură în continuare un handbal de primă ligă la Turda, un handbal de performanță. Trebuie să mulțumesc domnului senator Cordoș, domnului primar, domnului Cristian Matei pentru intervențiile făcute, pentru susținerea pe care ne-au acordat-o în tot acest timp, iar acum, cadrul legal fiind în direcția unuia unitar aplicabil la nivel de țară, dânșii au mână liberă să sprijine activitatea noastră”, a spus Flaviu Sâsâeac, președintele ACS Potaissa Turda.

Senatorul Alexandru Cordoș, a declarat, în cadrul conferinței de presă: ”Ceea ce vă spunem azi este rezultatul muncii în echipă, s-au făcut multe demersuri din partea lui Cristian Matei, a domnului primar și a mea, însă am ajuns la un moment dat în impas. Am deplasat la București o delegație în numele echipei de handbal și a celor prezenți azi aici, la Ministerul Tineretului și Sportului, la Ministerul Finanțelor și inclusiv la Curtea de Conturi,  pentru a putea avea un accept și a contribui la realizarea unei practici unitare, aceasta  din urmă fiind instituția care controlează toate aceste demersuri”, susține Alexandru Cordoș .

Primarul turdean a dat asigurări că vor fi făcute toate demersurile pentru continuarea activității la nivel de performanță a echipei de handbal. ”Voi proceda în așa fel încât, activitatea sportivă la nivelul municipiului Turda să continue și să găsim, într-adevăr soluțiile de legalizare a acestei activități înainte de a se produce răul, de aici înainte. Din punctul meu de vedere nici ceea ce a fost un punct de vedere al controlorilor de la Curtea de Conturi nu este o problemă, se va rezolva prin Hotărâri de Consiliu Local și vom stinge această situație dată de formula veche de lucru și vom iniția unele noi, adoptate și de alte cluburi din țară, și care sunt acceptate și de aceste instituții de control”, a dat asigurări primarul Tudor Ștefănie.

Cristian Matei și-a manifestat dorința de a face tot ceea ce este necesar pentru susținerea activității handbalistice la cel mai înalt nivel din România: ”Mă bucur că nu am abandonat lupta în echipă. Conducerea Curții de Conturi de la București a mai furnizat trei-patru acte normative  iar Curtea de Conturi de la Cluj își va putea revizui opinia, fiind vorba de acte normative după care funcționează și alte cluburi din țară. Probabil, și ar trebui să ne facem ”mea culpa” fiecare dintre noi, nu ne-am aplecat cu foarte mare atenție asupra acestei activități pe care, mai ales în ultimele săptămâni, am văzut că dorim să o susținem cu toții. Poate că trebuia să fim mai insistenți, toate forțele politice, inclusiv pentru obținerea unor finanțări de la Consiliul Județean Cluj. Din bugetul local știți că s-a alocat o importantă sumă de bani, mai mult fiind greu de susținut”, a pus punctul pe ”i” liderul USL Turda.

În concluzie, în aceste zile se vor formula proiectele de hotărâri ale Consiliului Local Turda necesare pentru intrarea în legalitate a finanțării pentru cluburile sportive, prin alte metode decât cea solicitată inițial de Curtea de Conturi, prin legea 350. Senatorul Cordoș a declarat că împreună cu Cristian Matei și echipa primarului Tudor Ștefănie se va lucra chiar la un proiect legislativ pentru formularea unei practici unitare în finanțarea sportului de performanță de la bugetele locale. Senatorul de Turda recunoaște că în acest moment nu există o astfel de legislație ci acea practică unitară de care s-a vorbit se deduce doar din mai multe texte de lege

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh