14
Lun, Oct
5 New Articles

Sport/Timp liber
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Thumbnail imagePrimarul turdean, Tudor Ștefănie, șeful USL, Cristian Matei, și senatorul Alexandru Cordoș, au hotărât să colaboreze pentru salvarea sportului de performanță la Turda, reprezentat de echipa de handbal Potaissa Turda. Așa au prezentat situația cei de la echipă, în cadrul unei conferințe de presă organizată la sala de sport a școlii George Barițiu. După ce au vorbit, în absența presei cu jucătorii și antrenorii, la masa conferinței de presă s-au așezat, la invitația președintelui ACS Potaissa, Flaviu Sâsâseac, politicienii și antrenorii clubului.

Flaviu Sâsâeac a expus situația apărută în urma rezoluției Curții de Conturi care a specificat clar că banii pentru activitățile sportive finanțate de la bugetul local trebuie să vină conform legii 350, o lege mult mai puțin generoasă. Primarul Tudor Ștefănie a declarat că încearcă să găsească o soluție, în colaborare cu senatorul Cordoș, căruia i-a cerut să interpeleze pe șeful de la nivel național al Curții de Conturi. La rândul său, Cristian Matei, care este și președintele Comisiei de Buget-Finanțe a Consiliului local Turda, a arătat că: „Legea 350 oferă posibilităţi de finanţare destul de restrictive. Textul legii se referă mai mult la posibilităţi de finanţare pentru sportul de masă, ori noi trebuie să găsim soluţii pentru finanţarea sportului de performanţă", a spus Cristian Matei. Acesta susține că nu a stat cu mâinile în sân și a încercat găsirea unor soluții. După mai multe ședințe de comisie, a avut două întrevederi cu directorul Curții de Conturi Cluj, același lucru făcându-l și primarul turdean. Pentru că nici așa nu s-a găsit posibilitatea remedierii situației, s-a apelat la senatorul de Turda, știut fiind că acest organism se supune Parlamentului României.

Prezent la întâlnirea cu handbaliștii, conducerea clubului și suporterii, senatorul Alexandru Cordoș a subliniat că această echipă, care a făcut atât de multe pentru Turda trebuie să fie ajutată, trebuie să fie salvată. El a dat asigurări că va face toate demersurile posibile pentru atingerea acestui deziderat.
Se speră obținerea, de către senatorul Cordoș, a unui răspuns clar de la directorul Curții de Conturi, care să permită luarea unei decizii de finanțare a activității ACS Potaissa Turda în cadrul contractului de asociere dintre Consiliul Local Turda și aceasta, așa cum se făcea și până în prezent. Dacă însă, răspunsul nu va fi unul clar, ceea ce este foarte posibil, Curtea de Conturi nefiind un organism consultativ care să ofere îndrumări ci unul de control, atunci primarul turdean, ca ordonator de credit de la nivel municipal nu va putea semna deconturile echipei de handbal fără să fie pasibil de rigorile legii, chiar să intre sub incidență penală iar sumele să se recupereze de la el, personal.
Chiar dacă Flaviu Sâsâeac este optimist, arătând că, deși puteau pleca, jucătorii echipei se află încă la Turda, perspectivele sunt sumbre pentru continuarea performanței, în viitorul sezon competițional. Și tăcerea antrenorului Horațiu Gal, la conferința de presă, vorbește de la sine.
Problema ridicată de Curtea de Conturi vizează salariile mari ale jucătorilor și antrenorilor plus ale conducerii echipei ACS Potaissa Turda. În țară sunt mai multe exemple de echipe mari consumatoare de bani de la bugetul local, nesancționate de Curtea de Conturi, probabil și pentru faptul că acele contracte de asociere cu autoritățile publice sunt mult mai explicite, cu beneficii financiare și de o parte și de alta, iar banii nu merg doar într-un singur sens. În plus în cazul unor echipe ca Petrolul Ploiești, la fotbal, există și un finanțator puternic care își aduce un aport de milioane de euro prin jucători etc. Curtea de Conturi a semnalat la Turda, tocmai faptul că acel contract de asociere dintre municipiu și echipa de handbal nu prevede explicit, cu bune și rele, aportul fiecărei părți, mai ales în ceea ce privește sumele de bani angrenate.
Ce este cert este faptul că cele cinci grupe de juniori îşi vor continua activitatea, fără probleme. După conferinţa de presă, Thumbnail imagepreşedintele ACS Potaissa Turda, Flaviu Sâsâeac, împreună cu frații Gal, antrenorii Horaţiu şi Ovidiu, i-au asigurat pe suporterii prezenți, în număr de peste 100, că activitatea handbalistică a clubului va continua chiar dacă nu va reuși, momentan, să joace în liga naţională.
Dacă soluția de finanțare nu vine în timp util, echipa mare va rămâne, cu jucătorii promovați de la juniori, să refacă drumul din 2000, urcând din cel de-al treilea eşalon valoric.
Acum totul depinde de cât de repede se mișcă senatorul de Turda, Alexandru Cordoș, și cât de rapid își va găsi timp directorul Curții de Conturi să-i dea un răspuns care să ne salveze echipa din prima ligă a handbalului românesc. În caz contrar, totul se va transforma în amintiri, va părea un vis frumos din care ne trezim în această vară, iar tot ce a făcut ACS Potaissa pentru Turda și turdeni va intra în istorie, cel puțin pentru un an. Timp în care toată lumea va avea timp, berechet, să găsească soluții de finanțare ale sportului de performanță, chiar și într-un oraș cu un buget destul de limitat, cum este Turda noastră dragă, fost Potaissa.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh