Consiliul local Turda a aprobat, în unanimitate, acordarea titlului de cetățean de onoare lui ANTON DOBOȘ, cel mai titrat fotbalist turdean. Toni Doboș a făcut parte dintr-o generație de excepție a fotbalului turdean, fiind coleg la echipa fanion a orașului cu sportivi care au strălucit aici și au făcut pasul în carieră la echipe din Divizia A (cum se numea Liga I pe atunci), cum ar fi Stelian Gherman, Adrian Cocan sau Cristian Pîrv (fratele voleibalistei Cristina Pîrv).
Pe toți aceștia și mulți alții din generația lor i-am urmărit, aproape meci de meci, în copilăria și tinerețea mea, pe un stadion municipal care arăta mult mai bine decât în prezent. Propunerea ca Toni Doboș să fie declarat Cetățean de Onoare al municipiului Turda venit din partea primarului Cristian Matei, și a consilierului Nicolae Roș.
Alături de Toni Doboș, parcă pentru a întări și gira propunerea primarului, s-au aflat zeci de fotbaliști și antrenori care au activat la Sticla Turda, în frunte cu profesorul Ioan Onacă, singurul supraviețuitor al legendarei echipe care a câștigat Cupa României din 1961. Desigur că și familia i-a fost aproape fotbalsitului, în acest moment important pentru orice turdean.
Iată și câteva informații legate de cariera sportivă a lui Toni Doboș. ANTON DOBOȘ s-a născut la data de 13 octombrie 1965 în orașul Sărmașu din județul Mureș, România. Copilăria, atât școala primară, gimnazială cât și anii de liceu, și-a petrecut-o în Turda, alături de părinții săi.
Și-a început cariera de fotbalist la Sticla Turda, pentru care a evoluat timp de patru ani, între 1981 și 1985, an în care a fost transferat la Dacia Unirea Brăila (1985-1986);
A revenit la Sticla Turda între anii 1987-1988, după care a evoluat la toate echipele mari ale vremii:
Universitatea Cluj (1988-1989);
Dinamo București (1989-1991);
AEK Atena FC (1996-1998),
Ethnikos Piraeus (1999-2000).
Anton Doboș are 23 de selecții în echipa națională, cu care a participat la Campionatul Mondial de Fotbal din 1998 și la Campionatul European de Fotbal din 1996.
Toni Doboș, cum îi spun prietenii, a fost antrenor secund al echipei naționale de fotbal a României în anul 2004.
Ca palmares național a adunat un număr de 227 de meciuri și a marcat 13 goluri câștigând:
Șase titluri de campion al României (două cu Dinamo București și 4 cu Steaua București);
Trei Cupe ale României (una cu Dinamo București și două cu Steaua București);
Două Supercupe ale României (ambele cu Steaua București).
Două cupe ale Greciei (cu AEK Atena).
În anul 2002 a mutat echipa de fotbal AEK București la Timișoara, printr-o fuziune cu Politehnica Timișoara, echipă al cărei președinte a fost.
De asemenea, în anul 2008 a fost președintele Clubului de Fotbal Universitatea Cluj, an în care a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru rezultatele obținute la campionatele europene și mondiale din perioada 1990-2000 și pentru întreaga activitate.
Așadar, începând din 30 decembrie 2020, numele Anton Doboș se adaugă listei de cetățeni de onoare care, cel puțin până în prezent, conține un număr destul de redus de personalități din sport, ocazie cu care îl felicităm și noi, pentru cariera sportivă și pentru ce a făcut pentru micuța noastră urbe.
Vezi aici filmarea ședinței în care, de la minutul 16:51, s-a luat în discuție acordarea titlului de Cetățean de Onoare lui Anton Doboș, sportivul cu care toată suflarea fotbalistică turdeană a-a mândrit de atâtea ori:
Şedinţa CL Turda - 30.01.2020
----------------------------------------------
Iată lista completă cu cetățenii de onoare ai municipiului Turda, cu anul în care li s-a acordat titlul, precizând că, spre rușinea celor care se ocupă de site-ul primăriei Turda, acolo lista cetățenilor de onoare s-a oprit la anul 2016, deși ne află în anul de grație 2020:
2020
Anton Doboș - fotbalist
2018
Alexandru Lazăr – antrenor volei
2017
Ovidiu Cosac – regizor
Ioan Cuc – instructor jocuri populare
2016
Emil Molnar - post – mortem - consilier local
Rațiu Mircea Dimitrie
Haș Ioan -post – mortem
Baciu Ioan Vasile
Labancz Clara - profesor
Groza Ioan - profesor
Santeiu Petru - profesor
Maniu Nicolae – Pictor
2015
ÎnaltPreaSfințitul Andrei - Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului
2012
Mureșian Sever Andreiu - avocat și general de brigadă în retragere
Casimcea Mircea Ioan - prozator, poet, cronicar, jurnalist
Giurgiu Nicolaie – staroste
2011
Preafericitul Părinte Daniel - Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
2009
Stamatian Vasile Florin - doctor, pedagog și publicist
Miclăuș Vasile - post – mortem – profesor și consilier local
col. Iacob Dragoș Dumitru
Lupea Nicoleta Delia - campionatul mondial de dezbateri
Cățănaș Paul Aurel - sportiv carate
Trif Dorin Ioan
Anul 2008
Eta Boeriu - post – mortem / scriitor
Caranica Ioan - post – mortem / profesor
Gross Arnold - artist în domeniul graficii și al picturii
Anul 2007
Pataki Iosif - consilier local
Băieș Octavian - preot
Roman Marcel Caius - doctor – inginer
Frischknecht Robert - post – mortem
Potîrniche Petru – professor
Anul 2005
Roșu Ștefan - preot
Anca Petru Sabin
Cacovean Andreea – sportive
Anul 2004
prof. Onacă Ioan - profesor
Raoul Sorban
Ioan Opriș - post-mortem – preot
Valentin Vișinescu – scriitor
Anul 2003
Valer Moldovan - post-mortem – patriot român
prof. Dumitru Dărăban - profesor
preot Vasile Știopei - preot paroh
Teglaș Istvan - muzeolog
Ria Theissen
Ben Theissen
Anul 2002
Ioan Rațiu - post – mortem – patriot roman
Anul 2001
Morar Ioan - post -mortem – dezvoltarea industriei turdene
Manfred Hoffmann - primar al orașului Oldenburg în Holstein Germania
Anul 2000
Teodorescu Ion - comandant al Garnizoanei militare Turda
Anul 1998
Pîrv Cristina Lucreția - campioană mondială volei
Anul 1997
Lupulescu Vasile - profesor poet
Giurgiu Ionel - medic primar pediatru
Mureșan Camil Bujor - doctor în istorie
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.