Liberalii din Câmpia Turzii și-au ales conducerea filialei, dar și reprezentanții care vor face parte din delegația trimisă la Cluj pentru a vota conducerea județeană la Adunarea Generală de dare de seamă și alegeri care va avea loc la Cluj-Napoca în 23 aprilie 2017.
La alegeri a participat Daniel Buda, liderul PNL Cluj, însoțit de câțiva consilieri județeni și municipali de la Cluj.
Dorin Lojigan, care împreună cu organizația sa liberală de la Câmpia Turzii „a salvat fața județului”, după cum recunoștea chiar europarlamentarul Buda, a prezentat o scurtă analiză a activității filialei PNL pe care o conduce, de la ultimele alegeri până azi. Lojigan a subliniat importanța echipei în cadrul PNL Câmpia Turzii și aportul adus de componenta democrată, după fuziunea cu PD-L, liderul liberal mulțumindu-i lui Cristian Haiduc pentru buna colaborare și chiar pentru lucrurile învățate de actualul primar de la acesta.
Daniel Buda a lăudat activitatea organizației liberale din Câmpia Turzii și mai ales i-a felicitat încă o dată pe membrii acesteia pentru procentul de 38,68 % obținut la alegerile locale din 2016.
Discursul lui Cristian Haiduc, fostul co-președinte PNL, ca șef al foștilor democrați liberali, a vizat prezentarea unor proiecte care ar urma să fie realizate în zona municipiului Câmpia Turzii, de actuala echipă liberală, dar manifestând și sprijinul total pentru actualul primar.
Înainte de alegeri a mai ținut să ia cuvântul Gheorghe Lazăr, primul lider al liberalilor din Câmpia Turzii. Acesta a avut un discurs virulent la adresa actualilor parlamentari, pe care i-a comparat cu cei din Parlamentul anilor 90, constatând că aceia erau mult mai onești și de caracter decât actualii deputați și senatori. El s-a autopropus pentru a face parte din delegația liberalilor din Câmpia Turzii care va alege conducerea de la Cluj susținând că, la nivel național, Ludovic Orban ar fi liberalul care merită și este cel mai potrivit pentru a conduce marele partid istoric, un partid care, „de la Crin Antonescu, nu a mai aut un președinte adevărat”, a conchis Lazăr. Acesta a fost foarte acid la adresa actualilor guvernanți, a PSD, dar a atras atenția asupra necesității ca PNL să nu aleagă „lingăi” și oameni cu probleme penale.
Liberalii au trecut apoi la momentul manifestării votului, pentru a alege noua conducere a PNL Câmpia Turzii.
În urma scrutinului, Dorin Lojigan a fost re-ales președintele organizației PNL din Câmpia Turzii, acesta fiind, de altfel, singurul candidat pentru ocuparea acestei funcții. Alături de actualul primar, din Biroul Politic al PNL Câmpia Turzii mai fac parte și consilierii județeni Cristian Haiduc și Dumitru Drăghici, dar și consilierii locali Adrian Antal, Sabin Ghemeș, Călin Crihălmeanu, Ioan Varodi, Mihai Pătruțiu, Emil Nicoară și Georgiana Sima dar și alți membrii ai organizației. În cadrul aceleiași ședințe de alegeri au fost stabiliți și cei 7 vicepreședinți ai PNL Câmpia Turzii.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.