Dacă la seniorii PD-L Turda nu prea are cine să-I facă o minimă concurență primarului Tudor Ștefănie la alegerile interne din 14 noiembrie, la organizația de tineret altfel stă situația. Andreea Sas, devenită între timp Morar, este de un an consilier județean și, încet, încet, va pleca spre Cluj Napoca, chiar dacă PD-L Turda va fi întotdeauna familia ei. Tocmai ea este cea care a pregătit trei tineri candidați la postul său, trei membri PD-L la care ține foarte mult, și despre care crede că sunt pregătiți, oricare dintre ei, să preia frâiele organizației de tineret al Partidului Democrat Liberal Turda, una dintre cele mai puternice formațiuni politice de tineret din 2000 încoace, din județul Cluj.
Cei trei candidați sunt, așa cum îi caracterizează colega lor pe care am pomenit-o mai sus, "trei tineri destoinici, cu inițiativă, dintre care eu nu aș putea să aleg, eventual să-i combin, pentru a face unul perfect", spune Andreea Morar. Am reușit să provoc o adevărată competiție între cei trei colegi ai noștri, pentru șefia organizației de tineret. Doi dintre ei, Tudor Bunea și Adriana Pipaș, sunt membri foarte vechi ai OTPDL, dar nici Paul Cățănaș, mai cunoscut drept unul dintre cei mai talentați karateka turdeni, nu este tocmai nou, pentru că, între timp, a prins două scrutine electorale. Tudor este inginer, antreprenor, o persoană din mediul economic privat. Adriana este studentă în anul III la drept, lucrează la 4m Romania, o firmă membră a grupului 4m Europe - lider in Europa in domeniul pardoselilor industriale. Paul are în spate, așa cum știți cu toții, o organizație sportivă care îl susține, îl urmează, și este și cel mai tânăr consilier local", îi portretizează consilierul județean Andreea Morar pe cei cărora plănuiește să le transferă spre bună pază Organizația de Tineret a PD-L Turda pe care ea a păstorit-o, așa cum se exprima în discuția noastră "prea multă vreme".
Andreea Morar ne-a spus, iar acest lucru ar trebui să fie urmărit mai ales de membri PD-L cu drept de vot în organizația de tineret, că principalele calități pe care trebuie să le aibă viitorul președinte sunt capacitatea de a fi un lider pe care colegii să îl urmeze oricând și la orice oră și să fie un foarte bun organizator.
"Eu cred că toți trei merită să intre în competiția aceasta pentru că au dovedit, în felul lor, că sunt niște persoane valoroase și că pot să ducă organizația mai departe, mai ales că anul 2014 este foarte importantă pentru noi, este prima măsurătoare sub regimul USL, în ceea ce înseamnă revenirea noastră în fața electoratului: europarlamentarele și prezidențialele. Iar organizația de tineret de la PD-L Turda este cea care trage partidul după ea, membrii săi nu sunt doar lipitori de afișe în campaniile electorale și, de aceea, funcția de președinte la tineret este foarte, foarte importantă", mai precizează Andreea Morar.
În 14 noiembrie, sala mare a primăriei turdene va găzdui Conferința Municipală de dare de seamă și alegeri a Partidului Democrat Liberal, partidul care se află în opoziție, la Turda, chiar dacă deține cel mai mare număr de consilieri locali, șapte, și a dat primarul localității.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.