07
Joi, Noi
4 New Articles

Politic
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 Thumbnail imageAșa cum îi stă bine unui fost ministru, Emil Boc este un exemplu de primar. Pentru a ne dovedi spusele nu trebuie decât să arătăm că acesta a organizat la Cluj-Napoca o serie de dezbateri publice a proiectului de buget al localității în fruntea căreia a fost ales vara trecută.

Ziua de Cluj scrie că ”Seria de dezbateri are loc marţi 5, joi 7 şi vineri 8 martie, în Sala de Sticlă a Primăriei. Primele dezbateri sunt programate la ora 15 pe tema infrastructurii şi dezvoltării, respectiv educaţiei şi alocărilor pentru cultură şi culte, în vreme ce dezbaterea de vineri are loc la ora 12, pe tema sănătăţii şi asistenţei sociale. <<Pentru ca acest proiect să obţină o formă finală care să satisfacă cerinţele tuturor părţilor implicate, vă asigurăm că toate sugestiile primite vor fi luate în considerare>>”, arată Boc, citat de Ziua de Cluj.

Thumbnail imageExemplul ar putea fi luat și de către edilul turdean care a anunțat deja că nu vor fi organizate dezbateri pe marginea bugetului local motivând că ”nu mai este timp”. Bine că este timp pentru deplasarea în Serbia, la manifestarea ”Întâlnirea Trei Torde”, cum au intitulat-o organizatorii din Torda – Serbia. Acolo primarul turdean ne va reprezenta, alături de consilierii locali UDMR, Adamosy Clara și Csep Leyla dar și împreună cu viceprimarul Lucian Nemeș și consilierul PNL Radu Panait, aceștia din urmă fiind incluși în delegație la propunerea consilierului local Cristian Matei.

Nici primarul Radu Hanga nu a anunțat dezbateri publice cu privire la bugetul local din anul 2013 deși nu este mare lucru să acorzi câteva ore din timpul tău celor care te-au ales, pentru a le asculta doleanțele.

Revenind la Turda, dezbaterile publice ar fi putut fi organizate chiar în absența primarului Tudor Ștefănie, așa cum au fost organizate, vă amintiți, anul trecut în perioada preelectorală întâlniri cu cetățenii, la care primarul a fost reprezentat de viceprimarul de atunci, Mircea Irimie, împreună cu șefi de servicii și de reprezentanți ai societăților subordonate Consiliului Local. Iar în acest moment nu putem spune că Turda este o urbe cu puține probleme pentru cetățenii săi.

Unde mai pui că dezbaterea publică este în conformitate cu Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația public iar proiectul de buget ar fi trebuit deja să fie publicat undeva unde turdenii să-l poată consulta pentru a-și spune părerea vizavi de acest subiect. Nu este mai puțin adevărat că Primăria Turda nu a intrat în posesia sumelor exacte pe care i le aduce la cunoștință, în fiecare an, Consiliul Județean Cluj, ca fiind sume pe care acest for hotărăște să le aloce municipiului Turda.

Cât despre organizarea de dezbateri publice, ele ar putea fi inițiate și de către consilierii locali care lucrează și ei la definitivarea acestui document, mai ales cei din USL și PP DD, de voința cărora depinde forma și cuantumul sumelor alocate fiecărei poziții bugetare în parte, întrucât coaliția lor formează majoritatea în Consiliul Local Turda.

Ca atare, vinovați de nerespectarea obligației de transparență prevăzută de legea citată mai sus sunt toate instituțiile oficiale românești care adoptă legea bugetului apoi bugetul județean și, în final cel local, pentru nerespectarea unui calendar optim pentru ca și poporul să aibă un cuvânt de spus în acest proces de alocare și cheltuire a, până la urmă, banului public, banii tuturor contribuabililor. Totuși, în condițiile legii nr. 52/2003, o dezbatere publică ar fi putut fi anunțată chiar în lipsa cifrelor exacte ce urmează să compună acest document, iar în 10 zile puteau fi primite păreri și alte întâmpinări din partea celor interesați, iar apoi toate problemele să fie discutate într-o adunare, chiar dacă cei plătiți din banul public ar fi trebuit să stea de vorbă cu turdenii 24 de ore. Numai așa bugetul local ar fi fost construit în condiții de transparență, reflectând totodată voința poporului.

Din păcate, în România, acest instrument de ascultare a ”vox populi” care este dezbaterea publică este tot mai puțin uzitat de către politicieni. Iar dacă bugetul local (adică suma banului public de la nivel local) nu este un subiect potrivit pentru dezbaterile publice, nu știu care alt subiect mai este.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh