21
Joi, Noi
5 New Articles

Politic
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Thumbnail imagePreşedintele PP-DD Cluj, av. Lucian Nemeş, ia poziţie faţă de dezertorii din partid:

Frământările politice din aceste zile, cazurile de migraţie politică ce nu au ocolit nici partidul nostru, mă determină, în calitate de preşedinte al PP-DD Cluj, să iau poziţie şi să transmit un mesaj pe care electoratul nostru îl aşteaptă şi căruia îi suntem datori cu răspunsuri.

Constatăm, din păcate, că Parlamentul României a devenit scena unui „mini-mercato” politic, iar oamenii pe care i-am susţinut şi i-am promovat au trădat cauza celor mulţi, care le-au acordat votul şi încrederea.

Nu intenţionez să intru într-o polemică deschisă cu domnul deputat Ioan Moldovan, care, vă reamintesc, a fost ales pe listele PP-DD, în Colegiul 7 Câmpia-Turzii.

În calitate de preşedinte al PP-DD Cluj, mă simt dator să formulez o replică publică. Nu pot accepta ca membrii partidului nostru, oamenii pe care noi ne bazăm şi care au pus umărul la evoluţia şi la succesul politic al PP-DD să fie jigniţi de cel pe care l-au susţinut prin activităţile lor voluntare şi prin îndeplinirea cu onoare a îndatoririlor de cetăţeni şi de patrioţi adevăraţi.

Thumbnail imageReamintesc domnului Ioan Moldovan ca am obținut rezultate remarcabile în alegeri, fiind considerați ”surpriza” Alegerilor Locale din 10 Iunie 2012. Prin munca noastră de echipă am reuşit să ne câştigăm notorietatea în zonă şi să obţinem rezultatele pe care dumneavoastră domnule Ioan Moldovan vi le atribuiţi, fără lipsă de modestie. Dumneavoastră aţi decis să vă alăturaţi crezului nostru politic abia în luna noiembrie 2012, fără o convingere sinceră. Succesul candidaturii nu vi se datorează în exclusivitate, aşa cum încercaţi să vă justificaţi. Cele 3887 de voturi obţinute nu provin exclusiv din municipiul Câmpia Turzii, ci din toate localităţile Colegiului 7 în care aţi candidat. Noi vă reamintim că PP-DD a sprijinit, la nivel de judeţ, 14 candidaţi, iar principiile de colaborare din cadrul organizaţiei noastre se bazează pe munca în echipă şi pe respectul reciproc. Numai astfel se justifica cele peste 22.000 de voturi obținute de partidul nostru în județul Cluj. CU TOATE ACESTE VOTURI dvs. ați ajuns membru în PARLAMENTUL ROMANIEI și nu cu cele 3887 obținute în Colegiul 7!

În acest context, cred că toată lumea se întreabă firesc,alături de mine: De ce Ioan Moldovan nu a candidat, independent? Argumentul este unic şi foarte simplu de intuit: din dorinţa de parvenire (fiind fost membru PSD, PIN, PDL, PC) și datorită insuccesului personal avut la alegerile din 10 Iunie 2012 când ați candidat independent pentru un mandat de consilier local și la funcția de primar al municipiului Câmpia Turzii.

PP-DD Cluj a demonstrat că este foarte bine cotat în opţiunile electorale ale românilor, dornici de a reforma clasa politică, iar prin rezultatele de la alegerile locale din luna iunie 2012 şi prin rezultatele de la alegerile pentru Parlamentul României din decembrie 2012, acest lucru s-a confirmat.

Este  evident pentru toată lumea că rezultatul electoral al deputatului din Colegiul 7, Ioan Moldovan, nu este unul strict personal, ci se datorează votanţilor (membrii PP-DD ȘI SIMPATIZANTI) care au crezut în partidul nostru.

O vorbă românească înţeleaptă spune că „cine se scuză, se acuză”. Din păcate, Vocea Poporului numește acest act TRĂDARE. În conştiinţa publică acest stigmat rămâne, indiferent de argumentele cu care încercaţi să vă disculpaţi în faţa concetăţenilor noştri. Caracterul dumneavoastră politic labil este demonstrat  de traseismul DVS. politic! Ați amăgit electoratul PP-DD după încercări eșuate de a accede în USL iar după obținerea mandatului de deputat pe listele noastre de partid v-ați cuibărit în PC!

Mobilitatea politică îi condamnă, pe cei care o practică, la dezonoare. A fi persoane publice, a ne asuma responsabilitatea reprezentării cetăţenilor oneşti care ne-au acordat votul și încrederea înseamnă respectarea unui cod de conduită morală şi politică, tărie de caracter şi demnitate.

Din păcate, cultura politică a multor aspiranţi la titlul de parlamentari, care se înrolează în anumite ideologii, este doar aceea de a amăgi electoratul, pentru a masca goana după interesul personal. La fel ați procedat și dvs., ceea ce este regretabil...

 

 

PP-DD CLUJ,

PRESEDINTE

av. Lucian Nemeş

 

 

 

 

 

 

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh