22
Vi, Noi
4 New Articles

Politic
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Thumbnail imageCei de la Compania de Apă Arieș au dovedit că îi tratează la în același fel pe clienții mai săraci cât și pe cei cu posibilități materiale. Când i-am văzut pe cei de la Compania de Apă sistând apa în centrul orașului am crezut că hypermarket-ul Billa nu-și plătise apa consumată. Când acolo, lucrurile aflate de la operatorul de apă s-au dovedit chiar mai interesante.

Luni, 29 octombrie, CAA a sistat pentru neplată încă un consumator care nu a respectat prevederile contractului semnat între părți, nimeni altul decât proaspăt numitul în Adunarea Generala a Acționarilor de la Compania de Apa Arieș, avocatul Robert Cojan. Abonatul CAA, care deține un imobil în "buricul târgului", și are închiriate mai multe spații către terți, pe strada Republicii.

Ținând cont de faptul că a fost numit în ședința extraordinară a Consiliului local din 19 octombrie, cu o grabă de neexplicat, ca reprezentant al municipiului Turda în Adunarea Generală a Acționarilor de la Compania de Apă Arieș, poate domnia sa a sperat că numirea în funcție îl absolvă de anumite obligații, cum ar fi plata a unui serviciu pe care l-a folosit: apa și apa uzată. Dar iată că reprezentanții CAA s-au dovedit intransigenți și tratează la fel atât pe rău platnicii de pe strada Margaretelor cât și pe cei care dețin spații aducătoare de profit în chiar centrul orașului, chiar dacă, nu-i așa, respectivul abonat ar putea avea, în curând, un cuvânt de spus în conducerea companiei.
Thumbnail imageÎn conformitate cu prevederile contractuale, precum și cu legislația în vigoare, termenul de scadență pentru facturile emise utilizatorilor este de 15 zile de la data emiterii facturii. Neachitarea facturilor emise în termenul de 30 zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere începând cu prima zi de la data scadenței. Neachitarea facturilor emise utilizatorilor în termenele prevăzute mai sus conduce la preavizarea utilizatorilor începând cu a 45-a zi de la data emiterii facturii, adică utilizatorul este înștiințat asupra sumelor restante cu termen de achitare 5 zile lucrătoare de la data primirii preavizului. Neachitarea sumelor restante în termenul de preaviz conduce la sistarea serviciului de apa potabilă.
Iată ce ne-au declarat cei de la Compania de Apă Arieș referitor la sistarea în cauză: "Redeschiderea serviciului se face după achitarea integrala a cantității de apă înregistrată pe contorul de branșament, precum și a taxei de închidere/redeschidere în valoare totala de 192 lei. Din valoarea totala a restanței conform preavizului transmis domnului Cojan Robert, din Turda, str. Republicii, nr.14, în data de 19.10.2012, s-a achitat parțial până la data de 29.10.2012, suma de 285 lei, suma restantă rămasă de achitat fiind de 92,22 lei, motiv care a condus la sistarea serviciului de apa potabilă".
Surse din cadrul Companiei de Apă Arieș ne-au spus că sistările vor continua, pe listă existând chiar și partide politice. De altfel, directorul general al Companiei de Apă Arieș, Alexandru Sabău, a mulțumit în plenul ședinței Consiliului local Turda, factorilor de decizie din oraș, că nu au intervenit în cazul sistării serviciilor de apă și apă uzată pentru neplată, în niciunul din cazurile înregistrate la Turda.

 

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh