Deputatul social democrat de Cluj, Cristina Burciu, a atras atenţia ministrului Culturii şi Identităţii Naţionale, George Vladimir Ivaşcu, asupra actelor de distrugere a patrimoniului muzeelor româneşti.
„Sunt convinsă că aveţi cunoştinţă despre situaţia înregistrată în anumite muzee din România, prejudiciate în urma unor furturi sau neglijenţe repetate, care au pierdut astfel părţi însemnate din patrimoniu. A fost de notorietate exemplul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, unde s-a stabilit că s-a pierdut o treime din colecţia de arme! Din nefericire, nu a fost un caz singular în care au dispărut piesele de patrimoniu din muzeele României, având în vedere transferurile de obiecte făcute în unităţi similare din alte localităţi din ţară, dar şi procesele de retrocedare ale unor clădiri”, a subliniat Cristina Burciu, într-o interpelare parlamentară adresată conducerii MCIN.
Având în vedere situaţia expusă, parlamentarul PSD i-a solicitat ministrului Culturii să-i răspundă următoarelor întrebări: „1. Care este situaţia actuală a patrimoniului muzeal din România, şi punctual din judeţul Cluj?; 2. În urma controalelor efectuate în ultimii cinci ani de specialiştii Ministerului pe care îl conduceţi, ce prejudicii au fost constatate la muzeele din România, şi punctual, la cele din judeţul Cluj?; 3. Ce măsuri aţi luat pentru restabilirea ordinii la muzeele unde s-au constatat probleme?”.
„Devalizarea muzeelor este un act inadmisibil, fiind vorba de locaţii de cultură, unele de patrimoniu naţional şi chiar UNESCO, care adăpostesc obiecte unice şi vechi de sute de ani. În consecinţă, consider că Ministerul Culturii trebuie să dea dovadă de fermitate, prin măsuri concrete pentru stoparea acestor fapte care aduc atingere identităţii naţionale”, a concluzionat deputatul turdean.
Biroul de Presă al Deputatului PSD Cluj CRISTINA BURCIU, 3 aprilie 2018
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.