Domnilor președinți ai Senatului și Camerei Deputaților,
Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
România traversează o perioadă dificilă de provocări economice și sociale care reclamă învestirea urgentă a unui Guvern cu puteri depline pentru a trece țara cu bine printr-o criză internațională severă, generată de pandemia globală de Coronavirus.
Guvernul României a acționat ferm și cu promptitudine până acum încă de la primele semne ale epidemiei COVID-19 în statele europene partenere și a adoptat măsuri stricte pentru limitarea răspândirii infecțiilor cu Coronavirus în țara noastră.
Până în prezent, persoanele diagnosticate pozitiv cu COVID-19 au fost identificate în situații de carantină și autoizolare la domiciliu sau din anchetele epidemiologice realizate de Direcțiile de Sănătate Publică. Acest fapt arată că măsurile impuse de Guvern au reușit să limiteze și să țină sub control evoluția infecțiilor cu Coronavirus din țara noastră.
În continuare, însă, România rămâne expusă riscurilor de răspândire a virusului COVID- 19 și are nevoie de un Guvern stabil cu toate instrumentele legale și constituționale la dispoziție pentru a face față evoluțiilor impredictibile în plan international și national generate de această pandemie.
Doamnelor și domnilor,
Partidul Național Liberal și-a asumat această sarcină dificilă a guvernării în vremuri grele pentru țară și cu un nou Guvern, cu puteri depline, sunt convins că va reuși să gestioneze cât mai bine situația provocată de pandemia COVID-19.
Guvernul va asigura cu prioritate resursele bugetare necesare pentru achiziția în procedură de urgență simplificată a materialelor sanitare și a echipamentelor medicale necesare pentru prevenirea și combaterea infecțiilor cu COVID-19.
În același timp, instituțiile implicate în gestionarea riscurilor de răspândire a epidemiei de Coronavirus vor fi mobilizate la capacitatea maximă cu resursele bugetare, materiale și umane disponibile pentru controlul, monitorizarea și sprijinirea persoanelor expuse riscurilor de infecție cu COVID-19.
Fac un apel, și cu această ocazie, la implicarea tuturor, instituții publice, centrale și locale, societăți comerciale și organizații neguvernamentale, cetățeni de toate vârstele, să demonstrăm cu toții că suntem o țară de oameni responsabili, uniți în lupta cu o amenințare nouă și necunoscută.
Doamnelor și domnilor,
Mai devreme sau mai târziu, noi sperăm cât mai devreme, pandemia de Coronavirus va trece dar efectele sociale și economice negative imediate pot fi de durată în absența unor măsuri corespunzătoare care să limiteze riscurile economice pentru companiile și angajații din România.
La nivelul Guvernului, împreună cu Administrația Prezidențială și cu celelalte instituții publice cu compentențe în domeniul economic și financiar, a fost realizată o consultare amplă și o analiză aprofundată a sectoarelor economice cele mai expuse la efectele epidemiei de Coronavirus și în perioada următoare va fi adoptat un Plan de măsuri de combatere a riscurilor economice generate de pandemia COVID-19 în țara noastră.
Guvernul va folosi toate resursele posibile din fonduri publice și europene, rambursabile și nerambursabile, pentru a sprijni mediul economic afectat de criza globală de Coronavirus.
Vom iniția negocieri cu Comisia Europeană, cu instituțiile financiare internaționale și cu entitățile bancare locale pentru a pregăti programe de sprijin pentru companiile din România.
În același timp, obligațiile de plată ale statului către cetățeni și companii vor fi onorate fără întărziere și fără nicio tergiversare birocratică. Dimpotrivă, în măsura posibilităților, vor fi compensate sau amânate la plată diverse obligații fiscale și bugetare datorate de persoanele fizice și juridice din România.
Niciun cetățean român, nicio companie din România și niciun angajat român nu va fi lăsat singur de Guvernul României în fața riscurilor economice globale provocate de COVID-19.
Doamnelor și domnilor,
Toate își au vremea lor și fiecare lucru își are timpul lui.
În aceste momente dificile pentru țară, este timpul ca bătăliile politice să înceteze și responsabilitatea fiecăruia dintre noi să primeze în fața intereselor personale sau de partid.
Responsabilitatea noastră politică individuală și a fiecărui român în parte este cel mai important antidot împotriva răspândirii infecțiilor cu Coronavirus. De aceea, în numele Guvernului pe care l-am propus, vă cer responsabilitate și votul de învestitură pentru a trece împreună țara prin această criză.
Vă mulțumesc!
Ludovic Orban 14 martie 2020
Prim-Ministru desemnat
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.