Politicienii sunt şi bărbaţi. Pentru a nu uita acest adevăr simplu, membri ai organizaţiilor PSD şi PNL Turda au dăruit mărţişoare doamnelor şi domnişoarelor care s-au aflat joi, 1 martie, în centrul Turzii.
Preşedintele organizaţiei PSD Turda, Cristian Matei, însoţit de vicepreşedintele aceleiaşi formaţiuni politice, Radu Stoica, candidatul USL la funcţia de primar al municipiului, împreună cu câţiva dintre membrii Birourilor Politice de Conducere ale celor doua organizaţii locale ale PSD si PNL, au împărţit mărţişoare într-un perimetru delimitat de clădirea Primăriei, respectiv de Hotelul Potaissa.
Grupul, alcătuit din membri ai PSD şi ai PNL Turda a intrat şi în magazinele de pe traseu, dar şi în piaţa agroalimentară din centrul Turzii.
„Doamnele şi domnişoarele pe care le-am întâlnit s-au arătat încântate de gestul nostru. Femeile au primit cu plăcere mărţişoarele oferite de noi, în numele USL” a precizat preşedintele organizaţiei PSD, Cristian Matei.
Din pacate, dar se pare ca din motive obiective, la această acţiune nu au putut participa reprezentanţii organizaţiei locale a Partidului Conservator, cea de-a treia formaţiune politică semnatară a protocolului prin care s-a înfiinţat, recent, USL Turda.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.