Mircea Irimie a fost felicitat, cu fair play, de colegii săi din Consiliul local Turda pentru obținerea postului de deputat de Turda. Mircea Irimie a dat mâna cu toți, inclusiv cu Nicola Roș, cel care, nu o dată, i s-a adresat cu cuvinte pe care de acum deputatul le-a considerat jignitoare.
La rândul său, președintele de ședință, Cristian Matei, a anunțat că reprezentanții turdenilor în parlamentul României sunt senatorul Alexandru Cordoș și deputatul Mircea Irimie: ”să-ai aplaudăm și să le dorim succes”, a mai spus liderul USL din Consiliul local Turda.
Proaspătul ales în Parlamentul României, aflat la ultima sa ședință din postura de consilier local turdean (cel puțin în mandatul actual), le-a spus colegilor săi: ”O șansă mi-a oferit Dumnezeu, de a merge în parlamentul României, mă voi duce ca reprezentant al Partidului Democrat-Liberal în Camera Deputaților. În același timp, vă asigur pe toți că voi fi un reprezentant al întregului municipiu și, de aceea, am rugămintea către toți consilierii, indiferent de partidul politic, ca oricând, să nu evite să mă contacteze. Voi avea cea mai mare deschidere pentru orice fel de colaborare. Am fost onorat de colaborarea cu dumneavoastră în această perioadă și mi-aș dori mai mult și mai bine. Pe viitor, când pot fi de folos, vă rog să nu ezitați a mă contacta. Vă doresc sărbători fericite cu împliniri, sănătate și succese pe toate planurile”, le-a transmis Mircea Irimie consilierilor locali.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.