Conform anunțurilor publicate pe site-ul oficial al Primăriri municipiului Turda referitor la intenția Municipiului Turda de a aloca sume nerambursabile, în temeiul legii nr. 350 din 2005, pentru activități non-profit, domeniile pentru care se acordă finanţare sunt: Activităţi de tineret; Activităţi sportive; Culte Religioase; Programe culturale.
Municipiul Turda, cu sediul în mun. Turda, Pţa 1 Decembrie 1918, nr. 28, acordă finanţări nerambursabile pentru activităţi nonprofit de interes general, în conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.
Beneficiari direcţi: Persoane fizice sau persoane juridice fără scop patrimonial- asociaţii ori fundaţii constituite potrivit legii române – sau culte religioase recunoscute conform legii române, care doresc să sprijine realizarea unor obiective de interes public local, au dreptul de a participa (în condiţiile Legii nr. 350/2005 şi ale Regulamentului privind regimul finanţărilor nerambursabile din fondurile bugetului local al municipiului Turda alocate pentru activităţi nonprofit de interes local) la procedura pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă.
Suma totală alocată pentru Program în anul 2017 este de 485.000 lei, defalcată astfel:
- sport: 200.000 lei;
- tineret: 45.000 lei;
- culte religioase: 200.000 lei;
- programe culturale: 40.000 lei;
Procedura aplicată: Finanţarea nerambursabilă acordată din fonduri publice unui beneficiar se va face în baza unui contract de finanţare nerambursabilă încheiat între Municipiul Turda şi beneficiar, în urma aplicării procedurii selecţiei publice de proiecte, conform Regulamentului privind regimul finanţărilor nerambursabile din fondurile bugetului local al municipiului Turda alocate pentru activităţi nonprofit de interes local. În cazul în care, după prima sesiune sumele alocate nu vor fi consumate, se vor organiza alte sesiuni până la consumarea integrală a fondurilor.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.