23
Sam, Noi
4 New Articles

Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

cl-turda-aprilie-2014-1Ultima ședință extraordinară a Consiliului Local Turda a prilejuit aprobarea ultimelor sume disponibile pentru acest an solicitanților în baza legii 350/2005. După ce s-au împărțit, conform unor solicitări pe baza proiectelor depuse la comisia de aplicare a acestei legi, sumele pentru sport, apoi pentru religie, iată că a venit și momentul tineretului și, în fine, lăsată ca de obicei în ” coada satului”, a culturii.

Astfel, în urma analizării proiectelor propuse spre finanțare de către comisia de aplicare a legii 350/2005, Consiliul Local Turda a aprobat alocarea, pentru Asociația Sportivă Clubul de Dans Sportiv Potaissa Turda, a sumei de 37 de mii de lei pentru proiectul ”Dansul, mod de recreere prin mișcare și sport”.

Fundația de Ecologie și Turism Potaissa va primi 3.500 lei pentru derularea proiectului ”Junior Ranger în arii protejate”, Asociația Comori Ardelene Turda va obține 19 500 lei pentru proiectul intitulat ”Festivalul Internațional de Folclor Chemarea Munților”, o manifestare care se desfășoară, de obicei, în timpul Zilelor Municipiului Turda, de la sfârșitul lunii august. Asociației ”Josika Miklos Iskolai Szovetseg” i s-a aprobat suma de 3000 de lei pentru proiectul ”O aventură pentru viață” și 1500 lei pentru un alt proiect, intitulat ”Angajare – implicare - responsabilitate, calități ale cetățeanului zilelor noastre” iar Fundației Umanitare Doriana suma de 21 600 lei în vederea desfășurării proiectului ”Turism cultural la Turda”. Asociația Tineri și Adulți va primi suma de 2000 de lei pentru proiectul ”Spații de joacă organizate pentru copii” iar Asociația ”Collegium” a absolvenților Colegiului Național ”Mihai Viteazu” Turda va obține 14 400 lei pentru proiectul ”105 trepte spre lumină”, în anul sărbătoririi a tot atâtor ani de existență a celei mai importante instituții școlare din Turda.

cl-turda-aprilie-2014-2Introdus în ultima clipă pe ordinea de zi a ședinței, la solicitarea consilierului local USL, Cristian Felezeu, proiectul privind finanțarea nerambursabilă a Asociației Maecenas Turda este și cel prin care s-au alocați cei mai mulți bani, în această etapă. Respectiva asociație a primit, pentru proiectul ”Tânăr în devenire”, nu mai puțin de 50 de mii de lei. Explicația dată de consilierul PD-L Sorin Bichiș, membru al comisiei de aplicare a legii 350 a fost aceea că, la ”capitolul cultură”, a fost singura asociație care a solicitat fonduri nerambursabile, în condițiile legii.

Reglementări legale luate în considerare de comisia de aplicare a legii 350 sunt: Legea 350/2005 actualizată privind regimul  finanțărilor nerambursabile  din fonduri publice  alocate pentru activități nonprofit de interes general, Legea 273/2006 privind finanțele publice ,Hotărârea 205/29.11.2012 privind aprobarea procedurii de acordare a finanțărilor  nerambursabile de la bugetul local  pentru activități nonprofit de interes general in baza legii 350/2005, Hotărârea 151/2013 a consiliului local al municipiului Turda privind demararea procedurii de acordare a finanţărilor nerambursabile de la bugetul local pentru activităţi nonprofit de interes general in baza Legii 350/2005, Hotărârea 163/2013 privind aprobarea modificării HCL 205/2012 și Regulamentul  privind regimul finanțărilor nerambursabile  din fondurile bugetului local  al  municipiului Turda alocate pentru activități  nonprofit de interes local.

Beneficiari pot fi instituții sau persoane fizice eligibile:  persoane  fizice sau persoane  juridice fără scop patrimonial - asociații ori fundații constituite potrivit legii romane – sau culte religioase  recunoscute conform legii române.

Domeniile pentru care se acordă finanțare, în baza reglementărilor legale menționate mai sus sunt:  Activități de tineret; Activități sportive; Culte Religioase; Programe culturale; Învățământ.

Acțiuni eligibile, în concepția celor care alocă banii sunt: acțiunile trebuie să se  deruleze conform specificațiilor  din Regulamentul  privind regimul finanțărilor nerambursabile  din fondurile bugetului  local al Municipiului Turda alocate pentru activități nonprofit de interes local  și din  Contractul de finanțare  nerambursabilă încheiat între autoritatea contractantă și beneficiar. Sumele odată aprobate, activitățile pentru care ele au fost alocate se pot desfășura, însă beneficiarii nu vor primi banii decât după depunerea la Consiliul Local a documentelor fiscale care atestă modul de cheltuire a acelor bani. Adică ONG-urile trebuie să aibă banii respectivi pentru a-i cheltui pentru acțiunile propuse iar banii le vor fi virați abia în baza documentelor fiscale doveditoare.

cl-turda-aprilie-2014-3Dacă adăugăm cei 102 500 lei aprobați de Consiliul Local ca finanțare nerambursabilă a unor activități pentru tineret și 50 000 pentru o singură activitate culturală celor 783 000 de lei alocate unui număr de patru asociații sportive (în ședința din 6 februarie 2014) și celor , împreună cu cei 300.000 de lei acordați bisericilor și cultelor din oraș, comisia de aplicare a legii 350 a avizat, iar Consiliul Local Turda a aprobat, finanțări nerambursabile în valoare de 1 235 500 lei, adică nu mai puțin de 12, 3 miliarde de lei vechi.

Conform consilierului PD-L Sorin Bichiș sumele alocate pentru finanțări nerambursabile pentru anul 2014 s-a epuizat, alte solicitări putând fi analizate și, eventual, onorate, doar dacă, undeva după prima jumătate a anului, vor fi operate modificări (rectificări) ale bugetului local, în acest sens.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh