14
Lun, Oct
5 New Articles

Eveniment
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 

revolutionari-2013-3Duminică, 22 decembrie 2013, s-a desfășurat, la Monumentul Eroilor Revoluției, o ceremonie religioasă dar și oficială, chiar dacă șeful executivului turdean, primarul Tudor Ștefănie nu a participat. Au participat însă oficialități județene și locale printre care senatorul Alexandru Cordoș, deputatul Mircea Irimie, prefectul Gheorghe Ioan Vușcan, prefectul județului Cluj, membri ai Asociației Luptătorilor din 22 Decembrie 1989 Turda.


revolutionari-2013-1Ceremonialul militar-religios a debutat cu o slujbă de pomenire oficiată de un sobor ecumenic de preoți. Apoi momentul dedicat cinstirii memoriei eroilor revoluţiei din decembrie 1989 a continuat cu rostirea unor alocuțiuni. Prefectul Gheorghe Vușcan, a fost primul invitat la cuvânt, ca reprezentant al guvernului în teritoriu. Acesta a omagiat sacrificiul celor căzuți pentru victoria revoluției. A urmat senatorul Alexandru Cordoș care a spus despre eroii revoluției că "au schimbat mersul României și au făcut posibil ca noi să fim o țară democratică, să fim liberi, să avem o viață mai bună", în timp ce deputatul Mircea Irimie a legat sacrificiul eroilor din decembrie 1989 de "spiritul marilor momente în care moții lui Horea și Iancu au spus așa nu se mai poate!".
La final s-au depus coroane de flori la Monumentul Eroilor Revoluției de către instituții publice, partide politice (PSD, PNL și PPDD, au lipsit PDL și UDMR), armată ori asociații ale revoluționarilor, moment urmat de defilarea gărzii de onoare în acordurile fanfarei militare.
Un grup mai aparte a fost reprezentat de trei revoluționari Dorin Trif, Petru Nemeș și Nicolae Stan, au afișat un banner cu retorica întrebare "De ce?", multiplicată prin nuanțare: De ce au murit oameni nevinovați la revoluție? De ce democrație originală? De ce nu se respectă legile? De ce pensii nesimțite pentru foști demnitari PCR, torționari, securiști etc... De ce revoluționarii marginalizați? De ce super-imunitate parlamentarilor. De ce singurul drept al revoluționarilor este locul de veci? De ce?"

Răspunsurile poate vi le dați fiecare dintre dumneavoastră.revolutionari-2013-9revolutionari-2013-8revolutionari-2013-7revolutionari-2013-6revolutionari-2013-5revolutionari-2013-4revolutionari-2013-2
Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh