Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, împreună cu Primăria Măguri-Răcătău, invită iubitorii de folclor joi, 29 iunie 2017, la o întâlnire populară tradițională pe Muntele Dobrin, din localitatea Măguri-Răcătău.
Evenimentul va debuta la ora 10:00 cu oficierea Liturghiei în bisericuța de lemn, după care, de la ora 13:30, va avea loc un spectacol folcloric, susținut de interpreții: Ionela Moruțan, Simona Costin și Ionuț Mateș, Mariana Morcan, Ciprian Peteleu, Ioana Breda Morar, Nicolae și Mihai Badiu, Corina Cherecheș, Raul Oltean, Alexandra Mariș, Andreea Bogdan, Alina Roba, Ioana Budaie, Marius Gheorghe Cioază, Lavinia Drânda, alături de Grupul Tulnicăreselor din Cîmpeni și Ansamblul Folcloric „Cununa Apusenilor”. Acompaniamentul orchestral al manifestării derulate pe parcursul mai multor ani de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel va fi realizat de un grup instrumental, alcătuit din Orchestra „Cununa Transilvană” a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, iar evenimentul va fi prezentat de Mihai Badiu.
De asemenea, tot joi, 29 iunie a.c., de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, are loc la Berchieșu, județul Cluj, manifestarea tradițională „Joc de Târgul cireșelor”. La evenimentul organizat de Asociația „De la lume adunate și-napoi la lume date”, Centrul de Informare Turistică Frata și instituția de cultură subordonată forului administrativ județean, se vor aduna ceterași din Frata și Soporu de Câmpie, dar și jucăuși din zonă.
Totodată, sâmbătă, 1 iulie 2017, va avea loc a treia ediție a manifestării „Zilele Cetății Bologa”. Organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, împreună cu Parohia Ortodoxă Română Bologa, evenimentul va începe de la ora 12.30 cu o paradă a costumelor populare locale, urmată de un obicei local strămoşesc, ,,Claca”, concursuri culinare și expoziție de icoane. După-masă se va desfășura un spectacol folcloric la care vor participa îndrăgiți interpreți de muzică populară: Marinela Zegrean Istici, Mariana Morcan, Lucia Potra, Codruța Jula Pop, Grigore Sâmboan, Arlesiana Agrijan, Cristina Șerb, Alexandra Todoruț și Bianca Moca, alături de Ansamblul Folcloric „Junii Vlădesei”. Acompaniamentul va fi realizat și aici de un grup instrumental, alcătuit din Orchestra „Cununa Transilvană” a instituției clujene de cultură.
Biroul de presă
28 iunie 2017
Consiliul Judeţean Cluj
Serviciul Relaţii Publice
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.