28
Joi, Noi
1 New Articles

Eveniment
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Turda a aniversat 60 de ani de activitate. Momentul marchează șase decenii de la  momentul 1 februarie 1957, când s-a pus baza Staţiunii  Experimentale pentru  Cultura  Porumbului Turda.

Sărbătoarea cercetătorilor turdeni a avut un program amplu, beneficiind și de prezența a 300 de invitați de marcă, personalități din cercetarea agricolă românească sau din domenii conexe, colaboratori ai SCDA Turda și nu numai. Manifestarea a început cu tăierea panglicii inaugurale a noului sediu al SCDA Turda, o clădire modernă, mobilată și utilat conform necesităților colectivului de cercetare al stațiunii, construit în perioada 2013-2015 sub directa îndrumare a regretatului director prof. univ. dr. Ioan Haș, ca urmare a obţinerii unui proiect cu fonduri europene în valoare de 25.038.830 lei. Secretarul științific al SCDA, Felicia Mureșanu, ne-a transmis că „Investiţiile privind dotarea cu echipamnete şi aparatură modernă s-au realizat tot din acest proiect: s-au creat 16 noi laboratoare de cercetare şi s-au modernizat 10 laboratoare de cercetare; s-au modernizat două spaţii de conservare şi s-au  creat alte două spaţii de păstrare la rece pe termen lung a seminţelor; s-a construit o seră (400 mp) pentru obţinerea unor generaţii de plante în sezonul rece, precum şi pentru testarea diferitelor însuşiri în condiţii controlate; s-au achiziţionat 14 echipamente pentru  pregătirea primară a probelor de laborator, 31 utilaje pentru câmpurile experimentale şi 65 de aparate de laborator; au fost modernizate cabinetele existente pentru cercetători şi create 12 noi cabinete de lucru, un spaţiu destinat activităţii doctoranzilor, de asemenea un spaţiu destinat prezentării rezultatelor, instruirii ale fermierilor, studenţilor şi masteranzilor, bibliotecă, oficiu de calcul”.

Dealtfel, după tăierea panglicii, un alt moment simbolic a fost dezvelirea unei plăci comemorative pe care stă scris: „1957-2017, Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Turda, 60 de ani în slujba cercetării agricole românești, 29 iunie 2017” dar și „Pavilion de cercetare realizate între anii 2013-2015 sub coordonarea d-lui Prof. univ. dr. Ioan Haș.

După o poză de grup în fața noului pavilion de cercetare, cu toți participanții la eveniment, toată lumea a intrat în sala de sport a Colegiului „Emil Negruțiu”, unde s-au ținut cuvântările oficiale. Primul care a vorbit a fost directorul SCDA Turda, dr. ing. Nicolae Tritean, care a făcut un scurt istoric al existenței instituției pe care o conduce.

A urmat dr. ing. Felicia Mureṣanu, secretar știinţific al SCDA Turda, membru corespondent al Academiei de Științe Agricole și Silvice București, care a realizat cu ajutorul a peste 70 de slide-uri proiectate pe ecranul sălii, prezentarea rezultatelor cercetării in perioada 1957-2017.

Dintre oaspeţii de onoare ai sărbătorii SCDA Turda se cuvin amintite măcar câteva personalităţi ale cercetării agricole din România: prof dr. Gheorghe Sin – preşedintele Academiei de Ṣtiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Ṣişeşti”, ministrul secretar de stat - dr. ing. Maricel Dima, prof. dr. Valeriu Tabǎrǎ, prof. dr. Mihai Nicolescu şi prof. dr. Marian Verzea – ambii vicepreşedinţi ai ASAS, prof. dr. Gheorghe Vuṣcan – prefectul judeţului Cluj, ing. Cristian Matei – primarul municipiului Turda,  prof. dr. Cornel Cǎtoi – rectorul USAMV Cluj-Napoca, prof. dr. Vasile Vȃntu – rectorul USAMV Iaşi, prof. dr. Roxana Vidican – decanul facultătii de Agricultură de la USAMV Cluj, prof. dr. Ioan Rotar – mare personalitate în domeniul învăţământului universitar, precum şi mulţi alţi profesori, directori de institute şi staţiuni de cercetare, cercetători din instituţii similare, specialişti din domeniul agriculturii. De asemenea au fost prezenţi şi reprezentanţi ai diferitelor companii de pesticide, seminţe, utilaje şi maşini agricole, diferite echipamente de laborator, alţi diferiţi colaboratori ai SCDA Turda, angajaţii actuali, foştii angajaţi.

Nu putem încheia fără a cita din discursul primarului Cristian Matei, cel mai emoționat vorbitor la aniversarea celor 60 de ani de existență a SCDA, care a muncit timp de 6 ani la această instituție de prestigiu a agriculturii românești: „Nu puteam să lipsesc, știut fiind că de această instituție de cercetare agricolă mă leagă amintiri plăcute din primii ani ai mei ca turdean. Aici am muncit, în perioada 1986 – 1991 ca șef al Oficiului de Calcul, iar una dintre satisfacțiile mele personale este faptul că am reușit aici implementarea de sisteme informatice în cercetarea agricolă, programarea și rularea de aplicații informatice specifice cercetării științifice (...) Am, așadar, satisfacția de a fi contribuit cu toată priceperea mea la modernizarea acestei instituții și a o pregăti pentru o epocă a informatizării și digitalizării care astăzi s-a extins în toate domeniile de activitate, fără de care în zilele noastre nu se mai poate desfășura nici o activitate. Am făcut parte aici dintr-un colectiv de oameni minunați, prea mulți ca să îi enumăr aici. Am rămas însă în suflet cu amintirea lor și cu lucruri bune și interesante învățate de la ei. M-am mândrit întotdeauna că am lucrat aici iar instituția și oamenii săi au rămas pentru totdeauna în inima și gândurile mele”, a spus primarul turdean.

Ne alăturăm și noi celor care le-au urat celor de la SCDA Turda succese și în viitor, pentru a continua munca predecesorilor, care au creat faima de care se bucură acest bastion al cercetării agricole din România.

Aici puteți viziona o galerie foto de la momentul aniversar: http://turdainfo.ro/index.php/galerii-foto/167-photos/11310-statiunea-de-cercetare-dezvoltare-agricola-turda-60-de-ani-de-la-infiintare

----------------------------------------------------------------

Iată un scurt istoric, preluat de pe site-ul SCDA Turda:

  ► 1 februarie 1957 –  Staţiunea  Experimentală  pentru  Cultura  Porumbului  Turda

 ► 1962 –  Staţiunea  Experimentală  Agricolă  Turda

 ► 1974 –  Staţiunea  de Cercetări Agricole  Turda

 ► 2002 – Staţiunea  de Cercetare – Dezvoltare  Agricolă  Turda

 

  • La început, activitatea de cercetare şi de producţie a staţiunii a fost îndreptată spre promovarea culturii porumbului hibrid şi ridicarea producţiei la hectar a acestei plante în zona Transilvaniei
  • Din anul 1962sfera preocupărilor staţiunii s-a lărgit considerabil având următoarele obiective:
  • crearea de hibrizi de porumb şi soiuri la cerealele păioase şi leguminoase pentru boabe, genotipuri de înaltă productivitate şi adaptabilitate, cu rezistenţă sporită la boli, dăunători şi condiţii nefavorabile ale mediului;
  • elaborarea tehnologiilor de cultură care să pună în valoare însuşirile genetice ale noilor creaţii, eficiente economic şi energetic, astfel încât să se obţină producţii mari, constante şi de calitate superioară;
  • extinderea materialului biologic cel mai valoros şi a tehnologiilor moderne în unităţile de producţie din sfera de influenţă a staţiunii, menite să contribuie la creşterea generală a producţiei agricole;

– elaborarea şi perfecţionarea metodelor de zonare a soiurilor şi hibrizilor;
– cercetări de mecanizare desfăşurate în direcţia încercării şi adaptării noilor tractoare şi maşini agricole la condiţiile de relief şi de sol specifice zonei;
– cercetări de profil zootehnic  îndreptate spre conservarea şi selecţia pe principii genetice a nucleelor raselor autohtone Bazna şi Mangaliţa la suine şi Ţigaie la ovine;
– cercetări de economie agrară;

   -Intervalul cuprins între anii 1970-1989 a constituit pentru colectivul de cercetare de la S.C.D.A. Turda perioada de dezvoltare semnificativă a lucrărilor de cercetare atât de ordin cantitativ cât şi calitativ.:

  • cercetările s-au diversificat  în sensul aprofundării studiilor de genetică cantitativă, fiziologie vegetală, biotehnologii şi biochimie;
    – în activitatea de tehnologii s-au abordat cu mai multă atenţie cercetări privind elemente tehnologice noi, a celor mai performante tehnologii integrate de combatere a bolilor, dăunătorilor şi buruienilor;

-cercetările de combatere bilogică la unele boli şi dăunători specifici zonei au fost prezentate cu multă perseverenţă;

-în activitatea de cercetare din mecanizare s-au abordat, cercetări privind adaptarea sistemei de maşini agricole şi tractoare existente în perioada respectivă pentru lucrările terenurilor în pantă, având în vedere că în perioada 1981-1987 cea mai mare parte a teritoriului unităţii a fost amenajată într-un sistem complex antierozional;

-cercetările din domeniul zootehniei au vizat dezvoltarea la rasa Ţigae, varietatea ruginie a unor aptitudini pentru producţia sporită de lână şi a creşterii calităţii acesteia, precum şi obţinerea şi livrarea anuală de berbecuţi şi mioare pentru reproducţie; în domeniul creşterii suinelor pe lângă menţinerea în stoc genetic a raselor Mangaliţa şi Bazna s-au desfăşurat cercetări privind folosirea  porumbului opaque  şi a triticalelor în hrana tineretului porcin;

-în activitatea de producere a seminţelor S.C.D.A. Turda avut un rol important în asigurarea cu seminţe din verigi superioare a zonei agricole din interiorul arcului carpatic, dar şi din zone adiacente;

– în anul 1975 s-a realizat o investiţie însemnată:  Staţia de Uscare şi Condiţionare a Seminţelor;  acest sector a reuşit să prelucreze întreaga cantitate de sămânţă  produsă în unitate şi a asigurat preluarea unor cantităţi însemnate de seminţe de la unităţile producătoare de sămânţă din zonă;

– în perioada 1987-1994 s-a derulat investiţia privind construirea în regie proprie a unei clădirii fiind necesară pentru creşterea şi multiplicarea entomofagilor necesari în combaterea biologică a unor dăunători la cultura porumbului;tot în acea perioada s-au pus bazele pentru informatizarea unei importante părţi  a lucrărilor de calcul statistic în activitatea de cercetare;

– începând cu perioada 2000-2004, o bună parte din potenţialul de cercetare a fost  direcţionat spre proiecte de cercetare finanţate de programul : Relansin, Agral, Biotech, C.N.C.S.I.S, Banca Mondială, proiecte sectoriale ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării;

        -în anul 2006 s-a reuşit ca activitatea de cercetare să fie finanţată, în întregime, din contracte. cu ajutorul proiectelor de  cercetare s-a început dotarea cu aparatură de câmp şi laborator;

anul 2008 –moment aniversar, 50 de ani de existenţă a Staţiunii de Cercetare Dezvoltare Agricolă Turda, care a fost şi este subordonată Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, ca una din staţiunile zonale ale Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare Agricolă Fundulea.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh