29
Vi, Noi
1 New Articles

Eveniment
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

soia-1La Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Turda a avut loc în aceste zile un important eveniment internaţional cu tematica "Soia în România. Prezent şi perspectivă".  Întâlnirea de lucru cu tema amintită a fost organizată de stațiune turdeană de cercetări în domeniul agricol în colaborare cu Asociația Donau Soja, în zilele de 17 și 18 septembrie 2013, sub egida Academiei de Științe Agricole și Silvice ”Gheorghe Ionescu-Sisești” din București.

La manifestarea științifică au participat peste 50 de personalităţi de prim rang în domeniu. Cea care i-a prezentat, încercând să nu uite pe nimeni, a fost Dr. Felicia Mureșan, secretarul ştiinţific al Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Turda și unul dintre principalii organizatori ai evenimentului: ”Au fost prezenți, începând cu Academia de Ştiinţe Agricole, domnul preşedinte Gheorghe Sin, domnul director Badiu, de la minister a fost o delegaţie importantă, de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Silvice, doamna decan Muste Sevastiţa, domnul prorector Ioan Rotar, doamna decan Roxana Vidican, de asemenea de la Staţiunea Cercetare-Dezvoltare Secuieni din podişul Moldovei, doamna Elena Trotuş, de la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor din Bucureşti, colegii noştri, domnul dr. Vasile Jingaş şi doamna Carmen Lupu, de la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Agricolă Fundulea domnul dr. Ioan Toncea, de asemenea de la Institutul de Cercetări pentru Pedologie, doamna Daniela Răducu, doamna dr. Georgeta Ciurăscu, de la Institutul de la Baloteşti, domnul profesor dr. Mihai Berca de la USAMV Bucureşti şi o serie de personalităţi care au ţinut să fie prezente la acest eveniment organizat la Turda pe probleme de soia, această plantă minune care se pare că prinde deja şi la fermieri şi are un rol tot mai important în industria alimentară în creşterea animalelor”, a spus Dr. Felicia Mureșan.

soia-2Asociaţia co-organizatoare, care se numeşte Donau Soja, este o asociaţie care s-a înfiinţat în Germania şi cuprinde ţările din Europa, la care şi a aderat și Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Turda, la rugămintea acestora. ”Ne-au ales pe noi pentru că noi, aici, în staţiunea noastră, avem create 11 soiuri de soia convenţionale. Aceste soiuri de soia sunt foarte valoroase datorită faptului că sunt foarte bogate în proteină, au proteină peste 45 % şi sunt foarte căutate şi apreciate. Laboratorul de ameliorare soia este condus de domnul dr. Eugen Mureşanu care a re o seamă de realizări în domeniu şi care face parte şi dânsul din această asociaţie”, ne-a lămurit Dr. Felicia Mureșan.

S-au prezentat foarte multe informaţii privind, în afară de soiurile de soia, tehnologia care are un rol foarte important în cultivarea și dezvoltarea acestor soiuri, care sunt importante din punct de vedere genetic și din punct de vedere al producţiei ,dar fără tehnologie, ne spun specialiștii, nu se poate obţine producţia scontată.

Dacă ar fi să spicuim din programul foarte încărcat al întâlnirii de lucru ar trebui să arătăm că deschiderea sesiunii a fost făcută, alături de șeful gazdelor, Prof. dr. Ioan Haș, de Prof. dr. Gheorghe Sin, Prof. dr. Matthias Krön și Prof. dr. Valentin Roman. A urmat o prezentare a Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Turda, făcută de același director al instituției, Prof. dr. Ioan Haș. La rândul său, Prof. dr. Matthias Krön, împreună cu Dr. Dragoș Dima au făcut celor prezenți o prezentare a Asociației Donau Soja și, mai ales, a activității acestei asociații în România. Tot în prima zi a lucrărilor s-a discutat de ameliorarea soiei în România și s-au prezentat concluzii de la ceea ce cercetătorii au denumit ”Întâlnirea Freising” (Dr. Eugen Mureșanu, Ing. Raluca Rezi și ing. Ancuța Crângașu) iar Ing. Mircea Ignea a relevat participanților rezultatele privind unele elemente tehnologice în cultura soiei la SCDA Turda. Despre ”Controlul buruienilor la cultura soia au vorbit Prof. dr. Teodor Rusu și ing. Cornel Chețan. Pentru că lucrările au fost deosebit de fructuoase, în prima zi s-a mai discutat despre ”Căi de intrare a azotului în sisteme agricole” (Prof. dr. Ioan Rotar) , ”Fixarea simbiotică a azotului” (Prof. dr. Roxana Vidican), ”Rolul soiei în alimentația umană (Prof. dr. Nastasia Belc, Dr. Enuța Iorga și Dr. Luminița Catana, înainte de discuțiile libere care au încheiat seara, Prof. dr. Carmen Socaciu, Prof. dr. Sevastița Muste și Dr. ing. Vlad Mureșan au vorbit colegilor lor despre ”Soia: ingredient alimentar funcțional, cu multiple beneficii pentru sănătate”.

A doua zi a întâlnirii de lucru de la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Turda a început mult mai devreme decât în ziua precedentă, imediat după cafeaua de dimineață. Astfel, în jurul orei 9, a fost prezentată lucrarea ”Boli și dăunători la soia”, de către Dr. Felicia Mureșan, Dr. Elena Trotuș, Dr. Carmen Lupu și Dr. Vasile Jinga. A urmat ”Perspectiva soiei cultivată în sistem ecologic în România” (Dr. Ion Toncea). Dr. Georgeta Ciurescu a susținut o prelegere despre ”Șroturi de soia: valoare nutritivă și importanța în nutriția animală” iar Prof. dr. Aurel Șura și Dr. Mihai Bencea au vorbit despre ”Utilizarea soiei în furajarea animalelor”.

soia-3S-au schimbat foarte multe informaţii privind bolile şi dăunătorii culturilor de soia, cercetările la care s-a ajuns  în prezent şi ce ar trebui făcut de acum încolo. Tot în cadrul întâlnirii de lucru de la Turda s-au conturat studiile care vor deveni obiective şi pentru amelioratori, la această cultură, şi tehnologic.

”Se pare că aceste studii care se vor face de acum încolo, în afară de ce avem noi şi facem în prezent, aceste studii vor fi finanţate de asociaţia Donau Soja care pune un foarte mare accent pe  planta respectivă. De asemenea, la acest eveniment a participat marea companie Dr. Oetker care ştiţi foarte bine are foarte multe produse din soia şi la care noi furnizăm oarecum un procent important din soia pentru consum, deci suntem colaboratorii vechi ai Dr. Oetker”, ne-a dezvăluit interlocutoarea noastră, Dr. Felicia Mureșan.

S-au vizitat câmpurile experimentale și expoziția care cuprinde nu numai soiurile de la Turda ci şi ale Institutului Fundulea, s-au vizitat experienţele de lungă durată cu fertilizare cu îngrăşăminte, experienţa conservativă de soia iar la final, după toate discuţiile purtate între specialiștii prezenți la întâlnirea de lucru găzduită de  Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Turda s-au desprins  nişte concluzii clare urmând a se întocmi o colaborare necesară între toţi aceşti participanţi pentru dezvoltarea acestei culturi dar şi pentru a se promova cât mai mult şi la fermierii români care aveau, oarecum, o teamă de această cultură până în prezent.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh