„Revoluția juvenilă„ de la Turda. Așa ar putea fi numită mini-manifestația din această seară. Începutul însă a fost făcut, vom vedea continuarea...
În această seară, timid, și-a făcut apariția un grup de tineri, mai degrabă copii, lângă Monumentul Revoluției din fața Primăriei Turda. Vreo 20 în total, băieți și fete. Nu o să vă spun de la ce liceu sau colegiu, pentru a-I proteja de anumite repercusiuni pe care le-ar putea avea de suferit din partea vreunor cadre mai… habotnice.
Cuminți, au așezat un banner făcut de ei, cu un scris de mână pe carton, și au aprins mai multe candele, pe unele așezându-le în formă de cruce, la baza monumentului.
După o vreme, au ridicat banner-ul pe care scrie „Bunicii la RĂZBOI/ Părinții la REVOLUȚIE/ Acum noi urmăm! JOS CORUPȚIA!” și au pornit spre centrul istoric strigând ultimele două cuvinte de pe cartonul lor. Nu au ajuns mai departe de fosta Poștă că au și fost opriți de patrula celor de la Poliția locală.
Chiar dacă acest început este mai timid, gestul grupului de tineri, de solidaritate cu poporul, cu manifestanții din București și din țară, este de lăudat. Iar dacă azi au fost doar 20, mâine poate în același loc se vor aduna 100 sau mai mulți pentru a striga într-un glas celor care ne conduc că ne-am săturat de greșelile lor!
Chemarea a fost lansată! Ne vedem mâine seară în același loc!
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.