După manifestările meteo extreme înregistrate pe parcursul serii, au fost preluate de către ISU Cluj peste 150 de solicitări, venite din municipiul Cluj-Napoca, pentru înlăturarea arborilor doborâți, a acoperișurilor sau elementelor de construcție afectate sau privind avarii ale rețelelor de distribuție a energiei electrice și gazului.
Astfel, au fost dislocate pentru a înlăturarea arborilor sau elementelor de construcții căzute peste autoturisme, locuințe sau instalații de distribuție a utilităților, 11 echipaje cu mijloace specifice (30 pompieri) din cadrul ISU Cluj, șapte echipaje ale Serviciului Spații Verzi din cadrul primăriei municipiului Cluj-Napoca (28 de specialiști), opt echipaje din cadrul asociației CERT (20 de voluntari), precum și echipe specializate din cadrul furnizorilor de utilități.
Astfel, echipajele ISU Cluj au desfășurat peste 50 de intervenții, la care se adaugă cele ale Serviciului Spații Verzi și asociației CERT.
Pe parcursul nopții două echipaje SAJ au transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate două persoane care au suferit contuzii în urma căderilor elementelor de construcții. Acesta prezentau afecțiuni ușoare, la evaluarea primară.
Suplimentar, față de cele prezentate mai sus, de dimineață au reînceput să fie înregistrate alte solicitări pentru îndepărtare arborilor sau elementelor de construcții afectate.
În acest momente, sunt în teren cinci autospeciale ale ISU Cluj și mai multe echipe ale Serviciului Spații Verzi care răspund solicitări promite din partea cetățenilor.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.