22
Vi, Noi
4 New Articles

Eveniment
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Patru autospeciale de stins cu apă și spumă din cadrul unității noastre și una din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al Primăriei Beliș, intervin de la primele ore ale dimineții pentru stingerea flăcărilor ce au cuprins trei case și trei anexeincendiu belis gospodărești din localitatea Beliș.
Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 5.30, iar în momentul sosirii la fața locului au găsit imobilele, construite pe structură de lemn, cuprinse în totalitate de flăcări.
Ocupanții și animale au fost evacuați până la sosirea pompierilor, iar până în acest moment nu sunt anunțate persoane rănite în urma acestui eveniment. Astfel, cele două case alipite, cu o suprafață de cca 100mp, o casă de vacanță, de CCA 200mp, o șură, o lemnărie și o poiată, cu o suprafață cumulată de cca 100mp au fost distruse de flăcări și sunt desfășurate încă operațiuni pentru desfacerea și stingerea focarelor ce ard mocnit precum și pentru înlăturarea efectelor negative ale incendiului.

Operațiunile pentru stingere încă nu s-au încheiat, la finalizarea acestora se vor face cercetările privind cauza probabilă de izbucnire a incendiului.

 

ISU Cluj

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh