29
Vi, Noi
1 New Articles

Eveniment
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Thumbnail image

În perioada 6 -31 iulie 2012, la Câmpia Turzii s-a desfășurat un amplu exercițiu militar la care au participat forțe militare ale Statelor Unite ala Americii, Marii Britanii și respectiv României.

Avioane A-10 Thunderbolt II apartinand 81st Fighter Squadron au părăsit pe 5 iulie 2012 Baza Aeriană de la Spangdahlem (Germania) pentru a participa la Exercițiul Dacian Thunder care a început practic, o zi mai târziu, pe 6 iulie.

81st FS, impreuna cu membri și aeronave ale Forțelor Aeriene Române au colaborat pe parcursul exercițiului, practicând împreună misiuni de sprijin aerian apropiat (close-air-support) și tehnici de căutare-salvare prin luptă (combat search and rescue) pentru crearea unui parteneriat și îmbunătățirea reciprocă a capabilităților.

În presă se găsesc foarte puține informații referitoare la acest exercițiu, însă turdenii și locuitorii Câmpiei Turzii au putut vedea pe parcursul lunii iulie, de mai multe ori, avioanele americane brăzdând cerul. Nici măcar site-ul Ministerului Apărării Naționale nu oferă vreo informație despre aceste exercițiu desfășurat în parteneriat de cele trei țări membre NATO.

Unele organe informative leagă și acest exercițiu, ca și cele desfășurate în această perioadă în bazinul Mării Negre, de starea conflictuală aflată în creștere din zona Iranului.

Thumbnail imageEurasia Review, spre exemplu, susține următoarele:  ”Cu acces permanent la opt baze militare şi tabere de antrenament în Bulgaria şi România şi un scut antirachetă care va fi amplasat în România în trei ani, Pentagonul îşi creează un punct de sprijin stabil în regiunea Mării Negre, din care să îşi continue operaţiunile militare existente şi să iniţieze altele noi în Asia de Sud, Orientul Mijlociu, Africa, Balcani şi Caucaz”, se arată într-o analiză a publicaţiei Eurasia Review.

În timpul Războiului Rece, regiunea Mării Negre a fost complet inaccesibilă Pentagonului. Extinderea NATO, cu încorporarea noilor membri şi parteneri, a deschis zona pentru prezenţa militară americană, în vederea posibilităţii intervenţiilor armate către est şi sud, încheie Eurasia Review.

Cu o lună înaintea debutului exercițiului Dacian Thunder, ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, şi şeful Statului Major General, generalul-locotenent Ştefan Dănilă, au efectuat o vizită de informare în garnizoanele Câmpia Turzii şi Cluj-Napoca.

La Câmpia Turzii, generalul de flotilă aeriană Laurian Anastasof, comandantul Flotilei 71 Aeriană "General Emanoil Ionescu", a prezentat principalele misiuni ale marii unităţi - poliţie aeriană sub comandă NATO, serviciu de luptă căutare-salvare sub comandă naţională - precum şi modul de asigurare a acestora din punct de vedere al resurselor umane şi materiale.

Cei doi demnitari au vizitat facilităţile construite de partenerul american, dat fiind faptul că personalul flotilei aeriene participă la exerciţii comune cu forţe aeriene ale SUA.

Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, a apreciat atunci importanţa misiunilor executate de aviaţia militară, arătând locul pe care îl ocupă în agenda ministerului problematica avionului multirol: "Aceasta a fost amânată ani de-a rândul, iar acum riscăm, în lipsa unei soluţii, să ajungem într-o situaţie deloc fericită din punctul de vedere al credibilităţii noastre ca stat membru NATO. Vă asigur că voi angaja toate resursele politice şi instituţionale de care dispun pentru ca acest obiectiv, ce ţine de evoluţia şi postura strategică a României în următoarele decenii, în flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice, să se realizeze", a mai spus Corneliu Dobriţoiu.

Dacian Thunder nu se află la prima ediție. Un prim exercițiu numit așa s-a desfășurat în vara anului 2009 la Baza Aeriană 71 de la Câmpia Turzii. Atunci au fost prezente mai multe oficialităţi române şi americane pentru că, timp de două săptămâni, peste 250 de militari americani din cadrul Forţelor Aeriene din Europa ale Statelor Unite (USAFE), şi 300 de militari români, au fost angrenaţi în mai multe exerciţii menite să pregătească trupele româneşti şi americane pentru eventualele lupte în care vor trebui să colaboreze.

 

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh