29
Vi, Noi
1 New Articles

Eveniment
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

caa mascati 1Scandal mare în cea mai mare ”colonie” de țigani din Turda, strada Margaretelor, cunoscută de alții, nici mai mult nici mai puțin drept ”cartierul Margaretelor. O zonă care nici în cele mai optimiste vise ale celor obligați să meargă acolo nu miroase ca nemirositoarele flori care dau numele zonei, ci mult, mult mai rău.

Într-o asemenea zonă, dacă nu ești țigan, nu ai ce căuta fără polițiști, ori fără să iei legătura cu șefii etnicilor rromi, cu un Durdi ori un Silaghi. Nici reprezentanții Companiei de Apă ”Arieș” nu s-au dus acolo singuri, au luat cu ei polițiști și jandarmi. Dar și presa a aflat curând despre descindere așa că au apărut și reprezentanții ei, rând pe rând. Acțiunea celor de la ”apă” a fost motivată de restanțele mari ale celor de pe această stradă la plata serviciilor de alimentare cu apă și canalizare.

caa mascati 2Muncitorii Companiei de Apă ”Arieș” au reușit inițial, foarte greu, să identifice câteva dintre branșamentele unor rău platnici și au sistat furnizarea apei către aceștia, până la recuperarea în integralitatea lor a restanțelor înregistrate de acei consumatori la plata serviciilor furnizate de Compania de Apă. Chiar dacă blestemele și vorbele de ”ocară” i-au însoțit pe cei de la CAA pe tot parcursul periplului lor prin Margaretelor, oamenii și-au făcut treaba cu profesionalism, fără comentarii sau dispute cu clienții lor de acolo.

La un moment dat însă, când a dorit să sisteze alimentarea cu apă a unor clienți de lângă groapa neautorizată de deșeuri, aceștia s-au opus, nepermițând instalatorilor de la CAA să debranșeze locuința. Aceștia aveau o restanță de peste 7 milioane și susțineau că plătiseră chiar în cursul dimineții 1, 8 milioane de lei vechi, promițând că vor plăti curând și restul restanței. Oamenii de la apă însă aveau ordine clare, de debranșare a tuturor rău-platnicilor de pe Margaretelor, mai ales după ce săptămâna trecută s-a mai încercat o dată acest lucru însă cei de la CAA au fost întâmpinați cu violență și împiedicați să debranșeze zecile de rău-platnici din zonă.

caa mascati 2Se pare că în cadrul comunităților țigănești din Turda s-a creat o stare de nepăsare față de tot ceea ce înseamnă lege și obligații de plată, oamenii care trăiesc în cadrul acestor organizații plângându-se tot timpul de sărăcie, de lipsa locurilor de muncă și a oricăror câștiguri necesare traiului zilnic. De aceea, fie că locuiesc pe strada Margaretelor, în blocul L 105 de pe strada Calea Victoriei ori în blocul Electroceramica de pe strada Tineretului, țiganii s-au opus sistărilor apei potabile pentru neplata acestui serviciu de către majoritatea dintre ei, considerând probabil că reprezentanților CAA le va fi frică să revină în comunitățile lor după ce au fost intimidați și amenințați de fiecare dată. Iată că nu s-a întâmplat așa, cei de la ”apă” au solicitat protecția organelor de menținere a liniștii și ordinei publice și și-au îndeplinit misiunea.

caa mascati 4Problema care se pune acum este cea a clienților Companiei de Apă ”Arieș” care au fost și sunt buni platnici, pentru că nu toți membri comunităților țigănești sunt nepăsători, există între ei și persoane care își achită obligațiile și își plătesc serviciile. Iar tocmai pentru aceștia Compania de Apă ”Arieș” încearcă să găsească soluții. Diana Bănete, purtătorul de cuvânt al instituției ne-a declarat că se va construi, pe cheltuiala operatorului de apă canal, o nouă rețea care să alimenteze această stradă. ”Mai întâi vor fi branșați clienții noștri buni platnici iar apoi, pe măsură ce își vor achita datoria restantă, vor fi branșați la noua rețea și  ceilalți consumatori. Este o măsură necesară întrucât în acea zonă construcțiile nu au respectat nici o reglementare urbanistică și în plus și-au realizat branșări ilegale la rețeaua noastră de alimentare cu apă. Suntem deciși să punem capăt acestei situații nefirești dar nu îi vom uita pe clienții noștri care nu au nici o vină pentru apariția acestei situații, pentru aceștia urmând să găsim de urgență o soluție viabilă”, a mai spus PR managerul CAA, Diana Bănete.

caa mascatiÎncheind paranteza făcută pentru ca fenomenul să poată fi înțeles de toată lumea și revenind la acțiunea de debranșare desfășurată luni, 15 octombrie, la opoziția rău-platnicilor de a permite debranșarea de la rețea, cei de la CAA au adus un buldoexcavator, pentru a întrerupe branșamentul de pe domeniul public, acolo unde nu este necesar acordul clientului, rețeaua fiind în proprietatea operatorului. În acel moment lucrurile au degenerat, au existat câteva persoane recalcitrante care au încercat să-i împiedice pe reprezentanții companiei să-și facă treaba, așa că s-a decis ca debranșarea să se facă de la capătul străzii, toate locuințele rămânând astfel fără apă potabilă.

caa mascati 5Pentru că este vorba despre o sumă mare, 29 450 de lei, adică aproape 300 de milioane de lei vechi, cei de la Compania de Apă ”Arieș” au decis sistarea alimentării cu apă a întregii străzi Margaretelor, chiar dacă acolo există și buni platnici.

”Compania a încercat respectarea prevederilor contractuale prin sistarea serviciului de apă de la branșamentul fiecărui utilizator. Problemele întâmpinate în teren au condus la sistarea serviciului pe toată strada, urmând ca, în cel mai scurt timp Compania de Apă ”Arieș” să asigure serviciul de apă potabilă pentru utilizatorii buni platnici”, ne-a declarat Delia Vițelariu, șef  Departament Comercial din cadrul C.A.A.

margaretelor 3”Am fost nevoiți să intervenim pe strada Margaretelor pentru sistarea serviciului de alimentare cu apă potabilă. S-a efectuat decuplarea din rețeaua principală, din păcate au rămas fără apă și consumatori care sunt cu plata la zi dar, diferențele și furtul de apă pe strada Margaretelor este între 500 și 700 de metri cubi pe zi. Drept pentru care, neputând interveni la fiecare branșament în parte am fost nevoiți să efectuăm sistarea de la vana principală”, a spus și inginerul Ovidiu Găină, coordonator rețea apă canal.

În acest moment, sute de locatari ai străzii Margaretelor au rămas fără apă, într-o zonă insalubră chiar lângă o groapă de gunoi creată tot de ei. Între acestea, sute de copii dintre care mulți merg la școală. Așa încât organizațiile politice ale rromilor dar și autoritățile locale au o problemă, lipsa apei putând duce la apariția unor focare de infecție sau chiar a unor boli specifice.margaretelor 1

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh