Comemorarea victimelor Holocaustului la Turda: ”Jurământ de eternă neuitare”

 La Muzeul de Istorie din Turda, holocaustul produs asupra evreilor în timpul celui de-al doilea război mondial, a fost comemorat printr-o activitate cultural-istorică realizată asemenea instituțiilor similare din

marile centre culturale din întreaga Românie.

Invitatul special al comemorării de la Turda a fost Mendel Estera, secretar al Comunităţii Evreilor din Cluj-Napoca, care, la cei 83 de ani ai săi, s-a dovedit o vajnică militantă pentru propagarea calvarului trăit de evreii deportați de naziști din Transilvania de nord. Ea s-a adresat câtorva zeci de elevi și alte persoane interesate de subiect, prezenți în sala Muzeului de Istorie Turda unde s-a desfășurat manifestarea.

Venirea lui Hitler la putere a reprezentat începutul unei perioade întunecate pentru statele europene. În contextul expansiunii teritoriale a Germaniei, doctrina nazistă a cuprins numeroase ţări, punându-şi amprenta pe politica statelor şi a guvernelor în perioada ce a urmat. Peste şase milioane de oameni dintre care un milion cinci sute de copii şi-au găsit moartea în lagărele de exterminare precum Auschwitz, Birkenau, Dachau, Treblinka, Buchenwald şi altele, pentru singurul motiv de a avea sânge evreiesc, considerat ca fiind, în acel moment, un păcat originar.

Muzeograful Mariana Pâslaru, noul director al Muzeului de Istorie Turda, este cea care a avut cuvântul de deschidere a activității de comemorare a victimelor Holocaustului intitulată sugestiv ”Jurământ de eternă neuitare”, organizată și găzduită la muzeul turdean. ” În 9 noiembrie 1938 s-au luat primele măsuri fizice împotriva evreilor de pe tot cuprinsul Germaniei. La nivel european, comemorarea zilei de 9 noiembrie (Ziua Internaţională de luptă împotriva fascismului şi antisemitismului) a început în anul 1998, când s-au împlinit 50 de ani de la tragicele evenimente. În Germania și în țările europene care s-au aflat sub ocupație nazistă, rămășițele multor lagăre de concentrare și centre de execuție au fost transformate în muzee și monumente”, a spus muzeograful Mariana Pâslaru celor prezenți.

Horațiu Groza, muzeograf la Muzeul de Istorie Turda, a precizat pentru tinerii din auditoriu: ”În 9 octombrie 1941 a început deportarea evreilor din Bucovina în Transnistria și, conform unui raport al Comisiei Internaționale pentru Studierea Crimelor Holocaustului în România și-au pierdut viața în jur de 380 de mii de evrei. În lagărele de exterminare naziste de la Auschwitz, Birkenau, Dachau, Treblinka, Buchenwald şi altele, și-au pierdut viața șase milioane de oameni, șase milioane de evrei, dintre care 1,5 milioane erau copii”, a atras atenția și muzeograful Horațiu Groza.

Definiția cuvântului ”holocaust” este ”jertfă adusă divinității prin arderea integrală a animalului sacrificat”. După cel de-al doilea război mondial însă, din cauza atrocității naziștilor, cuvântul folosit anterior în Psalmii lui David, a căpătat o cu totul altă conotație.

Cuvântarea Esterei Mendel, ajunsă la vârsta senectuții, a adus în fața celor prezenți cu destulă pregnanță, calvarul prin care au trecut evreii din Europa din momentul ajungerii naziștilor la putere în Germania. Emoționată, și-a început poveste cu vocea gâtuită de emoție și cu ochii în lacrimi. Vorbele sale se constituie, practic, într-o mărturie, într-o depoziție, pledoarie susținută în fața viitoarei generații, de aceea o tratăm pe larg în acest material, cu mențiunea că subtitlurile ne aparțin:

”Despre evrei și antisemitism

Vă mulțumesc că v-ați gândit la această importantă problemă. La Cluj trăiesc nu mai mult de 10 supraviețuitori care au fost în lagăre și care astăzi retrăiesc, ca în fiecare zi, ceea ce a fost acolo. Nu pot să vă spun, nu am cuvinte… a început cum v-au descris profesorii dumneavoastră, dintr-o idee mârșavă, urâtă, idee care face deosebiri între oameni, între rase, o idee care nu recunoaște egalitatea oamenilor,  indiferent ce limbă vorbesc, ce religie au, ce profesie au, ce cultura au, și care a pornit de la ideea cum că există rase superioare și inferioare. E teoria rasistă, fascistă, pe care se bazează apoi procedura practică și a cărei soluție ultimă a fost rezolvarea problemei în așa fel încât să dispară anumite popoare. Primul și principalul împotriva căreia se îndrepta acest rasism fiind esența teoriei fasciste a  fost Evrenia. De ce tocmai evreii? V-ați pus vreodată problema asta?  De ce tocmai ei? La figură, la exterior, nu arată altfel decât ceilalți oameni, vorbesc la fel, gândesc la fel, trăiesc la fel, și totuși în decursul mai multor ani, în istorie, evreimea a suportat deosebite prigoniri care se explică prin faptul că, din anumite puncte de vedere, ei sunt altfel ca și religie, ca și tradiție, au avut o serie de obiceiuri cu care lumea nu a fost obișnuită și pe care lumea nu le-a înțeles.

Să vă spun asta pentru că astăzi noi, evreii, suntem în anul 5774, ăsta este anul nostru conform calendarului evreiesc. De 5774 de ani, de când există evreii, au fost mereu lupte între acele mici triburi care existau în respectiva perioadă și care se duceau de colo-colo. Religia iudaică a fost prima religie monoteistă, care credea într-un singur Dumnezeu și, de aici, izvorul tuturor religiilor. Deci evreii au fost puțin mai altfel decât ceilalți și la cultură. Știți dumneavoastră că în familiile evreiești, la trei ani, copilul a trebuit să învețe carte? Dacă nu știa să citească, să scrie, la trei ani, atunci se spunea că acel copil e nereușit, că părintele nu se ocupă destul de mult. Au învățat cartea de la trei ani. De aceea li se și spune evreilor ”poporul cărții”, pentru că pentru ei cartea era fundamentul teoriei și religiei lor. Dacă așa au stat lucrurile, din acest lucru a rezultat și faptul că, din punct de vedere cultural, ei erau mai altfel decât ceilalți oameni, ceilalți copii au învățat la 6 ani, la 7 ani, și mai târziu să scrie și să citească. Copii evrei deja de la trei ani trebuiau să știe rugăciunile, și nu vă spun ce grele sunt literele acelea pe care trebuie să le înveți să scrii. De aici s-a format și o cultură, adevărat mai deosebită.

Ieri am citit în ziar niște știri despre acordare premiului Nobel și pentru literatură și pentru altele. Ce să vă spun, că din 1901, de când s-a început decernarea titlului Nobel, pentru deosebite activități, din 850 de laureați, peste 180 sunt evrei.

Despre deportare

Soțul meu, cu care am copilărit, a fost deportat la vârsta de 14 ani dar a supraviețuit. Au fost duși cu câte-o căruță în care erau un jandarm, un funcționar de la primărie, un profesor de la școală și încă o persoană , nu-mi aduc aminte exact ce funcție avea și care i-a spus poftiți în căruță, familiile cu mamă, tată, copii, sus în căruță, duși la ghetou, ținuți acolo în niște condiții extraordinare, unde nu erau clădiri, sub cerul liber, unde erau fabrici de cărămizi, sau asemenea clădiri iar acolo, torturați, chinuiți două-trei săptămâni și pregătiți pentru drumul cel lung, care drum ce-a însemnat? Îmbarcare în vagoane, câte 80 de persoane într-un vagon, cu sârmă ghimpată închise vagoanele,  nimeni nu ieșea în aceste 8 zile decât o singură dată. Opt zile a durat drumul, o singură dată, dincolo de Dej, la Reteag s-au deschis vagoanele pentru anumite necesități și când au ajuns trenurile la Auschwitz mulți oameni au fost scoși cadavre, că nu suportau, erau 80 de oameni înghesuiți într-un vagon. Și așa a început tragedia, în momentul în care au pus piciorul jos din vagoane, au încetat să mai fie oameni, n-au mai avut nume, n-au mai avut identitate, au primit un număr și au devenit niște numere.

Despre viața în lagăr

Timp de mai mult de un an de zile au fost ca niște animale ținute fără hrană, fără îmbrăcăminte, în frigul acela de la poalele Alpilor pe unde au fost cele mai groaznice lagăre, fără pantofi cu niște saboți de lemn și a început chinul cel groaznic de unde foarte puțini au scăpat. Noi avem acum, în Cluj, pe hârtie, 400 de membrii ai comunității, dar cândva au fost 18 000 de oameni. Ultima generație, respectiv cei ce sunt în viață dintre cei ce au fost deportați sunt de vârsta mea, am 83 de ani. Copii de 15 ani au fost cei mai tineri locuitori ai lagărelor.  O dată dați jos din vagon, toată lumea trebuia să pună pachetele jos și a început selecția. Am uitat să vă spun că atunci când te-au urcat în căruță te-a lăsat să duci cu tine un bagaj de 20 de kilograme.

În general, în literatură se spune că Mengele a fost cel care a făcut selecția, dar nu a fost întotdeauna el, a fost și el că el a repartizat după servicii și cu mâna arăta dacă cineva poate rămâne în viață sau trebuie să moară. Cel care i s-a părut, acum vă dați seama cum puteau să arate oamenii după opt zile, bărbații cu barbă, obosiți, cu riduri, fără mâncare, dar care li se părea că fizicește nu mai pot oferi nimic, au fost selectați la stânga și imediat duși la crematoriu și după  o jumătate de oră nu mai erau în viață, pentru că li s-a spus că sunt duși oamenii la baie, au fost duși la crematoriu într-o clădire unde era o instalație de gaz, în loc de apă să facă baie, oamenii au inhalat gazul acela otrăvitor. Oamenii au murit unul peste altul, cum ajungea gazul la ei așa mureau, iar în 20 de minute nu mai aveai tată, nu mai aveai mamă. Dacă ei erau mai în vârstă dar aveau copii mici, mulți au dat copiii la bunici ca să meargă cu ei. Trebuie să vă spun că toată organizarea nu a fost făcută de germani, a fost făcuta de ei înșiși, de deținuți.

Despre oameni și neoameni

Acolo era un comando, Canada se numea, care, de cum a sosit trenul le spunea copiilor:  ”Spune ca ești mai bătrân, nu spune adevărata ta vârstă, spune că ai mai mult”. Copii de la început trebuia să fie gazați, nu mai era cazul să rămână în viață. Si acești canadieni, cum se numeau, adunau lucrurile care erau după vagoane, le adunau pentru ofițerii, subofițerii germani care se foloseau de ele. Și apoi a început calvarul, lipsa de hrană, boli infecțioase, tifosul exantematic, tot ce vreți și un an de groază în care acest popor a suferit. Trebuie să vă spun că, foarte interesant, lagărul a fost organizat și condus de prizonieri, și aceia erau prizonieri, așa de mulți oameni cruzi, așa oameni care băteau pe cei de lângă ei, cu bastoane, de îi omorau în bătăi, îi loveau cu bastoanele în cap. Nu vă mai spun de formele cinice care erau organizate pentru a chinui oamenii, dacă cineva a comis ceva rău i se dădea lovituri la fund, 25 sau 50 cum se hotăra.

Trebuie să vă sun că au fost și oameni buni, care i-au ajutat pe deținuți, pe evrei. Oameni care, dacă n-au putut să se opună, dacă n-au putut să ajute, cel puțin nu au îngreunat situațiile . Au fost oameni adevărați care au ajutat pe acești nenorociți și care și-au pus viața lor în joc și care au riscat destul de mult pentru ca să-i ajute pe acești oameni. Eu pot să vă spun, bărbatul meu care este tot de 83 de ani și am fost colegi de clasă la școală și apoi foarte buni prieteni și căsătoriți, el a fost într-un comando de muncă, avea 15 ani, lucra la descărcat de saci de ciment, de 50 de kilograme. Acum vă dați seama, un copil de 15 ani totuși e copil, e mare, dar este totuși copil. Și el, acolo, la acest comando format din 30 de oameni, a fost condus de un inginer german care nu putea să așeze acești oameni si când au venit sa lucreze într-un mic oraș nu departe de Dachau a întrebat: ”Ce au făcut copii aceștia de au fost arestați? Ce au păcătuit?” Și aceștia au început să explice că nu au făcut nimic, dar că sunt evrei, că s-au născut așa. Și nu-i venea să creadă, era un om cumsecade, În fiecare lună aducea, cutii mari pline cu medicamente, că nu existau medicamente și dacă cineva făcea un accident, sărea o tijă în ochi, nu exista cu ce să i se scoată. El aducea medicamente, își risca viața. Dacă cineva îl prindea că face acest lucru, imediat ar fi fost ucis.

Deci asta înseamnă ca totuși a rămâne om și în asemenea condiții, când vezi ce s-a întâmplat, este un mare lucru.”

Ar mai trebui spus că, din nordul Transilvaniei, sub administrație maghiară, au fost trimiși spre exterminare în total circa 166.000 de evrei, din care circa 15.000 în 1941.

În dimineața zilei de 3 mai 1944, la ora 5, a început concentrarea evreilor din zona II spre ghetouri. Evreii din Maramureș, Satu Mare și Baia Mare au fost concentrați în 11 ghetouri, iar evreii din Cluj, Bistrița și Oradea au fost izolați prin Decretul nr. 6163/1944. La 10 mai 1944, toți evreii erau concentrați. Germania l-a însărcinat pe Edmund Veesenmayer să raporteze numărul celor din ghetouri, în raportul din 11 mai 1944 figurând pe listă 325.000 de persoane. După ce evreii au fost înghesuiți în spații neamenajate, fără facilități sanitare, autoritățile maghiare au invocat pericolul epidemiilor, cerând deportarea cât mai grabnică a celor închiși.

Iată ce a conținut programul organizat de inimosul colectiv de la Muzeul de Istorie Turda:  – Rememorări despre Holocaust: Mendel Estera, secretar al Comunităţii Evreilor din Cluj-Napoca

– „Şi totuşi aveau un nume”, rememorarea identităţii copiilor - victime ale Holocaustului, coordonator: prof. Valeria Mureşan

– Piesa de teatru „Miriam şi nisipurile mişcătoare” de Dumitru Solomon, prezentată de trupa de teatru Humana a Liceului Teoretic „Pavel Dan” Câmpia Turzii, coordonator prof. Vasile Feurdean

– Proiecţie film documentar „Eliberarea Auschwitzului”

Organizatorii manifestării, așa cum au fost trecuți pe afiș, au fost Primăria Municipiului Turda, Liceul Teoretic  “Pavel Dan” Câmpia Turzii, Muzeul de Istorie  Turda și Societatea Culturală ”Filarmonia”. Trebuie să precizăm că singurul politician interesat de subiectul Holocaustului a fost consilierul local USL, Cristian Felezeu.