29
Vi, Noi
1 New Articles

Eveniment
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 Thumbnail imageO slujbă de pomenire a eroilor căzuți pentru Victoria Revoluției din decembrie 1989 a fost oficiată în fața monumentului dedicate acestora, din fața Casei de cultură aflată în construcție.

După un Te Deum oficiat de un sobor ecumenic de preoți, participanții au ridicat, așa cum cere tradiția, parastasul și sticla de vin întru odihna celor căzuți sau plecați dintre noi între timp. Pentru că rândurile revoluționarilor autentici se subțiază an de an, cei rămași aduc Thumbnail imageun omagiu, alături de amintirile lor, în fiecare zi de 22 decembrie. Și în acest an, chiar dacă unii au anunțat că nu participă, ba chiar i-au amenințat și pe politicieni, ceilalți, aflați în echipa rămasă în jurul celui pe care îl recunosc drept președinte, Marian Popescu, au reușit să organizeze un moment sobru întru cinstirea eroilor revoluției și a revoluționarilor care au murit între timp. La comemorarea și parastasul de zi au participat atât primarul Tudor Ștefanie cât și viceprimarul Lucian Nemeș, alături de comandantul Garnizoanei militare Turda, lt.col. Ioan
Costinel Boboc și de câțiva consilieri locali ai Partidului Poporului Dan Diaconescu Turda.

După momentul religios, în timp ce militarii prezentau onorul, au depus coroane de flori la Monumentul Eroilor Revoluţiei membrii Asociației Luptătorilor din 22 Decembrie 1989 Turda, cei care îl au în frunte  pe Marian Popescu, Consiliul local Turda, Primăria Turda, Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere din Garnizoana Turda,
Poliția Turda, Subunitatea Pompierilor Militari, Subunitatea de Jandarmi Turda, Asociația 22 Decembrie 1989 – Cluj dar și un număr ce circa douăzeci de membri ai Partidului Poporului Dan Diaconescu Turda. Așa cum anunțaseră în urmă cu câteva zile, membri Asociației Luptătorilor din 22 Decembrie 1989 Turda conduși de Marian Gherman nu au participat la momentul comemorativ și nici nu au informat presa asupra Thumbnail imagevreunei manifestări din partea lor vizavi de comemorarea eroilor revoluției și ai colegilor lor care nu mai sunt.

 Încheiem cu cuvintele scrise pe Monumentul Eroilor Revoluției de la Turda: “Pentru ca o națiune să fie liberă, e de ajuns să vrea. Jertfa lor – Libertatea noastră. Amin.”

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh