05
Ma, Noi
1 New Articles

Campia Turzii
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

laurentiu-bondorZilele trecute am stat de vorbă cu Laurențiu Bondor, membru cu ștate vechi al Clubului Rotary Turda. Laurențiu Bondor. Acestea ne-a dezvăluit faptul că foarte curând, din clubul turdean se va naște unul similar la Câmpia Turzii, din care vor face parte atât vechii membri ai Rotary Club Turda (care activează sau domiciliază în Câmpia Turzii), cât și noi membri, care vor fi primiți ulterior în clubul nou înființat. ”Momentan, până în momentul de faţă avem un număr de 33 de persoane care doresc să acceadă în clubul Rotary Câmpia Turzii, tabel care a plecat spre Zurich pentru a fi aprobat de Rotary International, pentru cartare.

S-a şi stabilit data cartării care va fi la 6 septembrie anul acesta şi pot să vă spun că noi suntem un nucleu de nouă rotarieni care venim de la Turda, suntem din Câmpia Turzii, şi noi suntem cei care am pus bazele acestui Club din Câmpia Turzii”, ne-a declarat cel care va fi primul președinte, pentru un an rotarian, al clubului din orașul său.

Bondor spune că demersurile au fost făcute după consultări cu colegii din Turda, Rotary Club Turda urmând să fie ”nașul” celui mai nou, din Câmpia Turzii. ”Noi ne transferăm de la Turda la Câmpia Turzii. Eu voi fi preşedintele Clubului Rotary Câmpia Turzii primul an, ca preşedinte fondator. Deja avem staff-ul format: avem un preşedinte, avem un vicepreşedinte, în persoana domnului Florin Cuc, avem secretar,  Irina Dee,  şi trezorier, pe Adrian Mischian. Urmează acum să finalizăm problemele, mai bine zis organizarea internă, adică să ne formăm comisiile, exact cum funcţionează un Club Rotary, pe când ne cartăm să fie totul pus la punct”, ne-a mai spus Laurențiu Bondor.

Pentru ziua cartării, rotarienii din Câmpia Turzii pregătesc o ceremonie elegantă la Luncani, la care vor fi invitate personalităţi din Câmpia Turzii, din întreaga zonă, oameni de afaceri  ş.a.m.d.

Întrebat dacă despărţirea membrilor Clubului Rotary din Turda în două cluburi, cel original și cel de la Câmpia Turzii, nu îl va slăbi foarte mult pe cel dintâi, Laurențiu Bondor ne-a răspuns: ”Nu va slăbi, noi am avut o discuţie fiindcă în Rotary discuţiile trebuie duse liber şi pe faţă. Preşedintele de atunci, în persoana lui Puiu Bretoiu, din Câmpia Turzii şi el, le-a spus din primăvară că vrem să facem la Câmpia Turzii un club, ei puţin s-au supărat şi înţelegem supărarea lor fiindcă să-ţi plece 9 oameni din 22 este ceva, adică te lasă cu jumătate. În plus de asta noi am fost şi foarte activi. S-au supărat ei iniţial ,am mai povestit, am mai discutat cu ei şi noi le-am spus nu vedem asta ca o despărţire, ca o rupere, ci  o vedem ca şi o extindere a clubului de la Turda.

Rotarienii din Câmpia Turzii vor prelua şi din proiectele pe care le-a făcut Turda, dar se vor face și proiecte noi. Toate însă după cartarea noului Rotary Club, eveniment care reprezintă ”nașterea” oficială a acestei organizații, la Câmpia Turzii.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh