14
Lun, Oct
5 New Articles

Campia Turzii
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Thumbnail imageVești bune pentru pescarii care frecventează baza de agrement "La trei lacuri" din Câmpia Turzii. Chiar azi, 4 septembrie 2013, Lacul 1 și Lacul 2 vor fi populate cu 1000 de kg de pește din specia crap, cu greutatea în jur de două kilograme per exemplar. Declarația a fost făcută de conducerea municipalității din Câmpia Turzii într-o conferință de presă de la sediul primăriei, infirmând astfel zvonurile care se propagaseră

în aceste zile printre pescari conform cărora nu se va mai efectua o populare cu pește în acest an calendaristic din cauza perioadei relativ reduse rămasă din sezonul de pescuit până la venirea iernii.
"Ne ținem de cuvânt și repopulăm lacurile de oricâte ori este nevoie, astfel încât "La trei lacuri" să devină o bază de agrement apreciată de pescarii din oraș și de familiile acestora", ne-a declarat primarul Radu Ioan Hanga.
Viceprimarul Dorin Lojigan a ținut să precizeze că această cantitate de 1000 de kilograme de pește va fi eliberată în cele două lacuri întrucât pe cel de al treilea, Lacul 3, ar urma să se edifice o baza pentru organizarea unor competiții de pescuit, astfel că acolo, într-o perioadă viitoare vor fi aduși pentru populare exemplare de crap de peste 10 kilograme fiecare.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh