În perioada 8 martie - 6 aprilie 2013 se va desfăşura cea de-a XVI - a ediţie a manifestării „Primăvara Culturală Turdeană”.
Programul manifestărilor:
Ziua Folclorului
Vineri, 8 martie, ora 12.00 - Centrul Municipiului
De Ziua Femeii, ansamblurile folclorice: „Datina Turdeană” al Casei de Cultură, „Comori Ardelene” al asociaţiei cu acelaşi nume şi „Crăişorii” al Şcolii Horea, Cloşca şi Crişan vor prezenta un program de cântece şi jocuri populare.
Ziua Istoriei
Marţi, 12 martie - Muzeul de Istorie, proiecţie de filme documentare
Filmul artistic “Undeva in est” , regia: Nicolae Mărgineanu
Orele: 1000 - 1130 şi 1300 – 1430
Inspirat din romanul “Feţele tăcerii” de Augustin Buzura, filmul reprezintă un argument elocvent şi antrenant împotriva comunismului, ilustrând implementarea acestuia în anii ’50 în Romania.
Filmul documentar “Patru feluri de a muri”, regia Nicolae Mărgineanu, scenariul Marius Oprea.
Orele: 1145 – 1245 şi 1445 – 15 45
Strâns legat de expoziţia itinerantă “Numitorul comun: moartea, prezentă zilele acestea la Muzeul de Istorie Turda, documentar realizat după fapte reale, prezintă situaţia politică şi socială din România, după cel de-al doilea război mondial, insistând asupra abuzurilor regimului comunist instaurat şi a crimelor înfăptuite în perioada anilor 1948-1950.
PUBLIC ŢINTĂ – adolescenţi, adulţi.
Ziua Artelor
Joi, 14 martie, orele 19.00 - Primăria Turda
Secţia externă Turda a Şcolii Populare de Arte “Tudor Jarda” Cluj prezintă o expoziţie de pictură cu lucrările cursanţilor din anii I şi II de la Secţia de Pictură, clasa prof. Felicia Răcean.
Ziua Muzicii Corale
Joi, 14 martie, orele 19.00 - Primăria Turda
În Sala Mare a Primăriei va avea loc un concert coral de primăvară susţinut de: Corul “Armonia” al Casei de Cultură Turda, Corul “Astra” din Câmpia Turzii şi Corala “Aiud”.
Ziua Muzicii Tinere
Vineri, 15 martie, orele 17.00 – Şcoala Generală Avram Iancu
Spectacol susţinut de formaţiile de copii şi tineret ale Casei de Cultură: Simpatix şi 4 Teens. Soliştii sunt cursanţi din anii I, II, III ai Şcolii Populare de Artă “Tudor Jarda” Cluj, clasa prof. Ioan Gherman. Vor participa la spectacol cei mai buni 100 de copii.
Ziua Persoanelor cu Dizabilităţi
Marţi, 19 martie, orele 10.00 – Centrul de Zi de pe str. Bariţiu
Anual, se organizează acţiuni în colaborare cu Asociaţia Persoanelor cu Dizabilităţi - filiala Turda, Asociaţia Nevăzătorilor - filiala Turda. Este vorba de concursuri de şah, table, tenis de masă pentru persoanele cu dizabilităţi, iar pentru nevăzători sunt pregătite concursuri de cultură generală şi momente poetice. Fiecare categorie va avea patru caştigători care vor fi recompensaţi cu premii în bani. (premiul I, II, III si menţiune).
Ziua Persoanelor de Vârsta a III-a
Vineri, 22 martie, orele 19.30 - Capela Centrului de Îngrijire şi Asistenţă pentru Vârstnici „Acoperământul Maicii Domnului”
Recital Corul „Armonia” al Casei de Cultură (dirijor pr.prof. Sebastian Zăhan) pentru persoanele vârstnice aflate în îngrijirea centrului.
Ziua Educaţiei
Luni, 1 Aprilie, Muzeul Brukenthal, Sibiu ora 16.00
Cercul de Educaţie Pro Patria al Casei de Cultură editează, binanual, revista cu acelaşi nume, în care sunt cuprinse eseuri, creaţii liteare şi de artă plastică, realizate de către elevii de liceu. Cel de-al patrulea număr are ca temă „Arta în Transilvania - până în sec. XIX”. Participanţii vor primi diploma şi revista la Muzeul Brukenthal.
Ziua Culturii Maghiare
Sâmbătă, 6 aprilie, orele 16.00, Teatrul Municipal
Program cultural al comunităţii maghiare, în organizarea UDMR.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.