22
Vi, Noi
5 New Articles

Cultură
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 palatul reduta Consiliul Județean Cluj a demarat procedura de achiziție a serviciilor de digitizare necesare în vederea implementării proiectului ce vizează restaurarea Palatului Reduta, clădire emblematică ce găzduiește Muzeul Etnografic al Transilvaniei.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: ,,Am reușit prin intermediul tuturor investițiilor realizate în ultimii ani să redăm acestei clădiri farmecul de odinioară și să îi creștem atractivitatea, transformând-o într-un obiectiv de neratat pentru toți cei care doresc să descopere frumusețile Clujului. Ne adresăm acum și celor care, din diferite motive, nu o pot vizita fizic, oferindu-le o alternativă la îndemână, aceea de a face un tur virtual al muzeului”.

În acest sens, contractul aflat în procedură de achiziție vizează digitizarea acestui obiectiv, respectiv captura digitală, transformarea din formă analogă în formă digitală, descrierea și reprezentarea obiectelor de patrimoniu și a documentației referitoare la acestea, procesarea, asigurarea accesului la conținutul digitizat și prezervarea pe termen lung.

Valoarea estimată a contractului este de circa 56.722 de lei fără TVA, prestarea serviciilor urmând a avea loc în 30 de zile calendaristice de la data ordinului de începere a prestării serviciilor, fără a depăși termenul de finalizare a implementării proiectului, respectiv 31 octombrie 2021.

Data limită de primire a ofertelor este luni, 19 iulie 2021, ora 23.30, iar criteriul de atribuire vizează îndeplinirea tuturor cerințelor din caietul de sarcini și prețul cel mai scăzut în lei, fără TVA.

 

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh