30
Vi, Sep
21 New Articles

Administrație
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Thumbnail imageReporter: Ce-aţi găsit aici, la Primăria Tureni, de la preluarea funcţiei şi până acum?
Dana Mănăilă: Am găsit un colectiv, care, după părerea, este sub-dimensionat. Deci cu personalul pe care-l aveam eu, în modul în care se lucra aici, nu puteam face faţă la toate problemele care apăreau în primărie. Şi din cauza asta apăreau disfuncţionalităţi. Adică mi-ar mai trebui nişte persoane care să mă ajute... unul, două, câte mi-ar trebui ca să pot face faţă. De exemplu avem 56 de procese în instanţă şi noi n-avem jurist. Trebuie să te duci în instanţă, să te documentezi... la 56 de procese, un jurist, e absolut necesar. Am reuşit să schimbăm organigrama, am adus un jurist. Acum acesta este ofiţer pensionar şi nu ştiu ce-i face cu legea asta. S-ar putea să rămânem iar fără jurist. Treburile au început deja să meargă pe un făgaş normal. Ne prezentăm la toate procesele, suntem documentaţi.


Reporter: Majoritatea proceselor le aveţi pe fond funciar?
Dana Mănăilă: Pe Fond Funciar şi alte tipuri de cauze. Până acum s-au eliberat titluri de proprietate, dar nu sunt toate suprafeţele necesare pentru întabulare.
Reporter: În primăria dumneavoastră, consiliul local, ce componenţă are?
Dana Mănăilă: Sunt 11 consilieri, din care 4 PRM, 3 PNL, 2 UDMR, 2 PDL.
Reporter: Cum lucraţi cu ei? Care este relaţia dintre executiv şi legislativ in cadrul instituţiei dumneavoastră?
Dana Mănăilă: Până în momentul de faţă am avut doar cazuri fericite. Toate hotărârile de consiliu s-au votat cu număr majoritar de voturi. Deci tot ce am propus până acum în consiliu, a trecut cu număr majoritar.
Reporter: Majoritatea sunt bărbaţi în consiliu, nu?
Dana Mănăilă: Două femei şi nouă bărbaţi.
Reporter: Deci aici, la Tureni, lucrurile se fac, în general, de către femei. Dumneavoastră, numărul unu din comună, sunteţi femeie. Viceprimarul, tot femeie. Şi mai este încă o femeie consilier. Se poate spune că în Tureni femeia-i la putere.
Dana Mănăilă: Nu chiar, nu. Femeile nu pot face ce vor, chiar dacă primaru-i femeie şi vrea să facă ceva, nu poate face fără ajutorul celorlaţi. Şi cred că asta nici n-ar trebui să fie un criteriu. Că-i femeie, că-i bărbat. Îţi iei ca atare funcţia respectivă.
Reporter: Pentru a face trecerea la ceea ce eu am denumit în discuţia noastră anterioară „Promisiuni adevărate”, cu ce gând aţi venit la primărie? Ce v-aţi dorit să faceţi cel mai mult pentru comuna asta.
Dana Mănăilă: Ce mi-a plăcut în Turda. Şi locuitorii municipiului cred că nu mă cunosc foarte bine. Dar am reuşit să fac oraşul să-mi placă şi mie.
Reporter: Cât aţi lucrat la R.A.D.P. Turda?
Dana Mănăilă: 17 ani.
Reporter: În general cu ce v-aţi ocupat acolo?
Dana Mănăilă: Cu tot ceea ce înseamnă „execuţie în administraţia publică”. Toate proiectele pe care le aveam şi chiar şi pe linie de investiţii, eram şeful sectorului de drumuri. Am fost şi inginer şef un timp în cadrul regiei. Şi oriunde mă uit, cam la tot ce s-a făcut în Turda, am ajutat la execuţie.
Reporter: Şi în acest an ce vă propuneţi? Ce vreţi şi ce puteţi să faceţi? fiind un an de criză, sigur aţi mai tăiat din planurile anterioare.
Dana Mănăilă: Eu zic că şi anul trecut am realizat destul de multe. În fiecare sat am reuşit să modernizăm câte două săli de clasă la standarde ultramoderne. În două dintre şcoli am făcut şi grupuri sanitare. Am demarat o investiţie pentru repararea drumului de acces către satul Miceşti. Am demarat investiţia pentru repararea iluminatului public în Mărtineşti. Am pus stâlpii şi acum tragem reţeaua şi conductorii reţelei de iluminat. Am promovat nişte proiecte şi am depus pentru accesarea fondurilor de mediu, printre care şi un proiect pentru un parc, făcut aici, în curtea şcolii. Şi avem nevoie de sprijin pentru a rezolva o alunecare de teren în satul Comşeşti unde a alunecat drumul, în zona şcolii şi este pericol să alunece terenul de sub şcoală.
Reporter: Concret, care sunt priorităţile în 2009?
Dana Mănăilă: Tot în anul 2008 am accesat fonduri pentru proiectele de renovare a reţelei de alimentare cu apă potabilă şi canalizare. În 2009 sper să finalizăm proiectul şi să avem şi finanţarea. Mai trebuie să amenajăm dispensarul din comună, şcoala. Sper să reuşim să re-amenajăm şi grădiniţa. Şi mai vreau să fac un drum către Ceanul Mic.
Reporter: Cum staţi cu bugetul?  Bugetul structurat pe anul acesta, nu l-aţi adoptat, dar lucraţi la el.
Dana Mănăilă: Încă nu avem fondurile defalcate de la consiliul Judeţean.
Reporter: Atunci spuneţi-mi pe ce bani vă bazaţi în aceste proiecte? Sunt sigur că bugetul este pe departe insuficient. La ce nivel a fost bugetul pe anul trecut, de exemplu?
Dana Mănăilă: Aproximativ 35 de miliarde.
Reporter: Bani insuficienţi pentru oricare dintre proiectele care le aveţi în plan. Pe ce finanţări vă bazaţi?
Dana Mănăilă: Pe accesare de fonduri externe. Asta ar fi prioritatea. Asta şi fondurile guvernamentale.
Reporter: Cum colaboraţi cu autorităţile judeţene? Prefectura încă are aceaşi coloratură politică, PNL, ca şi dumneavoastră. Dar în consiliul judeţean se crează o alianţă PSD-PD-L. Credeţi că veţi fi privaţi de anumite fonduri?
Dana Mănăilă: Cred că nu se vor face diferenţe. Dacă  ne prezentăm cu proiecte bine făcute, nu cred că ne vor fi blocate fondurile.
Reporter: S-au făcut presiuni asupra dumneavoastră, după terminarea alegerilor, de către PSD sau PD-L, să vă schimbaţi culoarea politică?
Dana Mănăilă: Nu! Am colaborat foarte bine cu toate partidele şi în campania electorală. Toţi care au venit să-şi facă în comună campania electorală, i-am invitat şi la sediul primăriei, indiferent de culoarea politică. Am discutat deschis cu toţi candidaţii care au venit aici. Presiuni, sincer vă spun, nu s-au făcut din partea nici unui partid. Chiar şi de la mine din partid m-au contactat pentru instalarea unor afişe, de două-trei ori şi atât.
Reporter: Cum vă descurcaţi în viaţa particulară, acum ca primar? Ştiu că faceţi şi naveta.
Dana Mănăilă: Sunt obişnuită cu timpul puţin. Viaţa de şantier e mult mai dură decât viaţa de birou. Nu e o problemă, familia înţelege.
Reporter: Ce aveţi de transmis locuitorilor comunei?
Dana Mănăilă: Vreau să le mai transmit că în viitorul apropiat vrem să facem asociaţii ca să dăm terenuri în arendă. Cei interesaţi să vină să ne contacteze, să facem contactele şi să demarăm proiectul.
Reporter: Bugetul local al comunei Tureni se bazează exclusiv pe contribuţiile locuitorilor sau aveţi fonduri şi din partea unor agenţi economici?
Dana Mănăilă: Nu avem atât de mulţi. Sunt doar câţiva agenţi economici care adaugă la fondurile bugetului local. De exemplu Motel Paradis sau Acvila.
Reporter: Mai sunt terenuri ale comunităţii pe care să le puteţi oferi unor investitori?
Dana Mănăilă: Am şi demarat două proiecte precum şi o arendare a unei parcele în Mărtineşti pe partea cu lacul, cu dimensiune de 50 de hectare, pentru a face un parc industrial. Ca să atragem şi forţă de muncă, o să concesionăm acolo, o parcelăm şi mai vedem.
Reporter: Situarea la jumătatea distanţei dintre Turda şi Cluj Napoca ajută viaţa economică şi socială a comunei?
Dana Mănăilă: E un mare avantaj faptul că suntem aproape de Cluj. Neavând utilităţi, investitorii au ocolit comuna. Avem în proiect în 2009 să definitivăm problema utilităţilor, astfel ca investitorii să se oprească şi în comuna noastră.
Reporter: Care sunt localităţile care fac parte din comuna Tureni?
Dana Mănăilă: Tureni, Ceanu Mic, Mărtineşti, Miceşti şi Comşeşti. E foarte greu, comparativ cu alte comune. Sunt 5 sate. Ce trebuie să faci pentru unu, trebuie să faci de cinci ori. Alte comune au două, maxim trei sate. E foarte greu. Între Tureni şi Miceşti sunt şase kilometri. Pentru un drum de şase kilometri la bugetul ăsta e o povară pentru noi. Şi la toată lumea trebuie drumuri. În loc să facem două, trei, noi facem cinci. La toată lumea trebuie şcoli, la toată lumea trebuie grădiniţe. Populaţie îmbătrânită... au nevoie de dispensar. Am încercat să amenajez măcar câte o cameră pentru fiecare sat. Am vorbit cu doctorii să-şi facă program pentru fiecare sat. Orice trebuie făcut urgent pentru comună trebuie făcut de cinci ori. Şi asta nu ia nimeni în calcul. Toată lumea ia în calcul doar numărul populaţiei.
Reporter: În final am nevoie de datele dumneavoastră biografice.
Dana Mănăilă: 40 de ani am făcut acum înainte de Crăciun, sunt căsătorită, am un copil. Am terminat facultatea de construcţii şi m-am angajat la R.A.D.P. Turda în 1992.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh