21
Joi, Noi
5 New Articles

Opinie
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 

Aparatul de propagandă al USR Turda chiar crede că turdenii sunt proști. Auzi ce scrie principala lor portavoce, specializată în atacuri la adresa primarului în funcție: „USR Turda va finaliza până la finalul lunii iulie o evaluare internă a administrației opinie turda infopublice locale, la vârf, au confirmat surse din partid, pentru InfoAries.ro”.

 

Se dau cine nu sunt!

 

Asta da emfază! Vă dați seama?! Cum să faci o anchetă internă din exterior? Și cine să o facă? Președintele filialei, care a fost găsit nedemn de a fi pus pe lista de candidați ai USR Plus de către Comisia de Integritate, sau cum s-o fi numind, de la județ? Ori cel aflat, de fapt, în spatele întregii filiale și care a insistat ca pentru Ciprian Rigman – care  a plecat de la PNL, după ce a fost ales consilier local pe lista partidului – să se facă o excepție de la Statutul și principiile USR Plus? Dar să se treacă și peste alte acuzații venite chiar din interiorul alianței, potrivit cărora Ciprian Rigman i-a făcut membri de partid și pe părinții săi!

Ori candidatul de  primar, care și-a dat demisia din primărie și din PNL după ce fostul primar Ștefănie a refuzat să îl desemneze candidat de primar? Care, după ce oamenii nu l-au ales pe lista USR la alegerile parlamentare a părăsit partidul, iar apoi s-a reîntors ca să candideze iar? Andrei Suciu, a luat contact cu oameni din  interiorul executivului turdean? Cel care, angajat fiind al Primăriei Turda a refuzat să anunțe organele de anchetă când a constatat ceea ce presa și nu numai au numit „Jaful de la Zoo Turda”. Adică, atunci a spus că a semnat niște clauze de confidențialitate ca angajat al Primăriei Turda, de aceea nu poate dezvălui hoția, dar acum „a abordat” angajați din primărie.  Vă dați seama cât sunt de „cusute cu ață albă” afirmațiile lor?

 

Operațiunea „Cacialmaua”

 

Toată această butaforie este ticluită de staff-ul lor de campanie, o cacialma ieftină, pentru electoratul nehotărât sau credul.

De fapt, se încearcă spargerea unității colectivului din Primăria Turda, după principiul „divide et impera”, numai că nu cunoaștem niciun prost care să lucreze în primărie. Sunt vorbe aruncate cu emfază, așa cum aroganții din prima linie a USR Turda ne-au obișnuit încă de la prima lor apariție publică, menite să lase iluzia unei competențe în domeniul administrativ pe care, desigur, nu o au.

„Procedura prin care activitatea Primăriei a fost evaluată a demarat la începutul lunii martie în colaborare cu specialiști de la Cluj și este bazată pe un sistem de indicatori de performanță”, se mai afirmă ca-n versurile celor de la Semnal „M”:

 „Atențiune! Atențiune!
Diseară, toată lumea să fie prezentă la căminul cultural,
Unde se va întâmpla mare bal, mare!
Am adus ceterași de la Cluj!”

Cu siguranță au confundat „Bal de la  Apahida” cu Turda.

 

Ridicolul atinge cote maxime!

 

 

Dar ridicolul atinge apogeul când se afirmă: „Ideea era să găsim acei colaboratori cu care putem continua proiectele importante pentru Turda. Am găsit mai multe persoane capabile în Primărie, cu care putem colabora imediat după plecare lui Cristian Matei” au explicat surse din USR, pentru InfoAries.ro.

De ce este ridicolă această afirmație? Pentru că, până acum, toate sondajele, indiferent cine le-a făcut, îl situează pe primarul Cristian Matei la mare distanță în preferințele electoratului turdean. Chiar și în sondajele făcute de organe pro-USR, așa cum am afirmat și dovedit în articole precedente!

Frumusețea enunțului stă, mai ales, în lașitatea celor de la USR Turda, care nu își asumă afirmațiile făcute de autorul articolului, acesta precizând în mod repetat că informațiile vin de la „sursa InfoArieș.ro” din cadrul partidului. Adică, ori este o sursă inventată, ori, pur și simplu președintele Rigman a fost trecut pe linie moartă, după decizia comisiei pomenite la începutul acestui articol.

Trecem pur și simplu peste fraza în care se lasă să se înțeleagă că în Primăria Turda există trădători ai actualului primar, fapt care poate fi adevărat, dar nerelevant, câtă vreme primarul se află în posesia mai multor imagini care arată un funcționar din Primăria Turda ce înmânează documente lui Andrei Suciu!

 

Andrei Suciu vrea să modernizeze după Matei!

 

Astfel că ajungem la final la citarea acestuia din urmă: ” Am început să discutăm cu oamenii și vom continua să discutăm. Pe unii i-am contactat noi, alții au avut ei inițiativa. Nu putem moderniza administrația fără oamenii care au viziune și care muncesc acum cel mai mult. Sunt astfel de oameni și în Primăria Turda. Acum e apăsător acolo, e multă oboseală și tensiune, deoarece volumul de muncă este foarte mare iar lucrurile sunt acum întârziate, chiar blocate și greul abia acum vine”, a explicat Andrei Suciu, candidatul USR la Primăria Turda”. Adică un citat de toată frumusețea care îi jignește pe toți cei care lucrează în primărie, când se spune că este nevoie de modernizarea administrației care va fi făcută, desigur, de Andrei Suciu, care în ultimii ani aș șomat, nu a mai muncit nicăieri. Iar Matei, care este un manager apreciat de specialiștii în domeniu și care lucrează în administrația publică de foarte mulți ani nu a modernizat-o? Dar cine a făcut Biroul Unic, pentru ca cetățenii să nu mai fie nevoiți să colinde toate birourile din primărie? Cine a digitalizat foarte mult activitatea instituției? Cine a adus Serviciul de Pașapoarte la Turda? Cine a simplificat procedurile de obținere a documentelor necesare turdenilor? Cine a făcut posibilă plata impozitelor online? Cine a instalat o platforma online de unde cetățenii să își poată lua informațiile și formularele necesare?

Deci, vă dați seama, USR Turda evaluează activitatea funcționarilor din primărie. Nu șeful lor, ci USR! În baza căror documente și informații? Păi nu sunt penibili?

 

USR-Plus, un butoi de pulbere!

 

De fapt, în spatele acestor cacialmale pe care USR Turda dorește să le folosească pentru a îmbrobodi alegătorii neinformați sau nehotărâți, filiala locală stă pe un butoi de pulbere de mai multă vreme. Stilul dictatorial al adevăratului șef, Emil Turdean, i-a făcut pe mulți din USR să plece și pe și mai mulți din Plus să părăsească dezgustați o alianță în care ei nu au niciun cuvânt de spus. Cineva, nu spunem cine, s-a plâns de candidatura președintelui Ciprian Rigman. Și, se pare, a avut dreptate!

 

Ciprian Rigman, scos de pe lista de candidați

 

Sursele noastre din USR-Plus Cluj, ne-au informat că Turdean a insistat foarte mult, folosind chiar amenințări, pentru ca Ciprian Rigman să fie lăsat să candideze, chiar dacă el încalcă o incompatibilitate prevăzută de protocolul alianței, întrucât este un fost ales pe listele altui partid. Încercarea de a schimba decizia comisiei de integritate s-a făcut, se pare, și cu ajutorul senatorului „Somnorilă”, Mihai Goțiu, care ar susține filiala lui Turdean la alegerile din acest an. Probabil Turdean i-a promis lui Rigman că va fi primul pe lista de consilieri locali a USR când l-a convins să trădeze Partidul Național Liberal, condus pe atunci de avocatul Nicolae Giurgiu. Probabil că planurile lui Emil Turdean erau, de la început, să îl pună pe Rigman președinte oficial, văzând în el un om docil și fidel lui, ca din umbră să poată manevra, în continuare, toate ițele.

Sursele noastre spun că, pentru Rigman s-ar fi făcut derogare la conducerea din Cluj a alianței, dar la București, s-a decis în detrimentul președintelui USR Turda, Ciprian Rigman, care, susțin sursele noastre, nu se v-a mai afla pe lista de candidați a USR-Plus. Ceea ce înseamnă că, președintele USR Turda poate spune adio unei cariere politice în cadrul acestei alianțe. Poate doar formațiunile politice mai blânde cu traseiștii să fie mai înțelegătoare cu useristul provenit dintre liberali.

 

„Peștele de la cap se împute!”

 

Ce se va alege de această filială, dacă judecăm după proverbul românesc ce niciodată nu a dat greș, „Peștele, de la cap se împute!”?

Însă membrii alianței știu că și Emil Turdean este un traseist, întrucât a fost membru în comitetul de conducere al filialei PNL Turda, ca și Andrei Suciu, care  a fost simplu membru.

Așa că până și iluzia că USR-Plus ar fi altfel decât celelalte partide, este spulberată! Chiar din interior, așa cum a dezvăluit și fostul membru USR, Daniel Doboș, care a semnalat de mai multă vreme derapajele din partid, provocând furia și răzbunarea „finanțatorului” Emil Turdean, nașul său. O să detaliez într-un articol viitor.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh