21
Joi, Noi
5 New Articles

Opinie
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Din când în când, consilierii locali PNL ne onorează transmițându-ne câte un comunicat de presă. Alteori, omit TurdaINFO dintre organele de presă cărora li se trimite astfel de adrese. Or fi dorind să ne „dreseze”, n-au învățat nimic din experiența colegilor lor din legislativul trecut, conduși cu „mână de fier” de fostul primar Ștefănie.

De această dată ni se „livrează”  primă parte a unui comentariu asupra desfășurării ultimei ședințe a Consiliului local, însă noi nu avem nicio speranță că, după acest text, vom primi și continuarea. Decât dacă va fi un răspuns la părerea noastră.

Documentul intitulat „Informare publică a Grupului de consilieri locali PNL Turda cu privire la ședința ordinară a Consiliului Local Turda din data de 27 octombrie 2016 (I)” începe așa:  „Joi, 27 octombrie 2016, Primăria Turda a găzduit ședința ordinară de Consiliu Local. Cu această ocazie, sala mare a Primăriei a fost minuțios pregătită: primarul PSD Cristian Matei privind la consilierii locali și la cetățeni din diverse ipostaze – fizic, de la masa de ședință, și virtual, din nenumăratele fotografii înrămate și așezate propagandistic pe șevaletele de prezentare, acolo unde apărea imortalizat în mijlocul mulțimilor de copii, mobilizați în simulacrul de campanie de ”ecologizare” a Parcului Central (fie vorba între noi, nici până la această dată nu s-a preocupat nimeni să adune urmele poluante ale acelei acțiuni de ”ecologizare”: hârtia creponată sau bucățelele de confeti, dar poate că primarul PSD se pregătește de carnaval, cine mai știe...)”, își încep consilierii liberali compunerea, vorbind despre o campanie la care nu au catadicsit să participe, fiind mai ușor să comentezi de pe scaunul călduț de consilier, decât să aduni gunoaie după turdenii tăi.

Apoi urmează, incredibil, un sofism marca PNL Turda, pe cât de aberant, pe atât de paradoxal, dacă ne gândim că vine din partea celor care au fost conduși mulți ani de zile de unul care și-a pus tablouri cu el în Primăria Turda, pe timpul cât a condus această instituție. Paradoxul continuă într-un crescendo demn de o operă verdiană, dacă descoperim că înfierează pe cel care, ajuns șef în Primăria Turda, nu a dat jos de pe pereți chipul lui Ștefănie, căci despre el este vorba.

„Este, indiscutabil, o reminiscență mentală a trecutului regim politic comunist, al cărui produs este și primarul actual, care, în mod natural, nu se poate delimita de efectele nocive ale cultului personalității. Încă o confirmare, în caz că se mai îndoia cineva, că PSD este moștenitorul direct al defunctului Partid Comunist Român!”, ne lasă cu gura căscată marii „luptători anticomuniști” din Consiliul local Turda, majoritatea copii sau adolescenți la momentul Revoluției. Acest unic argument în lupta politică a PNL cu PSD, cum că ultimul este urmașul PCR, stă în picioare doar în ochii celor mai îndoctrinați membri ai partidelor din dreapta eșicherului politic. Iar eu sunt pus în situația de a lua apărarea, vrând-nevrând, primarului actual, pentru că nu sunt dispus să înghit și să propag dezinformarea de stil comunist promovată de liberalii turdeni, învățată de la oameni cu mare experiență de viață comunistă (dacă insistă o să-i și numesc), așa că aduc următoarele argumente:

1.    Pentru că, dacă vorbim de comunism, Matei nu a fost niciodată membru al PCR, cum mulți dintre actualii membri ai PNL Turda au fost, în frunte cu președintele lor, Tudor Ștefănie. Averea și-a construit-o în cel mai pur stil capitalist, prin afaceri din domeniul privat, în timp ce majoritatea consilierilor PNL actuali sunt  plătiți de la sectorul de stat sau de la o firmă cu capital de la bugetul local Turda. Dealtfel dacă am compara grupul consilierilor liberali cu cei ai PSD, am constata că, deși mai mulți, majoritatea social-democraților din Consiliul local își cam câștigă pâinea în sistemul privat, așa că nu știu care sunt mai liberali dintre consilierii comparați aici...

2.    Nu am văzut niciun tablou cu Cristian Matei nici în primărie, nici la Compania de Apă unde a fost director, nici la sediul firmei Dona Credo, când își avea biroul acolo. De fapt, nu am văzut nicio poză cu el în niciun birou de-al său. Am văzut doar cu soția, copii și nepoții.

În schimb, în primărie am văzut două tablouri cu fostul primar Ștefănie, în timp ce era primar. Am văzut poze enorme cu el și arhiepiscopul de la Cluj și alți înalți prelați care l-au și decorat cu o decorație a Bisericii Ortodoxe. Pentru ce? Pentru că a ajutat bisericile din Turda. Întrebăm, în paranteză, oare pe banii lui le-a ajutat, sau pe ai noștri, de la bugetul local? Și-atunci decorația nu trebuia primită de turdeni? Ba eu cred că da!

3.    Mai are rost să vă amintesc cine, asemeni lui Ceaușescu în vremuri imemoriale, avea boala tăiatului de panglici? Vreți să vă împrospătez memoria cu cine era așteptat în costume naționale, cu pâine și sare, să taie o panglică penibilă aflată între doi stâlpi gonflabili pentru, chipurile, a inaugura Zilele municipiului? Tăia omul 5-7 panglici într-o singură zi...

4.    Știți cui i se citeau scrisori laudative în întruniri aniversare în sala mare cu personalul din primărie? Știți cine primea distincții din partea pupincuriștilor de tipul „cel mai bun șef”, „cel mai bun primar”, fără să fie întrebat și turdeanul de rând ce crede? Turdeanul i-a spus-o, oricum, verde-n față, pe 5 iunie 2016.

Așa că, stimați consilieri liberali în care eu, un liberal convins, îmi pun mari speranțe, cine are boala cultului personalității și cine nu? Aveți puțină decență...

Comunicatul primit de la consilierii liberali continuă, având, de această dată dreptate: „Înainte de a oferi informații cu privire la Proiectele de Hotărâre propuse spre dezbatere și adoptare consilierilor locali, se cuvine să emitem o părere ”tehnică” asupra modului în care a fost pregătită această ședință a legislativului local. Concret, pe ordinea de zi a ședinței au fost inițial 24 de Proiecte de Hotărâre, oferite spre studiu consilierilor locali cu 5 zile înainte de ședință. Până aici, nimic nefiresc. Numai că, în momentul deschiderii ședinței, consilierii locali au găsit pe masă alte 8 Proiecte de Hotărâre, cumulând nu mai puțin de 67 de pagini?! Această practică discreționară (punerea celorlalți în fața ”faptului împlinit”!), care ne-a făcut să bâjbâim debusolați prin maldărul de hârtii aruncate aproape ostentativ în fața noastră (erau, de altfel, Proiecte importante, care necesitau o analiză prealabilă atentă, vizând modificarea Actului Constitutiv al Salinei – 17 pagini sau amenajarea unei Baze Sportive – 14 pagini), ne-a determinat să ne întrebăm cam ce fel de relație instituțională dorește să cultive actualul primar în raport cu consilierii locali: una de colaborare constructivă, bazată pe inițiativă transparentă și dezbatere legislativă reală, sau una de dispreț profund, în care consilierii locali sunt reduși la statutul de yesmeni, buni doar să ridice, minimalizați politic și moral, mâna?! În ceea ce ne privește, noi nu aderăm deloc modelului de yesmeni cu mâna mereu ridicată (nu este însă și cazul consilierilor PSD, PMP, PRM, ALDE și, parțial, UDMR, care, în curând, vor ridica mâna înainte de a fi anunțat titlul vreunui Proiect de Hotărâre...), noi dorim o dezbatere profundă și conștientă a Proiectelor, nu de alta, dar consilierii locali trebuie respectați, la fel și munca lor, ei fiind reprezentanți legitimi ai cetățenilor municipiului”, susțin liberalii.

Trebuie, totuși, să arătăm însă măcar acum mai auzim câte-un consilier PSD vorbind, însă cât timp era Ștefănie primar consilieri liberali nu au vorbit, decât când acesta era plecat în străinătate, după care, când a aflat le-a interzis să mai ia cuvântul în plen. Iar practica introducerii proiectelor înaintea ședinței a fost uzitată în legislatura trecută, pe rând, de coaliția USL (PSD+PNL), iar apoi de coaliția PNL+UDMR+independenți, dar întotdeauna de... liberali. Cărora acum, pentru că au pierdut alegerile, nici usturoi n-au mâncat, nici...

Finalul comunicatului de presă semnat de Grupul consilierilor liberali din Consiliul Local Turda „cu considerație față de fiecare cetățean”, face un apel la primarul turdean, care ar fi bine să fie luat în serios de edilul-șef, pentru a se deosebi total de precedentul: „Domnule primar Cristian Matei: părerea consilierilor locali (inclusiv a celor din PSD), și a cetățenilor pe care îi reprezintă, contează!!

Acestea fiind zise, credem că nu suntem deloc deplasați să solicităm, cel puțin pentru ședința ordinară, care are loc doar o dată pe lună, reducerea numărului acestor Proiecte de Hotărâre inopinate, care nu fac altceva decât să excludă analiza și debaterea, aruncând în derizoriu activitatea legislativului local. Și încă ceva: vă solicităm, domnule primar, să puneți capăt practicii lipsei de transparență în comisiile de specialitate ale Consiliului Local, oferind posibilitatea consilierilor locali de a studia Proiectele propuse spre avizare cu câteva zile înainte! Nu cerem decât o abordare politică modernă, analiză și dezbatere, și nu una de fațadă, ca înainte de 1989, în care consilierii trebuie să tacă și primarul ”să taie și să spânzure”!

În legătură cu Proiectele de Hotărâre supuse aprobării în ședința ordinară din 27 octombrie 2016 și interpelările adresate executivului de către consilierii locali vom oferi detalii în zilele următoare”, punctează liberalii.

În final, ca autorul al acestei analize pe text, îmi exprim aici, public, opinia despre aceste „compuneri de clasa a patra” scrise de consilierii liberali, al căror efort creativ consider că ar trebui folosit plenar în ședințele Consiliului local Turda, nu pe Facebook sau aiurea. Cred că ele sunt trimise presei fără aprobarea lui Tudor Ștefănie, ceea ce arată că acesta nu mai deține controlul în PNL Turda. Ele îi fac rău celui care candidează, pe un loc pe care eu îl consider neeligibil, pentru un post de deputat, aducător de imunitate parlamentară. În plus, cred că totul face parte dintr-un plan pe care eu îl salut, acela de a scăpa de sub „jugul” lui Ștefănie, al lupilor tineri din PNL Turda, conduși din umbră de singurul liberal care a avut curajul să-l înfrunte pe fostul primar în partid. Paradoxul final este că dacă vor să se elibereze, tinerii liberali ar trebui să nu-l ajute pe Ștefănie să ajungă deputat. Odată ajuns în Parlament, acesta va relua, cu mână de fier, frâiele filialei turdene a PNL.

 

 

 

 

 

 

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh