07
Lun, Oct
15 New Articles

Interviu
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 primar-stefanie-2R. Domnule primar, eu zic să începem dialogul nostru de azi cu subiectul cel mai arzător din aceste zile, Zilele Turzii. Îi interesează pe toţi turdenii ce se va întâmpla, ce surprize le pregătiți, cine vine… În plus a fost şi un mic scandal, nişte discuţii mai aprinse, pe marginea organizării acestui eveniment.

T.Ș.: Se pare că în ultimul timp, când e vorba de evenimente, totdeauna sunt foarte multe păreri, mai puţină muncă la participare şi la organizare dar, mă rog, ne obişnuim şi cu asemenea lucruri. Important e ca la Turda tradiţiile să continue, eu asta îmi doresc, sunt câteva evenimente punctuale care trebuie luate în vedere în programul nostru anual prin Casa de Cultură. Una din activităţile de mare amploare este şi aceasta organizată la sfârşitul lunii august, ultimele trei zile din august, Zilele Municipiului Turda, în care avem foarte mulţi invitaţi din străinătate şi delegaţii din ţară care doresc să participe. Trei zile de festivităţi în care includem şi ExpoFlora, o tradiţie care continuă, şi tot felul de activităţi aprobate de Consiliul Local. Despre artişti nu vă pot spune astăzi, pot să vă spun că o să aducem numai artişti din ţară, cei mai performanţi şi cei mai cunoscuţi, vom avea spectacole, spun eu, de mare calitate, în care îmbinăm activitatea artiştilor locali ai Casei de Cultură cu ceea ce înseamnă, să spunem, vedete în domeniul prezentării unor programe artistice performante.

Vor fi trei zile frumoase pentru turdeni, sper să fie o ediţie la fel de apreciată cum au fost şi celelalte douăsprezece de până acum iar organizatorii vor fi Consiliului Local și executivul Primăriei, ceea ce înseamnă că noi ne-am asumat această responsabilitate şi în acelaşi timp cred că vom gestiona foarte bine acest lucru.

Pe lângă această activitate ştiţi că luna aceasta s-a mai desfăşurat încă o activitate, Produsul de Cluj, care a avut un succes bine meritat şi sper să fie şi a treia ediţie cu succes mai mare anul viitor şi, de asemenea, ştiţi că mai avem la sfârşitul acestei săptămâni  Caravana Berii Golden Brau, o activitate în care se propune mai mult petrecerea autentic românească, muzică populară mai mult decât altădată şi, desigur, bere pentru toţi cei care doresc să participe la acest festival un program artistic care va fi de la 5 după masa până la orele 22, cu tot felul de activităţi destinate celor mici şi tuturor celor care participă indiferent de generaţia din care fac parte. Iată o lună iulie şi august plină de evenimente de asemenea natură.

Noi am ţinut cont, la alegerea artiştilor care vor participa pentru Zilele Municipiului Turda, şi de propunerile sosite la noi din partea cetăţenilor, diverse propuneri venite din parte unor generaţii diferite deci vom mulţumi toate generaţiile. Vă rog să credeţi că nu este foarte uşor de organizat o asemenea activitate, la ea participă aproape întreg executivul primăriei, sper să o gestionăm foarte bine şi vrem ca această tradiţie să continue pentru că ea, până la urmă, aduce un plus de valoare comunităţii turdene. Vrem să valorificăm centrul istoric ca o zonă de tradiţie turdeană şi care să promoveze nu numai ceea ce avem ca şi activităţi turistice şi valoare turistică la nivelul Municipiului Turda dar şi valoarea istorică a acestei  localităţi cu tot ceea ce înseamnă tradiţii.  Vom avea simpozioane, tot felul de prezentări despre existenţa acestei comunităţi în timp, despre valorile umane şi profesionale pe care le-a dat comunitatea turdeană,  vor fi şi lansări de carte, expoziţii de pictură, concursuri diverse pentru copii, vom avea tot felul de activităţi care să le umple timpul turdenilor pe perioada celor trei zile.

R. Nu putem să trecem peste faptul că au existat diferite divergenţe de opinie între dumneavoastră şi viceprimarul localităţii şi pe marginea zilelor municipiului şi pe marginea organizării Caravanei Berii.

T.Ș.: Pe mine nu mă privesc părerile domnului viceprimar atât timp cât ele sunt în  contratimp cu ceea ce vrem să facem noi. Noi avem o tradiţie aici, eu de 16 ani organizez aceste activităţi, atâta timp cât dânsul nu vrea să colaboreze cu executivul primăriei şi să se angreneze într-o muncă de organizare conform prevederilor legale, pentru că toată lumea trebuie să se încadreze în prevederile legale ale acestei activităţi,  sigur că are un punct de vedere diferit, e problema dânsului, noi mergem mai departe şi organizăm, deci nu comentez asemenea poziţie pe care dânsul o are deşi eu ştiu că face parte din executiv, este angajat al primăriei, normal este subordonat primarului Municipiului Turda, este salarizat cu un salariu destul de bun, deci trebuie să participe alături de noi. Dacă are alte păreri probabil sunt mai mult politice decât ca reprezentant al executivului.

R. Apropo de politică, oare se schimbă balanţa în Consiliul Local? Ultima şedinţă  a indicat un vot aşa cum nu s-a mai văzut până acum de la începutul acestui mandat : USL de aceeași parte cu PD-L iar consilierii PP DD singuri.

T.Ș.:  Nu cred că este o schimbare de balanţă pentru că atât timp cât sunt proiecte pertinente în folosul comunităţii turdene, normal, toate formaţiunile politice trebuie să le ia în vedere şi să le şi voteze. Când sunt ambiţii personale, desigur că se întâmplă asemenea evenimente în care ele nu sunt primite cu bună ştiinţă de consiliul local şi sunt votate ca atare. Noi ne dorim să se schimbe balanţa în sensul în care să promovăm proiecte pentru Turda, pentru turdeni, să găsim soluţii pentru finanţări, să găsim soluţie pentru proiectele ce ni le-am propus, pentru strategia pe care noi o lansăm cu ocazia Zilelor Municipiului Turda, o strategie actualizată pentru perioada 2014 – 2020, să găsim soluţie pentru turdenii care ne-au ales şi acest lucru este cel mai important, iar acolo unde proiectele sunt bine documentate să reuşim să nu mai avem proiecte contestate, să reuşim să nu mai avem proiecte pe care trebuie să le revizuim în şedinţele de Consiliu Local dar, bineînţeles, discutăm înainte toate problemele care sunt şi atunci când ajungem în Consiliul Local să validăm nişte opţiuni care să devină până la urmă un viitor pentru această localitate.

R. Să înţeleg că o să mai vedem consilierii PSD votând alături de  cei PD-L ?

Da, exact cum o să vedeţi consilierii PD-L votând alături de USL, dacă este nevoie, sau de PPDD deci acolo unde sunt proiecte în folosul comunităţii în mod cert trebuie să recunoaştem că trebuie să le votăm, să mergem mai departe cu ceea ce ne-am propus pentru Turda să găsim soluţii de finanţare cum vă spuneam înainte şi să ne facem datoria. Pentru acest lucru suntem plătiţi, pentru acest lucru ne-a ales populaţia din Turda, să găsim soluţii pentru nevoile lor şi pentru ceea ce dânşii ne-au cerut în campania electorală. Nu mai vorbesc de ceea ce noi le-am confirmat că vom face în următorii patru ani deci, deocamdată, să vedem… Un an de zile a trecut şi eu zic că nu este un an cu foarte multe realizări, a fost un an încrâncenat în care mai mult am discutat politic, am avut opinii separate, dar nu am avut nici o opinie care să valideze un proiect pe care să mergem mai departe. Sper ca acum să se găsească această soluţie, s-a creat o anumită stabilitate după un an de zile şi în Consiliul Local şi consilierii cred că își vor regândi poziţia lor în fiecare şedinţă de consiliu astfel  încât, până la urmă, să validăm un program pe care ni l-am propus faţă de cetăţeni şi să găsim soluţii, acesta este lucrul cel mai important, să recunoaştem că avem o datorie faţă de cetăţeanul turdean, că noi ne-am dus cu anumite propuneri în campaniile electorale iar oamenii se aşteaptă să vadă că li se rezolvă problemele cu care ne-am angajat în acea perioadă, sunt sătui de tot felul de bătălii politice discuţii politice orgolii politice. Aceste lucruri trebuie să fie, chiar dacă sunt poziţii diferite, oarecum discutate între noi înainte, şi nu validate sau prezentate în mod public, aşa cum unii fac în acest moment.

R. Într-adevăr după alegerile din 2012 s-a înregistrat, după mulţi ani, primul an în care din punctul de vedere al proiectelor finanţate din exterior s-a bătut pasul pe loc. Aveţi pregătite sau în pregătire nişte proiecte pe surse de finanţare în acest moment ?

T.Ș.: Noi continuăm proiectele pe care le-am avut, am mai spus acest lucru, dar trebuie să repet: deocamdată ne bazăm pe proiectele ce le-am avut luând în considerare cele care sunt  în continuare în lucru de la Colegiul Național ”Mihai Viteazul” până la Grădina Zoologică, dar sunt celelalte proiecte care noi le pregătim pentru modernizări de străzi. Pe fostul PNDI noi am avut undeva în jur de 14 străzi prevăzute pentru modernizare pe bani statului, bani de la bugetul statului. Mergem în continuare pe aceste proiecte pentru că se deschide o nouă linie de finanţare la nivelul bugetului statului cu fonduri europene în acest sens , sigur canalizarea şi alimentarea cu apă care iar este un proiect de mare anvergură şi unde se pare că s-a regăsit o soluţie de continuare a finanţării acestui proiect, deci, încă 80 de milioane de euro şi îi felicit pe cei care au reuşit să creioneze această variantă de finanţare, sper ca şi ea să devină viabilă în perioada următoare pentru că, până la urmă, se adresează nu numai municipiului Turda , ci și municipiului Câmpia Turzii și celor 8 - 9 comune care intră în acest program de finanţare.

Sigur că mergem cu un proiect de mare anvergură de modernizare a centrului istoric, ceea ce înseamnă atât reabilitarea exterioară a clădirilor, dar şi a curţilor interioare.  Acolo unde este domeniu public se pot amenaja tot felul de activităţi pentru servicii, de asemenea clădirea fostei Judecătorii, Casa de Cultură, care pentru mine este încă o mare piatră de moară pentru că încă nu i-am găsit soluţia necesară, dar eu cred că anii aceştia vom găsi soluţia împreună cu ceilalţi. Reabilitarea la Valea Racilor cu acea zonă pietonală între strada Coşbuc şi drumul la Muzeul de Istorie, deci pentru deschiderea unei alternative de petrecere a timpului liber şi de promenadă, desigur nu uităm de Castrul Roman care este în pregătire şi se va depune şi acest proiect în continuare, Centrul de informare Turistică care se va realiza în zona centrală pe un proiect modern în care 24 din 24 de ore cetăţenii care trec şi au nevoie pot obţine informaţiile necesare despre Turda şi zonele limitrofe şi, bineînţeles, cele mai mari proiecte care trebuie realizate,  continuarea modernizărilor străzilor pentru că noi am spus înainte de alegerile din 2012 că vom ajunge la minim 80 % străzi modernizate până în 2016. Acest lucru este posibil, la ora actuală avem la dispoziţie din bugetul local 10 miliarde lei vechi pentru modernizări în continuare, mai avem la dispoziţie din creditul pe care noi l-am accesat la CEC, undeva în jur de 9 - 10 milioane de EURO, ceea ce înseamnă o sursă suficient de mare pentru a moderniza cât mai multe străzi din municipiul Turda. Cu puţină răbdare, lucrurile acestea se vor rezolva, prioritatea străzilor este stabilită prin programul care a fost realizat cu PNDI, cele 12 străzi iniţiale pe urmă 14, cu extindere, atunci când vor fi fonduri suficiente pentru extinderea acestor modernizări şi cu un program anual pentru modernizări din bugetul local deci modernizarea stradală şi o investiţie în infrastructura de acest gen este necesară cu atât mai mult cu cât eu spuneam şi în urmă cu ceva timp că Turda trebuie să devină o localitate balneară.

În paralel cu modernizările din zona turistică respectiv ce se fac la Hotelul Potaissa, desigur la Salină, dacă Consiliul de Administraţie doreşte să continue programul pe care noi l-am prezentat, deja a apărut o solicitare pentru construirea hotelului de 5 stele, se află în mapele consilierilor pentru şedinţa de consiliu, deci continuând aceste programe de modernizare a infrastructurii din investiţii în domeniul turistic, obligatoriu trebuie să realizăm şi infrastructura de la nivel local.

Să nu uităm că lucrăm acum şi se va termina prin comisia de licitaţie şi sper să avem câştigător la execuţie pentru proiectul de 24 milioane de euro din Poştarât, reabilitarea celor 10 ha contaminate, ceea ce înseamnă că acolo, după acest proiect de decontaminare, acolo se va realiza proiectul de modernizare a unui parc turistic de 10 ha, probabil cel mai mare spaţiu destinat cetăţenilor municipiului Turda pentru agrement şi petrecerea timpului liber din municipiu.

R. Foarte aproape de cartierele cele mai locuite ale oraşului...

T.Ș.: De aceea s-a gândit acest lucru, pentru că este foarte aproape, acolo este o concentrare mare a populaţiei din municipiul Turda şi proiectul de modernizare a celor 10 ha va fi propus spre dezbatere publică pentru a se găsi soluţia cea mai bună în dotările care vor organiza urbanistic această zonă. Deci sunt încă proiecte în derulare, să nu uităm că trebuie să terminăm podul până la sfârşitul anului , eu sper, dar să vedem procedurile cum vor fi derulate de podul de traversare peste Arieş din zona străzii Alba-Iulia. De asemenea, noi am cerut drumurilor naţionale să modernizeze zonele pe care le au în gestiune, inclusiv celor două poduri de pe strada Alba Iulia, sunt multe lucrări care vor exista, important este să găsim soluţia în Consiliul Local astfel să fim toți de acord că aceste lucrări trebuie făcute.

Dacă se reuşeşte proiectul de finanţare cu alimentare cu apă şi canalizare vom ajunge la 100 % în maxim un an şi jumătate - doi acoperind nevoile de canalizare la nivelul municipiului Turda, ceea ce înseamnă că modernizările trebuie să înceapă absolut pe toate străzile din Turda, urmează doar să găsim soluţiile de finanţare. Eu sper că de la anul să se găsească mult mai multe soluţii de finanţare de la Consiliul Judeţean, bugetul statului, în special pentru ceea ce vă spuneam: prioritate sunt modernizările de străzi şi, de asemenea, finalizarea obiectivelor care se află acum în derulare.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh