Liberalul Cristian George Felezeu reprezintă o altă generație de politicieni, una mai nouă dar suficient de experimentată pentru a-și pune amprenta pe acțiunile politice dar și administrative din perioada 2012-2014. Una dintre ”piesele” cele mai active din interiorul ”puterii” deținute în Consiliul local Turda de USL, Cristian George este, totodată, exponent al unei familii cu tradiții politice dar și în cultura sau mediul de afaceri turdean. În interviul pe care îl puteți citi mai jos, puteți descoperi un alt mod de a pune problema în politica turdeană: unul mai tranșant, mai onest și, de ce nu, mai franc.
De când aţi intrat în politică şi în ce conjunctură?
În decembrie 2011. Am dorit mult multă vreme să intru în politică, dar situaţia locală nu era potrivită. Am avut oferte de la Cluj, de la Bucureşti, dar am vrut să fiu membru în Turda pentru că aici am crescut şi aici trăiesc. În conjunctura în care am gândit că nu mai putem sta deoparte. Suntem o generaţie de oameni care trebuie să punem umărul să facem ceva, dacă stăm deoparte şi criticăm nu avem dreptul, dar dacă eşti acolo în interior ai dreptul să critici. Cam asta a fost dorinţa mea.
Care este poziția și funcțiile pe care le dețineți în cadrul Consiliului Local Turda?
Sunt secretar în cadrul Comisiei de Buget – Finanţe şi al Comisiei Sociale, pentru Culte şi Minorităţi.
Se apropie aprobarea bugetului, Uniunea Social Liberală, din care faceți parte, a stabilit unele priorităţi pentru acest an. Pe ce cheltuieli ”marşează” USL-ul?
În primul rând, pentru anul 2013 şi până la finalul mandatului, vom merge pe reabilitarea infrastructurii legată de drumuri, iluminat public, dorinţa noastră fiind ca o mare parte din buget să fie alocată şi pentru învăţământ şi sănătate. Partea de turism este o componentă importantă dar poate fi dezvoltată numai cu sprijin de la nivel judeţean şi naţional. Cam astea sunt direcţiile principale pe care dorim să mergem. În primul rând infrastructura, pentru că având o infrastructură putem face şi turism, neavând infrastructură nu ai cum.
Pentru obţinerea unor fonduri din afara Turzii, e nevoie de proiecte și aveți nevoie de sprijin pe linie de partide componente ale USL până sus, la București. Aveţi proiecte pregătite pentru a fi finanțate, există semne de la Bucureşti că vor aloca bani spre Turda?
Pentru 2013 nu cred că vor fi alocări financiare mari spre Turda, nici de la judeţ nici de la nivel naţional. Pentru că în momentul de faţă nu există pregătite proiecte pentru finanţare. Proiectele începute în 2012 se finalizează în 2013 şi probabil vor intra la finanţare în 2014. Va trebui să întărim şi compartimentul de fonduri europene, pentru că următoarea sesiune de finanţare va fi 2014-2020, în aşa fel încât la începutul sesiunii de finanţare să avem proiectele pregătite. Dar asta depinde foarte mult de liniile pe care vor fi făcute finanţările.
Când preconizaţi să fie adoptat bugetul local?
Cred că în şedinţa ordinară de la sfârşitul lunii martie. Dacă va fi cazul şi nevoie, va fi o şedinţă extraordinară. Bugetul naţional a fost promulgat de preşedinte numai de o săptămână, deci abia de acum putem să discutăm la obiect. Bugetul va fi foarte transparent, am solicitat la direcţiei economice ca toate cheltuielile bugetare să fie ”desfăcute” pe liniuţe şi transparent. Unde merg banii, pe ce lucrări, ca să fie foarte clar şi dorim să fie publicat pe mijloacele de informare pentru ca cetăţenii să-şi exprime acordul sau dezacordul, să vină cu propuneri pentru că sunt banii oamenilor şi ei trebuie să ştie ce se întâmplă cu banii lor.
Așa ar fi ideal și, de ce nu, legal: să fie organizată una sau mai multe dezbateri publice referitoare la alocările bugetare. Iar aleșii locali să țină seamă de voința cetățenilor, nu doar de cea a membrilor lor de partid. Există o concordie în USL vis-a-vis de cheltuielile bugetare?
Am avut multe discuţii legate de cheltuielile bugetare şi tema principală a fost ca spre reabilitarea infrastructurii, învăţământ şi sănătate să meargă cea mai mare parte din cheltuieli. Este un consens pe tema bugetului, trebuie să discutăm şi cu executivul, primăria şi ceilalţi colegi din opoziţie.
Primăria a anunţat pentru săptămâna viitoare o conferinţă de presă vis-a-vis de buget, probabil şi ei au ceva creionat, dar până la urmă majoritatea USL din Consiliul Local Turda ia decizia finală…
Am stabilit ca proiectul de buget să fie discutat în fiecare comisie, apoi să ne întâlnim toţi în afara şedinţei, deci să facem o adunare a comisiilor în care fiecare să-şi spună punctul de vedere pentru ca în sedinţa de consiliu lucrurile să fie spre finalizare.
Cetăţenii municipiului au dreptul să ştie ce se întâmplă cu banii lor. În mod cert în 2013 nu se va putea realiza tot ce e nevoie, pentru că banii sunt foarte puţini. Luând în discuţie bugetul din 2012, am fost la şedinţa de adoptare a bugetului şi am constatat că 82% din cheltuielile bugetare sunt pentru funcţionarea aparatului administrativ şi doar 18% pentru dezvoltare. Mi se pare foarte puţin.
Avem în plan şi un program de eficientizare energetică a unităţilor care aparţin de Consiliul Local şi de Primăria Turda, să vedem cum se pot reduce cheltuielile. Trebuie să încercăm puţin de disciplină în toate unităţile, chiar la şedinţa de buget am discutat că putem negocia preţul prin primărie şi consiliul local, unităţile subordonate. De pe piaţa liberă se pot achiziţiona energia şi gazul la preţ preferenţial, în urma unor negocieri. Toate acestea, cu bani de la bugetul local, se constituie într-un consumator foarte important, demn de luat în seamă.
Cei de la handbal îşi fac probleme că bugetul anului 2013 nu le va mai aloca suficiente sume pentru continuarea performanţelor, la fel și cei de la Şcoala de Baschet „Gheorghe Mureşan” sau din alte sporturi, toţi cred că banii se vor îndrepta, din nou, mai mult spre fotbal. Cum vedeţi situaţia?
În 2012 cele mai mari sume au mers spre handbal, echipa de fotbal a fost finanţată undeva la 30% din bugetul pe care l-a primit handbalul. Echipa de handbal va fi sprijinită, au performanţe, dar mare parte din bani dorim să meargă spre sectorul de copii şi juniori, la fel şi la fotbal. În acelaşi timp trebuie sprijinite şi celelalte sporturi pentru că avem copii cu performanţe deosebite, la karate și altele.
Sportul este foarte importatnt, să vedem ce se va întâmpla şi cu cluburile de înot, pentru că şi ei trebuie sprijiniţi, dar ideea e să mergem spre centrele de copii şi juniori, pentru că faci o investiţie pe termen lung şi în 10 ani, având sportivi locali, nu vei mai avea aşa mari cheltuieli faţă de sportivi din alte părţi.
Legat de învăţământ, USL-ul a făcut multe schimbări în conducerile unităţilor şcolare, iar acolo sunt cheltuieli mari…
Din punct de vedere administrativ trebuie eficientizată activitatea economică, consumurile şcolilor şi sigur se va găsi o soluţie să reducem costurile cu utilităţile şi banii pe care îi economisim să meargă în reabilitare termică. Vrem să înfiinţăm şi centre after-school, pentru copii e mai bine să-şi facă lecţiile acolo, vor servi şi o masă. Şcolile să primească alocaţie bugetară mai mare, dar banii să fie cheltuiţi cu înţelepciune. Un centru after-school va fi în Poiana, eu şi colegii dorim ca Grădiniţa care e începută lângă Şcoala 5 să fie finalizată şi putem face acolo un centru after-school. Mai putem face unul la Şcoala ”Avram Iancu”, în fostul atelier. În prima fază facem 2-3, iar după ce vedem cum funcţionează putem să facem şi altele.
Legat de reabilitarea străzilor cum vor fi alocaţi banii?
Am avut o discuţie cu direcţia tehnică, cu domnul Emil Dardai şi domnul Ginel Călugăr, legat de asfaltări. Am făcut o inventariere a străzilor care sunt finalizate lucrările de infrastructură subterană şi acele străzi vor intra la reabilitare pentru că ştim că nu se vor mai sparge străzile pentru lucrări. Se va merge cu străzile adiacente drumurilor principale, dar în oraş necesitatea de reabilitare a străzilor e una foarte mare şi am mai propus ca străzile afectate de lucrările de canalizare să fie reabilitate pe porţiunea afectată de lucrări. Cei care au făcut lucrările trebuie să refacă drumul la starea iniţială.
Lista de zonare este corectă? Oamenii spun că apar ca şi canalizate străzi care nu au aşa ceva, ca și asfaltate străzi care sunt doar pietruite…
Direcţia tehnică finalizează inventarul tuturor străzilor din Turda. Inventarul trebuie să conţină situaţia carosabilului, dacă are apă şi canal pentru a corela datele cu cele aflate la Serviciul de taxe şi impozite.
Ca membru al comisiei de protecţie socială cum arată situaţia de la Turda?
Din punct de vedere social situaţia e tragică. Aproape zilnic mergem în zona străzilor Margaretelor sau Nicolae Teclu, situaţia e tragică, lipsa locurilor de muncă şi a veniturilor dece la probleme sociale foarte mari. Chiar la comisie foarte multă lume vine care solicită ajutor. Nu ştiu dacă există soluţii pentru toată lumea, problema e legată de locurile de muncă. Pe Nicoale Teclu la module sincer pot spune că nu sunt condiţii de locuit, foarte mulţi solicită să fie mutaţi. Trebuie găsite soliţii, eventual prin construcţia de noi locuinţe sociale, cel puţin copii să beneficieze de condiţii umane de trai.
Să vedem după data de 15 martie, acolo la module nu se fac contracte individuale de energie electrică sau apă, dacă ei nu plătesc companiile nu îi iartă dar nici nu vor să facă contracte individuale. 30-40% sunt cu plata la zi dar suferă din caiza celorlalţi.
În acest an expiră durata de viaţă a modulelor, ar putea fi valorificat Blocul O din sensul giratoriu, dar cu condiţia ca cei care locuiesc acolo să-şi plătească facturile.
Care e situaţia la regiile subordonate, USL doreşte în continuare schimbarea a unor conduceri?
Ele sunt 3 la număr, Compania de Apă, Salina şi Domeniul Public. La toate se face o analiză economică. Cea mai puţin performantă, dar nu din cauza conducerii, este Domeniul Public. Are foarte mulţi bani de încasat pentru lucrările prestate către Primărie. Va fi analizată situaţia financiară, performanţele conducătorilor şi dacă va fi cazul se va face înlocuirea lor. În momentul de faţă analiza nu e finalizată şi nu pot să mă pronunţ.
Legat de Compania de Apă nu ne putem pronunţa pentru că e o companie cu acţionarat multiplu şi AGA din fiecare acţionariat va hotărâ ce se întâmplă. Toate cele 3 trebuie să fie performante.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.