Comuna Călărași, de lângă Turda, este tot mai frumoasă, de la an la an. Mai ales central comunei, constituit de satul Călărași, unde mare parte din populație este de etnie maghiară, curățenia este cuvântul de ordine și la tot pasul se vede mâna de gospodar a călărășenilor. Nici satul Bogata nu este altfel, doar că acolo ruinele fostului complex zootehnic creează o imagine de localitate neîngrijită, nedreaptă pentru localnicii vestiți pentru faptul c sunt harnici și gospodari. De cel de-al treilea sat al comunei, ce să mai spunem? Călărași Gară este așa de bine structurat și atât de curat și aranjat că pare o localitate aproape modernă, mai ales că apropierea de Câmpia Turzii a impulsionat construirea multor case noi-nouțe în acel areal. Când este vorba de Călărași Gară, vorbim de paradoxuri, dintre care cel mai flagrant este cel al reprezentării politice a acestui micuț sat în Consiliul local Călărași: nu mai puțin de cinci reprezentanți ai satului ocupă scaunele lor de consilieri locali în fiecare lună (deși Călărași Gară are cel mai mic număr de populație în cadrul comunei), față de doar doi reprezentanți ai satului Bogata ( care are cea mai mare populație din comuna Călărași).
Modernizarea continuă a comunei este și meritul tânărului primar Ioan Racolța, aflat la cel de-al treilea mandat. Dacă analizezi rezultatul votului de la alegerile locale din vară, ținând cont de numărul mare de etnici unguri în cadrul comunei, cele 72 % din numărul voturilor exprimate poate părea surprinzător, mai ales dacă iei în calcul disciplina manifestată de electoratul maghiar, care nu lipsește de la vot, și indiferența românilor în momentul scrutinului. Cele 28 de procente care rămân sunt clar reprezentate în principal de votul dat candidatului UDMR, fapt ilustrat și de cele mai multe posturi de consilier local obținute de formațiunea politică maghiară, în număr de patru. De altfel aceștia, împreună cu cei doi consilieri PD-L, reprezintă puterea politică în comuna Călărași, acestora adăugându-li-se primarul Ioan Racolța, și el un politician democrat-liberal.
Dar în mediul rural, apartenența politică nu este atât de importantă, decât în momentul primirii sau nu a unor fonduri de la forurile superioare de aceeași culoare politică sau, dimpotrivă. La țară contează dacă ești gospodar, dacă ești destoinic și dacă ești de cuvânt.
Iată ce ne-a spus primarul din Călărași, Ioan Racolța, la prima întâlnire cu presa din acest an: ”Am ajuns la cel de-al treilea mandat pe care mi l-au încredinţat cetăţenii din Călăraşi, am terminat cu bine anul 2012, majoritatea proiectelor de investiţii pe care ni le-am propus au fost îndeplinite. Avem câteva investiţii pe rol, începute pe 2012, avem investiţii pe care le-am continuat în 2012”, susține Racolța. Restul discuției s-a derulat practic sub forma unui interviu, întrebările reporterului primind imediat răspunsuri clare și competente:
Reporter: Ce proiecte aveți pentru acest an și pentru viitor?
Primar Ioan Racolța: Ca şi un proiect început, unul mare, este canalizarea din satul Bogata pe care l-am început anul trecut. Tot în 2012 am continuat lucrările la Căminul Cultural din Călăraşi, la baza sportivă, la terenul de joacă din Călăraşi Gară, pietruiri de drumuri, modernizarea iluminatului public. Am finalizat şi grădiniţa nouă din Călăraşi, deci au fost câteva realizări cu care noi ne putem mândri.
Anul 2013 l-am început bine, aşteptăm să se îndrepte vremea să ne apucăm de lucru. Vrem să asfaltăm Drumul Comunal 62 Călăraşi Gară – Câmpia Turzii pe o porţiune de 2,5 kilometri, vrem să transformăm vechea grădiniţă din Călăraşi Gară într-o sală multifuncţională, deja lucrăm la proiectul tehnic.
Mai vrem să terminăm baza sportivă din Călăraşi şi bineînţeles să terminăm canalizarea din satul Bogata. Acestea ar fi investiţiile mari pe cere ni le propunem pentru 2013.
R: Spuneți-ne mai multe despre canalizarea din comuna Bogata, o lucrare extrem de importantă și care trebuie făcute de îndată dacă vreți să nu vă încurcați cu asfaltarea programată de Drumurile Județene.
Ioan Racolța: Canalizarea din satul Bogata este finanţată din fondul de mediu în proporţie de 68%, iar 32% este finanţarea comunei Călăraşi. A fost un proiect câştigat în 2010-2011 la fondul de mediu din 258 de proiecte aprobate de fondul de mediu. Comuna Călăraşi a fost pe locul doi cu 100 de puncte, o comună din judeţul Vrancea a fost pe locul 1 tot cu 100 de puncte, dar ei au avut cota de finanţare puţin mai mare. Procedurile de licitaţie au durat câteva luni bune, au fost nouă societăţi care au venit la licitaţie, norocul nostru a fost că nu au existat contestaţii şi am putut să începem lucrările în timp. Lucrările în acest moment au ajuns la un procent de 35%, suntem peste grafic, urmează ca în acest an să terminăm efectiv lucrările şi să dăm în funcţiune canalizarea din Bogata. Până în prezent am reuşit să fie finalizată conducta de deversare de la Bogata la Turda pentru că ne legăm de sistemul de canalizare din Turda. Am realizat canalizarea de-a lungul Drumului Judeţean 161B, pe o lungime de un kilometru, deci aproximativ jumătate din satul Bogata, urmând ca următoarea prioritate să fie terminarea drumului judeţean, canalizarea pe stânga și pe dreapta acestei căi rutiere, pentru că din primăvară se va apuca Consiliul Judeţean Cluj să modernizeze drumul. Dorim să terminăm lucrările pe canalizare pentru a se începe asfaltarea iar apoi să nu mai fie necesare spargeri ale asfaltului.
În cadrul proiectului sunt cinci staţii de pompare intermediare care o sa fie puse în funcţiune, străzile laterale şi apoi zona blocurilor, deci satul Bogata o sa fie canalizat integral în acest an, urmând ca în 2014, cel mai târziu, să intre în funcţiune acest sistem de canalizare.
R: Care e situaţia impozitelor la nivelul comunei?
Primar Ioan Racolța: A apărut acea Ordonanţă care derogă indexarea impozitelor cu 16,05% pentru acest an, iniţial Hotărârea de Guvern 1309 din decembrie te obliga să indexezi impozitele. Până la urmă este o prevedere dată de Codul Fiscal, nu e o noutate. Codul Fiscal spune că odată la trei ani impozitele se indexează cu rata inflaţiei. Premierul Ponta a şi spus că cine nu de conformează pentru indexarea impozitelor nu va primi bani de la Guvern, bani din cotele defalcate din impozitul pe venit. Majorările calculate la impozitele locale nu sunt foarte mari, nu afectează populaţia. La ţară, pentru că nu toate imobilele sunt racordate la utilităţi, impozitele sunt mici, e vorba de câţiva lei pentru o clădire mică şi cel mult zeci de lei în plus pentru o clădire mai mare.
R: Cum stați cu încasarea impozitelor și taxelor locale pe anul 2012? Se știe că, într-o perioadă de criză economică, oamenii cam întârzie să-și achite obligațiile legale către stat.
Primar Ioan Racolța: Încasarea impozitelor pe anul trecut este undeva la 86% per total, dar sunt capitole unde încasarea este de 100% şi alte capitole unde este de 80%, ne afectează încasările de la persoanele juridice.
Reporter: Aţi solicitat sume de la Consiliul Judeţean pentru anumite proiecte?
Primar Ioan Racolța: Până în prezent nu pentru că nu este definitivat bugetul la nivel judeţean. Voi solicita bani pentru Căminul Cultural din Călăraşi Gară, pentru terenul şi complexul sportiv din Călăraşi şi pentru canalizarea din Bogata.
R: Din punct de vedere politic care este componenţa consiliului local?
Prima Ioan Racolța: Consiliul este unul destul de echilibrat, avem patru consilieri de la UDMR, trei de la PD-L, doi de la USL şi câte un consilier de la PRM şi PP-DD. Relaţia dintre executiv şi Consiliul local Călărași este una foarte bună. Bineînţeles că fiecare îşi spune părerea dar până la urmă rămâne valabil ceea ce se votează. Puterea este formată din UDMR şi PD-L dar nici opoziţia nu este vehementă atât timp cât ceea ce se hotărăşte este benefic pentru comunitatea locală. Repartizarea consilierilor pe sate este foarte interesantă pentru că din satul care este cel mai mare din punct de vedere al locuitorilor sunt doar doi consilieri şi din satul cel mai mic, ca număr de persoane, Călăraşi Gară, sunt cinci consilieri.
R: Dacă mai aveți ceva de transmis prin intermediul nostru…
Primar Ioan Racolța: Ce mai vreau să le transmit locuitorilor comunei Călăraşi prin intermediul dumneavoastră este că eu vreau să facem ceea ce este mai bine pentru comuna Călăraşi. După terminarea canalizării din satul Bogata, următoarea etapă va fi asfaltarea tuturor străzilor laterale din Bogata inclusiv refacerea zonei de blocuri. Am făcut ridicările topografice şi vrem să facem acolo locuri de parcare, locuri de joacă, spaţii verzi. Exact ceea ce s-a făcut în Câmpia Turzii în cartierul muncitoresc. Asta e ideea pentru viitor dar bineînţeles se vor putea face dacă sunt surse de finanţare. Oricum, până la urmă ne descurcăm noi cumva să le realizăm. Dacă toate acestea se vor întâmpla satul Bogata va fi primul din comună care are apă, canalizare, gaz, energie electrică, asfalt şi zone verzi.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.