Reporter: Care sunt principalele direcţii pe care aţi hotărât să mergeţi, ca edil şef, în acest an?
Primar Radu Ioan Hanga: Răspunsul la întrebare pleacă de la o analiză a situaţiei. Cei de la Mechel din nou disponibilizează, au început de luni să distribuie preavizele la încă vreo 800 de oameni, dinîntreprinderea mare care a fost mai rămân vreo 300 de angajaţi care nu ştiu ce vor face. Nu avem semnale de la ei şi probabil că este o ruptură comunicaţională pentru că ei îşi urmăresc propriile obiective, noi nu suntem parte în luarea deciziilor la ei. Nu facem decât să constatăm că situaţia se agravează dar se apropie şi de sfârşit pentru că dacă mai rămân 300 de oameni, jocul e făcut. Plecând de la această idee noi trebuie să compensăm reducerile de personal, desfiinţarea locurilor de muncă de la întreprindere prin alte măsuri indirecte, pentru că noi nu creăm în mod direct locuri de muncă decât în măsura în care avem potenţial economic. Un loc de muncă creat de la iarbă verde costă în jur de 30.000 de euro. Deci trebuie bani mulţi să creezi locuri de muncă industriale. Noi avem nişte acţiuni pe care le urmărim de anul trecut şi le urmărim în continuare şi cu şanse.
Cel mai important este parcul industrial REIF. Acolo a fost cedat un teren de 43 de hectare pe bază de contract, tranzacţie de vânzare-cumpărare, preţ subvenţionat şi rolul oricărui parc industrial este crearea de locuri de muncă. Ei s-au angajat prin contract să creeze 1380 de locuri de muncă în 5 ani de la cumpărarea terenului. Nu au creat decât 100 şi au trecut 7 ani de la cumpărarea terenului. Am avut o întâlnire cu ei în decembrie, le-am spus că sunt în întârziere pentru noi contractul este în vigoare şi le-am cerut să prezinte în cel mai scurt timp un plan de măsuri pentru recuperarea restanţelor la contract. În data de 16 ianuarie avem o întâlnire pe acest subiect. Eu le-am propus să facem o şedinţă de comandament lunară în care ne întâlnim să dăm socoteală faţă de angajamentele luate. Aşadar pe 16 ianuarie va fi prima şedinţă de comandament în care o să discutăm planul de măsuri pentru recuperarea restanţelor cu indicaţia clară să singurul lor obiectiv este crearea celor 1300 de locuri de muncă. Sper ca aceste analize periodice să împingă lucrurile şi să creăm într-un an sau un an jumătate.
Al doilea obiectiv important este ”Întreprinderea socială”. Au fost discuţii la care au participat domnul prefect, Gheorghe Ioan Vușcan, Daniel Don, directorul de la AJOFM Cluj, şi eu. S-au angajat să găsească finanţare pentru o întreprindere socială care să preia disponibilizaţii de la Mechel. Proiectul a fost aprobat şi am stabilit că vom merge pe închirierea unui spaţiu industrial în zona halei de la Autoparts de la ieşirea din Câmpia Turzii spre Turda. Aceia sunt dispuşi să ne închirieze un spaţiu, au fost purtate tratative. Deci loc este, finanţarea este deschisă, urmează să trecem la fapte.
R: Şi senatorul Alexandru Cordoş a precizat într-o conferinţă de presă acest lucru.
Primar Radu Ioan Hanga: Deci prin acest plan se vor crea 250 de locuri de muncă, pe lângă acestea vor mai fi încă 500 de persoane disponibilizate care vor fi ajutate să-şi găsească locuri de muncă pe o durată de minimum un an, acordând anumite prime, subvenţii, angajatorilor. Sperăm ca, după acel prim an, angajatul să fie păstrat la acel loc de muncă.
Mai avem în vedere un proiect tot pe domeniul locurilor de muncă la fostul SLCIAS, noi acum îi spunem Compania de Salubritate. Acolo, cu domnul Şandru, suntem în faza de elaborare a unui studiu de fezabilitate pentru a porni o întreprindere pentru dezmembrarea anvelopelor uzate. Acest proces presupune separarea materialului textil care nu mai este utilizabil, va fi separat materialul feros pentru a putea fi valorificat la fier vechi apoi rămâne o pulbere de cauciuc cu granulaţie de la 0 la 4 mm care se va putea folosi pentru diverse piese de cauciuc. Pentru aceasta, noi socotim că vom mai genera aproximativ 150 de locuri de muncă.
Noi vrem să dezvoltăm şi activităţile de la Domeniul Public, au o dotare bună pentru execuţie de drumuri, vrem să-i împingem să devină şi ei asfaltatori, un fel de ”regi ai asfaltului” local.
Tot acolo, la Domeniul Public, vrem să dezvoltăm domeniul spaţiilor verzi. Aici vom face ordine în propria ogradă şi anume şcolile din municipiu, pentru că ele fac parte din patrimoniul Consiliului local. Am fost la Colegiul Victor Ungureanu în iarnă şi ceea ce am văzut arăta destul de urât. Vrem şi este în curs de reproiectare curtea şcolii acolo unde sunt spaţii verzi, o să discutăm şi cu cei din conducerea şcolii să-şi spună şi ei părerea despre planul spaţiilor verzi, apoi vom trece la treabă ca totul să arate ca într-un campus nu o şcoală comunală.
Referitor la spaţii verzi vrem să ne ocupăm şi de cimitire, pentru că fiecare vine şi îşi face curat la locul de veci al celor dragi, dar aleile nu sunt îngrijite. Noi vrem ca prin Domeniul Public să facem curăţenie cel puţin o dată pe lună. Vrem să facem şi un sistem de încălzire şi pentru Capelă, pentru că iarna este foarte frig, eu personal am fost acum în iarnă acolo şi nu se putea sta, era un frig cumplit. Astfel creăm şi locuri de muncă acolo.
Aşadar se adună 1200 de locuri de muncă la REIF, 750 de locuri de muncă prin întreprinderea socială, 150 la Compania de Salubritate cu anvelopele cu încă 100 de locuri la spaţii verzi, astfel avem peste 2000 de locuri de muncă dar nu ştiu pe ce orizont de timp, dar nu cred că durează mai mult de 2 ani. Deci aproape am rezolvat disponibilizaţii din ultimele etape de la Mechel.
R:Ce ne puteţi spune despre proiectul bugetului local?
Primar Radu Ioan Hanga: A fost Hotărârea de Guvern privind indexarea cu 16,05%. Noi am aprobat în consiliu acest lucru, codul fiscal se indexează odată la 3 ani, Hotărârea de Guvern a spus cu cât se indexează, noi doar am aplicat aceste lucruri. Apoi a venit domnul Dragnea care a spus că va apărea o nouă Hotărâre, atunci când o sa apară aceea noi o s-o respectăm. Apoi a apărut acea derogare de un an de zile. Avem 20 de zile, noi ne-am întâlnit cu directoarea economică , cu viceprimarul şi administratorul public şi i-am spus doamnei că trebuie să construiască două linii directoare de buget, pentru formula 0 (zero) indexare si una cu 16% indexare.
Ca investiţii pot să vă spun că noi acum avem pe SEAP în licitaţie noua piaţă.
Vrem să creăm o piaţă închisă pentru că iarna stau oamenii în frig, legumele îngheață şi ele şi vrem să facem ceva modern.
R: A apărut şi acea declaraţie a premierului Ponta care a spus că autoritățile locale care nu majorează taxele și impozitele locale nu primesc nici acea cotă anuală de 16 % de la guvern, că ”înseamnă că nu au nevoie de bani”...
Primar Radu Ioan Hanga: Codul fiscal prevede că se indexează la 3 ani, s-a dat derogare pentru un an de zile. La anul codul fiscal va fi din nou indexat şi atunci poate majorarea va fi de 22% pentru că atunci va trebui să ținem cont și de inflația din anul 2013. N-ai indexat cu 16 %, indexezi cu 22 %. iar creșterea este mai mare. Probabil că și domnul Ponta are dreptate: daca nu vă trebuie bani, de ce veniți la mine să-mi cereți, că și statul are nevoile lui. Pe de altă parte, trebuie gândit și eu am dat un exemplu zilele acestea. Pe vremea când erau tineri, unul din băieţii mei s-a angajat la o benzinărie. Eu i-am spus soţiei că este foarte bine pentru el, pentru că îşi câştigă singur banii chiar dacă suportul financiar din partea noastră a continuat să îl primească. Dacă el câștigă un ban în plus, foarte bine, e problema lui, nu este problema noastră. Cam aşa gândesc şi în ceea ce priveşte Guvernul, el ar trebui să ne considere copii lui şi să ne trateze, oarecum, la modul egal. Ceea ce nu exclude pe cel care este în impas și are mai mare nevoie, dar principiul de bază trebuie să fie tratamentul egal și nediscriminatoriu.
Proiectul bugetului local pentru anul 2013 va fi gata în termen de 10 zile, din punct de vedere tehnic, iar apoi mai avem zece zile pentru a-l supune aprobării Consiliului local Câmpia Turzii. La sfârşitul lunii ianuarie va fi discutat, cu siguranță, în consiliul local, proiectul de buget.
R: Locuitorii municipiului Câmpia Turzii vă cunosc destul de bine şi ştiu că sunteţi un primar care acordă o mare importanţă salubrităţii. Ce aţi făcut până acum şi unde vreţi să ajungeţi?
Primar Radu Ioan Hanga: Noi avem un director bun la Compania de Salubritate, din informaţiile pe care le am din pierderea pe care o aveam când a venit domnul Şandru este aproape recuperată în întregime această pierdere. S-au pus la punct activităţi la halda de gunoi în ceea ce priveşte recuperările de materiale refolosibile, am angajat şi oameni acolo, pentru că, anterior, se făcuse greșeala ca, din cauza scăderii veniturilor să dea afară exact lucrătorii productivi, tăindu-și, în continuare sursa de venituri. Deci el a angajat oameni, a pornit utilajele, are o cifră de afaceri bună în domeniul deșeurilor recuperate selectiv: hârtie, PET-uri și așa mai departe. A mai cumpărat ceva utilaje.
Sunt mulţumit de activitatea de acolo şi cred că va fi în continuare şi mai bine. Intenția noastră este să ajungem să participăm la licitațiile care vor fi, probabil la sfârșitul anului, în domeniul salubrității și a deșeurilor acestor, să devenim un operator autorizat în acest domeniu.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.