23
Sam, Noi
4 New Articles

Interviu
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Reporter: În plan social...
Tudor Ştefănie: Din punct de vedere social continuăm activităţile pe care le-am avut de parteneriat cu Biserica Ortodoxă. Vrem să lărgim însă proiectele de finanţare, şi aici ne adresăm unor surse de finanţare de la bugetul statului sau UE pentru construcţia în continuare a unor servicii sociale la nivelul municipiului Turda. Sunt obiectivele mari pe care noi ni le-am propus. Bugetul din acest an o să acopere numai partea de cofinanţare pentru proiectele pe care le avem. Nu avem deocamdată datorii către bănci în acest an pentru că este un an în care nu avem obligaţia de rambursare a creditelor bancare decât a dobânzilor, deci nu va fi foarte mult influenţată structura bugetului pe acest an.
Cum spuneam, în martie vom reuşi să ne achităm toate datoriile, în acelaşi timp sperăm să ne mai rămână şi posibilitatea de finanţare şi cofinanţare a celorlalte proiecte.

Eu zic că bugetul pe 2009 nu va avea probleme de finanţare la ceea ce ne-am propus în condiţiile în care el se va executa conform surselor de finanţare prevăzute la momentul concepţiei lui şi nu vor fi modificări pe parcursul bugetului influenţate de Guvernul României. Datorii în fiecare an au fost şi vor mai rămâne. Nu poate lucra nimeni fără o asemenea greutate financiară, pentru că, aşa cum vă spuneam, sfârşitul anului nu poate să clarifice absolut orice a  însemnat obligaţii de plată. Pe reparaţii de drumuri n-o să intrăm atât de mult atâta timp cât intrăm pe modernizări de străzi. Faţă de celelalte obligaţii pe care le avem. Mă refer la activitatea de sănătate. Aici va fi o problemă la care va trebui să vedem unde vom găsi soluţia. Ştiţi foarte bine, Spitalul Municipal Turda nu deţine condiţii de normalitate de lucru la ora actuală în domeniul sănătăţii şi necesită investiţii de mare amploare. Sperăm să găsim surse de finanţare şi la bugetul statului. De asemenea la proiectele pe care le avem în curs de execuţie, co-finanţări, aţi văzut că şi anul trecut, pe sfârşitul anului au venit bani de la bugetul statului prin bugetul consiliului judeţean. Deci, vom apela la absolut orice sursă de finanţare astfel încât nu avem probleme. Eu pot să spun că cetăţenii şi agenţii economici de pe raza municipiului Turda şi-au făcut datoria faţă de bugetul statului, plătindu-şi la timp impozitele şi taxele. Ele, sigur, că au influenţat pozitiv şi ceea ce noi am avut ca şi program investiţional pe acest an şi sper să nu fie nici 2009 un an cu probleme.
Descentralizarea ne mai aduce câteva avantaje. O parte din activitatea Poliţiei actuale se va transfera în subordinea consiliului local. Va rămâne probabil, la Poliţie numai partea de economic, juridic şi alte activităţi care nu pot fi transferate. Partea de circulaţie, de siguranţă a cetăţenului ş.a.m.d. vor fi transferate la noi, la consiliul local.
În principiu cred că este un an bun care acoperă nişte necesităţi la care nici nu ne gândeam că ne putem întâlni în anii anteriorii ca şi  finanţare. Dacă programul pe care l-am prevăzut va continua în trei ani Turda va fi un oraş pregătit pentru o civilizaţie normală. Vom avea spaţii verzi, parcuri, străzi asfaltate, vom avea canalizate străzile şi alimentarea cu apă, vom face extinderile de gaz acolo unde este nevoie. Este un oraş pe care vrem să-l pregătim nu numai pentru cetăţeni, dar şi pentru eventualii investitorii care vor veni să investească fondurile şi să creăm credibilitatea necesară în acest sens. Aşa văd anul 2009, dacă este mult sau puţin vor vedea cetăţenii după ce se va realiza. În acest moment este o problemă de a percepe de fapt informaţia şi la sfârşitul anului sunt convins că după ce vom trage linie, toate aceste obiective pe care eu le-am enumerat şi care sunt cele de mare amploare vor fi realizate.
Reporter:  Îl percepeţi ca un an financiar mai greu decât anteriorii ani?
Tudor Ştefănie: Pentru noi nu. Eu îl percep ca şi un an foarte bun, având în vedere că ne-am pregătit sursele de finanţare pentru aceste obiective, dinainte, şi ele nu sunt dependente de această situaţie economico-financiară, care se întâmplă la această oră în ţară. Singurul lucru care poate să influenţeze este cursul leu-euro, care poate să influenţeze oarecum cota de finanţare pentru reparaţii de străzi. Sperăm să se repare această “boală” a leului, şi să revină leul la puterea pe care a avut-o pentru că într-adevăr influenţează tot ce înseamnă costuri. Dacă pleci cu un cost de 1 leu la începutul anului, pentru un anumit produs, peste şase luni el poate fi 1,5 lei. Atunci, tot ce ai prevăzut în buget, din punct de vedere cantitativ, nu mai poţi să acoperi cu bugetul valoric pe care îl ai la momentul respectiv. Ne vom acomoda pe parcursul anului. Probabil că vor veni şi mai multe surse de la bugetul statului spre bugetul local pe un sistem de redistribuire normal.
Reporter: Era şi una dintre promisiunile lui Alin Tişe. O distribuire normală a bugetului spre localităţi.
Tudor Ştefănie: N-a fost numai o promisiune. Spre sfârşitul anului am primit cofinanţări pentru proiectele de finanţare şi ne-au ajutat foarte mult. Am primit foarte multe surse pentru a rezolva şi problemele de la stat. În municipiul Turda am primit bani şi pentru şcoli. Eu zic că relaţia pe care o avem acum cu instituţiile care pot să influenţeze pozitiv realizările investiţionale este foarte bună, indiferent că este vorba de minister sau consiliul judeţean. Aici este o mare problemă pentru cei care nu percep realitatea lucrurilor. Acolo unde eşti pregătit cu documentaţie, cu justificări, cu tot ce este necesar pentru a solicita o sursă de finanţare, este foarte greu să gândeşti că nu poţi s-o obţii. Că te mai amână, că te mai întârzie, este o problemă, dar de obţinut trebuie să o obţii. Anul trecut am depus pentru parcul central din Turda proiectul acela de 40 de miliarde de lei pentru reabilitarea parcului. S-a obţinut finanţarea. Inclusiv parcul central va intra în reabilitare. Lucrările acestea se vor face pentru că noi ne-am susţinut proiectele şi ne-am dus cu documentaţii bine pregătite, şi ne vom pregăti la fel şi pe anii viitori.
Reporter: Cum vedeţi în acest an problemele financiare de la FC Arieşul. Mulţi dintre turdeni nu aprobă cheltuirea a miliarde de lei din bugetul local pentru echipa de fotbal, atâta timp cât mai este de lucru la străzi sau în alte domenii. Iar clubul se confruntă cu probleme financiare care au dus, în afara datoriilor către stat, la acumularea unor restanţe către angajaţii clubului.
Tudor Ştefănie: Am avut o problemă financiară, într-adevăr, la club. Atâta timp cât unii din sponsori nu şi-au onorat discuţia pe care noi am avut-o înainte. Şi la nivelului clubului trebuie să se găsească soluţii de a se umbla după sponsori, de a găsi contracte de sponsorizare, de a justifica necesitatea unei asemenea sponsorizări şi nu toată greutatea să cadă pe bugetul local. Însă eu sunt convins că în anul 2009, din bugetul local vom cheltui numai jumătate din cât ar trebui prevăzut într-un buget al clubului pentru că s-au mai întărit agenţii economici pe raza municipiului Turda şi chiar avem promisiuni de finanţare pentru acest club pe 2009. Trebuie să facem un efort pentru a menţine această echipă şi acest club. Este un simbol al sportului turdean. Am avut în trecut şi multe rezultate foarte bune. În acest club de fotbal se antrenează peste 300 de copii, ceea ce înseamnă foarte mult. Lumea să vadă clubul de fotbal în ansamblul lui şi nu numai o echipă mare de fotbal. Le dăm o şansă celor care vor să devină sportivi de performanţă prin acest club. Şi încet, încet, vom convinge şi agenţii economici să revină la acest club. Până la urmă, eu zic că în anul 2009 echipa de la retrogradare trebuie să salvăm echipa de la retrogradare şi eu sunt convins că vom găsi împreună cu colegii mei din consiliul local soluţii de finanţare şi din altă parte, decât din bugetul local. În luna ianuarie, la sfârşitul lunii, se vor achita şi alte obligaţii pe care le avem, aşa cum am spus şi faţă de celelalte şi pe care le avem cu clubul de fotbal. Nu suntem numai noi în situaţia aceasta, deşi nu vreau să fac comparaţii şi nu-mi pare bine că fac asemenea comparaţii.
Reporter: Există vreo posibilitate de a privatiza clubul? Exită ofertanţi? 
Tudor Ştefănie: Ofertanţi pe privatizare n-au fost, dar sunt pentru sponsorizare şi cred că se va modifica şi legislaţia în acest sens, încât să le permită agenţilor economic să facă o sponsorizare reală, o infuzie reală de fonduri în sport, pentru a-şi găsi şi soluţii de rezolvare în interiorul bugetelor lor, pentru decontarea unor asemenea cheltuieli. Este greu să găseşti în Turda un partener sau pe cineva care să vină să preia clubul. Sportul îţi aduce şi o cădere de imagine. Sunt puţini cei care susţin un asemenea obiectiv finanţabil şi sunt foarte mulţi care se întreabă „de ce trebuie să dăm acolo bani atât de mulţi când ei ar putea fi folosiţi să acopere alte găuri”. Deocamdată cred că oamenii o să înţeleagă fenomenul şi, chiar dacă ne critică, cred că fără a dezvolta sportul turdean n-o să avem şansă să ne clădim nici copiii sănătoşi. Vrem să extindem acest sport, să nu fie numai fotbalul. Vrem să fie şi bazinul de înot, şi sala polivalentă. Vrem să ajutăm dansul sportiv şi handbalul şi voleiul. Am pierdut voleiul pentru că n-am avut condiţii în care să-şi desfăşoare activitatea competiţională. Cred în continuare că trebuie să facem eforturi pentru dezvoltarea sportul turdean.
Reporter: Îi puteţi asigura pe turdeni că primarul va rămâne aici până la finele mandatului?
Tudor Ştefănie: Nu mi-am propus să mai plec. Sigur că mi-am dorit să ajung în Parlamentul României şi cred că puteam să susţin foarte bine, de acolo, nevoile turdenilor. Am avut tot felul de oferte din partea partidului meu dar le-am refuzat. O să-mi termin acest mandat de primar, pe care mi l-au acordat cetăţenii. Dar îi asigur că dacă ei mă vor susţine în continuare, eu voi un primar care se va dărui, care să rezolve problemele municipiului Turda şi va fi un cetăţean plin de bucurie la fel ca şi ceilalţi, că Turda va prospera.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh