18
Joi, Apr
16 New Articles

Pamflet
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

După ce Emil Boc se lăuda cu primele treceri de pietoni 3 D, finul său, Păunel Tișe, vine cu un tip cu totul nou de trecere de pietoni, mult mai avangardist, „zebra” străpunsă de linia continuă ce separă zebra tise paunelsensurile de mers. Poate este vorba de o abstractă aluzie, subtilă și subliminală, la săgeata din sigla PNL.

Dacă 3D-urile lui Boc s-au dovedit doar niște treceri de pietoni mai murdare ne așteptăm ca „Zebra lui Tișe” să facă furori prin satele clujene, pentru că, este clar, așa ceva nu găsești prin Moldova sau Oltenia. De-aia suntem noi, clujenii, atât de mândri de noi, de parcă am fi, toți, din spiță regală. Fotografiile ne-au fost trimise chiar de Biroul de Presă al Consiliului Județean Cluj, al lui Păunel Tișe, și nu este vorbe de una, că am fi considerat-o ca fiind o simplă eroare, o greșeală de iertat câtă vreme am fi putut-o lua drept excepția care întărește regula. Dar „Dorel”-ii lui Tișe, au „comis-o” de cel puțin trei ori, cum puteți vedea din imaginile reprezentând tot atâtea locații diferite.

Cu toate astea, ca să dovedim că scriem fără ranchiună, iată și ce doreau să transmită oamenii lui Tișe prin comunicatul de presă trimis: „Consiliul Județean Cluj a executat, recent, lucrări de marcaje rutiere ce urmăresc asigurarea unei circulații în condiții de deplină siguranță pe nu mai puţin de 14 drumuri județene, în lungime de aproape 142 de kilometri.

Au fost, astfel, executate lucrări de marcaje rutiere longitudinale, axiale, de separare a sensurilor de mers, pe următoarele sectoare de drum:

-          drumul județean 107F limită cu județul Alba – Luncani, pe un sector în lungime de peste 4,5 kilometri, de la kilometrul 9+860 până la kilometrul 14+370;

-          drumul județean 103K (DN 1) – Agârbiciu –  Dângău, pe un sector în lungime de peste 8 kilometri, de la kilometrul 9+435 până la kilometrul 17+600;

-          drumul județean 151C limită cu județul Mureș - Tritenii de Sus - Colonia, pe un sector în lungime de 10,2 kilometri, de la kilometrul 12+500 până la kilometrul 22+700;

-          drumul județean 103J (DN 1R) – Alunișu – Sâncraiu, pe un sector în lungime de aproape 5 kilometri, de la kilometrul 0+000 până la kilometrul 4+920;

-          drumul județean 103G limită cu municipiul Cluj-Napoca – Gheorgheni, pe un sector în lungime de 1,21 kilometri, de la kilometrul 58+682 până la kilometrul 57+472;

-          drumul județean 161B Bogata – Călărași – Călărași Gară, pe un sector în lungime de 11,28 kilometri, de la kilometrul 31+250 până la kilometrul 42+530;

-          drumul județean 105S, pe raza localității Boju, pe un sector în lungime de 3 kilometri, de la kilometrul 12+200 până la kilometrul 15+200;

-          drumul județean 109E Cetan – Vad – Valea Groșilor, pe un sector în lungime de peste 13 kilometri, de la kilometrul 0+000 până la kilometrul 13+165;

-          drumul județean 107M (DN 1) – Luna de Sus – Vlaha – Săvădisla – Lita – Liteni, pe un sector în lungime de 24 de kilometri, de la kilometrul 0+000 până la kilometrul 24+000. De asemenea, pe raza localităților Luna de Sus, Vlaha, Săvădisla și Liteni au fost executate treceri de pietoni;

-         drumul județean 161A Cojocna – Ceanu Mare, pe un sector în lungime de 22,8 kilometri, de la kilometrul 7+000 până la kilometrul 29+800;

-          drumul județean 150 (DN 16) Mociu – Crișeni, pe un sector în lungime de peste 8 kilometri, de la kilometrul 0+000 până la kilometrul 8+100;

-          drumul județean 161G Pălatca – Vaida Cămăraș, pe un sector în lungime de peste 12,3 kilometri, de la kilometrul 8+885 până la kilometrul 21+200;

-          drumul județean 105T (DN 1F) – Popești – Corușu – Săliștea Nouă – Săliștea Veche, pe un sector în lungime de aproape 14,5 kilometri, de la kilometrul 0+000 până la kilometrul 14+447;

-          drumul județean 103G (DN 75) – Cheia – Cheile Turzii, pe un sector în lungime de 3,67 kilometri, de la kilometrul 27+300 până la kilometrul 30+970.

Execuţia de marcaje rutiere va continua în perioada următoare pe mai multe drumuri judeţene unde au fost finalizate lucrări de asfaltare sau unde situația o impune. Marcajele vor fi executate exclusiv în zilele în care condiţiile meteorologice vor fi favorabile desfăşurării acestui tip de lucrări”, susțin cei de la Consiliul Județean Cluj.

------

Citește și: 

Păunel Tișe se laudă cu peticirea drumului județean care cuprinde porțiunea Băişoara – Buru – limită cu judeţul Alba

Tișe peticește drumul Viișoara-Frata-Mociu. Din 40 km, asfaltează doar 15...

Alte peticiri marca „Tișe”, de această dată într-o zonă turistică...

Pe ce mai „aruncă” Tișe banii de la bugetul județului? O poveste mereu actuală, cu pedeliști și liberali, de când nu se iubeau așa mult

Păunel Tișe se răzbună pe cei care i-au strigat: „Blocu', Tişe şi parcarea, strălucesc în toată zarea”

 

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh