Schimbarea administratorilor de la SC Turda Salina Durgău SA a fost catalogată de consilierii partidului care pierde influența asupra acestei „găini de aur” a turdenilor drept abuz (Vom trata în acest articol situația de la SC Turda Salina Durgău SA separat de cea de la SC Domeniul Public Turda SA, întrucât la aceasta din urmă nu s-au numit administratorii în bătaie de joc față de lege, cum s-a întâmplat când PNL a pus labele pe Salina).
Mă refer la organizarea unui concurs de ale cărui rezultate nu s-a ținut seama la numirea administratorilor de către consiliul local trecut, care vota la ordinul lui Ștefănie).
Contrar consilierilor PNL simt cei din tabăra PSD, oameni care au fost prejudiciați de grupul de interese constituit de fostul primar Tudor Ștefănie, cel care a pus mâna pe frâiele acestei societăți încălcând normele juridice ale acestei țări, dovedit inițial de intervenția prefectului Ioan Gheorghe Vușcan, care a suspendat Hotărârile Consiliului local de atunci, prin care a fost numită actuala conducere. Pentru a înțelege cele întâmplate în ședința Consiliului local din 5 septembrie, puteți citi articolul publicat de noi în 21 iunie 2014, intitulat „Prefectul Județului Cluj confirmă sesizările noastre: ”Hotărârile Consiliului Local Turda prin care s-au numit noii membri ai Consiliilor de Administrație de la Salina și Domeniul Public sunt ilegale”. Ultimul cuvânt îl va avea instanța”, articol pe care îl puteți accesa aici:
Pentru și mai multă informație, vă recomand mai jos câteva dintre zecile de articole scrise de subsemnatul pe această temă. Le recomand, cu căldură, și noilor consilieri PNL, dintre care unii, sunt convins, nu cunosc cu exactitate abuzurile făcute de colegii și șeful lor atunci când au pus „laba” pe perla turismului turdean:
Hainele cele noi ale "împăratului"
Prefectul a dat dreptate celor care i s-au plâns
https://turdainfo.ro/index.php/politic/11021-prefectul-a-dat-dreptate-celor-care-i-s-au-plans
Turdaleaks: Dezvăluiri - Dumneavoastră nu trebuia să știți de acest document!
http://turdainfo.ro/index.php/Turda/Eveniment/rasu-plansu-la-salina-turda.html
Simulacru de selecție la SC Turda Salina Durgău SA! Din nou nu se respectă OUG 109!
Ca urmare, revenind la ședința de ieri, dincolo de absența UDMR-iștilor și a doi dintre liberali, am asistat la un comportament pe care l-am cataloga drept infantil al consilierilor locali PNL care, după ce au prezentat prin vocea lui Cristian Felezeu poziția față de proiectele aflate pe ordinea de zi au părăsit ședința, nu însă și sala, rămânând să asiste cum membrii majorității „decapitează” oamenii din Consiliile de Administrație de la Salina și Domeniul Public. Nu este prima dată, în legislatura trecută PNL părăsind sala oridecâte ori nu le convenea poziția lor minoritară. Când ei au ajuns însă la putere, luând decizii discreționare, cei de la PSD și-au acceptat poziția și nu au părăsit nici măcar o dată sala de ședințe.
Consilierii PSD-ALDE-PMP -PRM au aprobat, rând pe rând, revocarea HCL-urilor prin care Simona Baciu, Radu Crișan, Corina Făgădar, Călin Felezeu, Axente Husar, Virginia Rus, Marinel Culcuș, Szekely Istvan și Radu Topârceanu au fost numiți administratori la Salină iar Constantin Costea, Gabriela Hada, Dinu Luca, Valer Muresan, Radu Nechita, Vladimir Oargă, Cornel Oltean, Stelian Pintea și Dana Popa la Domeniul Public Turda. Apoi cei nouă de la Salina și cei nouă de la Domeniul Public au fost înlocuiți cu câte cinci administratori provizorii: Dorin Apahidean, Dorel Corpodean, Dediu Dorina, Sukosd Eugen și Szekely Istvan, la Salina, iar Simona Stancu, Dorina Arion, Femita Pogăcean, Coralia Surdea, Petru Honțilă la Domeniul Public.
Cum au motivat demersul lor cei care au inițiat proiectele de hotărâre prin care s-au schimbat membrii vechilor Consilii de Administrație? Iată ce spune juristul Călin Petrideanu în raportul de specialitate care însoțește proiectele de hotărâre: „actul administrativ supus revocării formează în prezent obiectul litigiului înregistrat la data de 19.06.2014 sub nr. 3605/117/2014 pe rolul Tribunalului Cluj – secția contencios administrativ și fiscal și care are ca și obiect anulare act administrativ, iar reclamant Instituția Prefectului județului Cluj. De la data respectivă, conform prevederilor art. 3 alin. (3) al legii 554/2004 actul administrativ este suspendat de drept”, arată juristul primăriei care mai subliniază că „în concret, Instituția Prefectului Județului Cluj a considerat că adoptarea acestor hotărâri s-a făcut cu încălcarea unor prevederi legale imperative”.
Consilierii locali PSD-ALDE-PMP -PRM au mandatat expres reprezentantul municipiului Turda în Adunarea Generală a Acționarilor Societății Turda Salina Durgău SA și, respectiv, SC Domeniul Public Turda SA să revoce, prin hotărâre AGA administratorii vechi și să-i numească pe cei noi, în cadrul unei ședințe AGA care să aibă loc în maximum trei zile. Totodată, aceștia au hotărât actualizarea Actului constitutiv al celor două societăți, cu aceste modificări ulterioare.